Category Archives: Timişoara

Focar de infecţie în Timişoara

Asta se întâmplă în Timişoara. E un canal care dă pe dinafară, revărsându-se peste gunoaiele RETIM-ului. De-abia aştept să văd o nouă generaţie de ţestoase ninja :|.

Nebuloasa scrie aşa:

S-au facut sesizari de catre toate firmele care presteaza activitati in zona. Nimic. Nici o reactie. Indiferenta totala. Macar o injuratura de la autoritati sa fi primit, dar nici pe aia n-au avut chef s-o dea inspre noi.

Problema e grava. Apa defuleaza din canalul care vine dinspre un cartier intreg si se infiltreaza prin deseurile de la Retim, compania de salubrizare, care are depozitul de deseuri la mai putin de 50 de metri de canal. Toata zona asta e o bomba ecologica si nimeni nu face nimic. Am trimis mailuri la primar, viceprimar, DSV, directia de urbanism, apa-canal etc. In continuare, fara raspuns.

Ce e de făcut?

O seară copleşitoare – #draduta

La evenimentul de aseară, pentru Daniel Răduţă, s-au strâns, după informaţiile de pe twittter, 20.000 de lei şi 1300 de euro, din licitaţie şi donaţii.

Mie, personal, mi se pare o sumă mare, un efort colectiv de succes. Au fost peste 100 de oameni participanţi plătitori de bilet (acea sumă de 100 de lei de la intrare). Au fost oameni importanţi în offline (Cosmin Contra, Dan Alexa, Ţăndărică, Moni Bordeianu, patronul Fratelli Timişoara, Emil Cristescu) şi în online (Piticu, Andrei, Sebi, Denisa).

Ca nişte mici bucurii personale, sunt foarte fericit din mai multe motive. În primul rând pentru că am avut ocazia să particip la eveniment şi la buna lui desfăşurare. În al doilea rând, pentru că vinilul scos de tata la licitaţie, prima înregistrare Phoenix, a fost adjudecată lui Cosmin Contra pentru suma de 1000 de lei. În al treilea rând, pentru că am avut ocazia să cânt în faţa lui Florin Chilian, pe care am avut şi plăcerea să-l cunosc şi, contrar zvonurilor, e un om bun şi cu mult bun simţ. În al patrulea rând, pentru că un alt vinil Phoenix, de-al tatălui, a fost iscălit de Moni Bordeianu şi Ţăndărică. Şi nu în ultimul rând, pentru că haleala lui Hădean a fost fenomenală!

Nu mai ştiu tot ce s-a dat la licitaţie, dar ţin minte că s-a dat casca lui Mile cu 2500 de lei lui Emil Cristescu, partitura piesei “Zece” a lui Florin Chilian cu 3000 de lei clubului Fratelli, un calendar cu bloggeri timişoreni cu 400 de lei lui Horia, o brăţară lucrată special pentru Daniel a fost luată de Chilian cu 500 de lei, iar acesta a lăsat-o zânelor, pentru ca ele să o încredinţeze soţiei lui Daniel! Am notat şi restul sumelor licitate, dar lista a rămas la Nebu, sunt sigur că o va posta cât de curând.

Nu am poze, nu am filmări, dar sunt sigur că cei interesaţi or să sape după ele prin blogosferă. Sunt mai puţin importante. Important e că s-a strâns o sumă impresionantă de bani, iar asta nu s-ar fi putut întâmpla fără nopţile nedormite ale TEAMişoara (e numele neoficial echipei celor care au făcut posibilă seara de ieri: Tiţa, Raul, Cristina, Ildiko). Voi sunteţi cei mai buni şi mai frumoşi timişoreni!

Păsărici de supermarket

La Billa:

Foto, din nou, tata.

Cum parchezi corect un BMW (2)

Evident, în mijlocul drumului. La propriu. Curul era pe Calea Buziaşului (una dintre cele mai circulate artere din Timişoara, că n-avem centură), iar botul pe o stradă adiacentă.

Foto tata.

Primul episod, aici.

Taximetrie, te halesc

Azi-noapte, comandă la un taxi, pe Cuvin, la Garaj. Ies, văd taxiul dând cu spatele dinspre Pestalozzi (era sens unic şi-i era lene să ocolească strada), direct într-o maşină parcată. Se aude trosc tare, taxiul dă puţin în faţă, din el coboară o duduie cu picioare mult prea groase. Se uită la maşina parcată, cu aripa faţă-dreapta îndoită, se uită la a ei, vede că n-a păţit nimic, aruncă un “dă-o-n pula (!) mea” şi ne pofteşte în maşină. Eu, perplex.

În maşină răsunau dulci acorduri manelice. Plecăm, facem dreapta, mai facem o dată dreapta, iar prin faţa fabricii de bere observ că nu pusese ceasul (aparatul de taxat, plm). “Ceasul nu funcţionează?” o întreb. “Ba da. A, staţi că nu merge, că io am mai apăsat, dar n-a mers, nu ştiu ce are, scuze, scuze”. Şi porneşte ceasul.

Mnoah, de aici totul a decurs normal, deci povestea asta nu are concluzie şocantă, amuzantă sau interesantă. Doar că doresc să se consemneze că e vorba de Taxi Euro, indicativ 31.

Pentru o viaţă – licitaţie, muzică şi mâncare

Există cineva pe interneţi care nu ştie încă de cazul lui Daniel Răduţă? Slabe şanse, aş zice, pentru că zbârnâie blogurile şi conturile româneşti de Twitter cu donaţii, licitaţii, evenimente şi chemări la luptă cu boala.

Dacă, însă, mai există cineva care nu a aflat, Daniel e un tânăr de 29 de ani, căsătorit şi fericit, care urmează să fie tătic. Problema e că siguranţa că va putea să-şi vadă copilul purtând coroniţă la sfârşitul clasei întâi tinde să dispară. Pentru că a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică, “un fel de cancer al sângelui”, iar pentru a o trata are nevoie de un transplant de măduvă, operaţie ce nu poate fi făcută în România şi care costă undeva între 120.000 şi 150.000 de euro. Astăzi, când am intrat pe site-ul lui Daniel am fost uimit de suma la care s-a ajuns din donaţii: peste 118.000 de euro!

Ei, unde vreau să ajung: după alte evenimente pline de succes (vezi, de exemplu, Clujul), a venit şi rândul Timişoarei. Aşadar, sâmbătă, în 27 februarie, se întâmplă un eveniment caritabil pentru Daniel, la Hotel Timişoara. Ce se va întâmpla:

  • va avea loc o licitaţie la care, printre alte obiecte deloc neînsemnate, jurnalistul Mile Cărpenişan scoate la vânzare casca ce l-a însoţit prin războaiele din care a transmis, iar artistul Florin Chilian scoate la licitaţie partitura piesei “Zece”. Lista cu obiectele scoase la licitaţie, (aproape?) completă o găsim la Nebuloasa. La lista asta ştiu sigur că s-a mai adăugat un obiect, anume un exemplar al discului de vinil “Vremuri” al trupei Phoenix, primul material înregistrat şi lansat pe piaţă de aceştia – atenţie, varianta originală, din 1968, nu varianta reeditată din 1969! (din partea babacului).
  • va fi haleală gătită cu dragoste şi multă pricepere de Adi Hădean
  • Va fi muzică live: vom cânta eu, fratemeleu şi Cârli, toţi trei urmând a fi onoraţi de prezenţa şi prestaţia lui Florin Chilian.

Există o taxă de participare, în valoare de 100 de lei. Pare destul de mult, dar banii vor merge direct în contul lui Daniel. În plus, ţinând cont de programul serii (mâncare, concerte, distracţie), e doar o sumă modică. Vă rog, dacă doriţi şi puteţi veni, să vă rezervaţi locurile din timp, la adresa de e-mail pentru.viata.tm@gmail.com sau la telefon 0749 947 872.

Regionale

Începem să citim aici, apoi aici. Gata? Bun.

Ei, poate-oi fi eu mai puţin citit, dar până la postul Groparului n-am văzut un singur post pe un blog ardelenesc care să atace altă zonă. Nici chiar pe un blog timişorean, deşi sunt conştient că în zona asta avem probleme foarte mari cu excesele de mândrie. Tot ce văd sunt posturi de “bă, bănăţenii ăia ne fac în fel şi chip, futu-le muma-n cur” şi “ardelenii sunt înceţi”. Iau partea Ardealului pentru că sunt pe jumate de-al lor.

Ei, voiam doar să zic că, în calitate de autentic bănăţean, jumate ardelean, cu bunică moldoveancă, stră(-stră?)bunic ungur, foarte iubitor de olteancă, doresc să-i transmit salutările mele sincere şi tradiţionalul vezi că vin la mare anu’ ăsta, dai o bere lui Sebi “Pulă Bogată” din Constanţa.

P.S. Azi, pe la prânz, o întind spre Târgu Jiu (ca să beau orgasmic rachiu, gen). Salutările mele, ne citim cam pe luni, aşa. Aduc praz.

Să ne-nveselim puţin

Din ciclul “ce se mai cântă prin Timişoara”, azi avem melodia care mă înnebuneşte de câteva zile încoace: Privet Goodbye de la PoPa SapKA.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

(de descărcat aici)

Pe PoPa SapKA i-am cunoscut anul trecut (pe atunci “Popa Şapcă” – am scris aici un rând despre ei), după o vreme au trecut prin restructurări, iar începând cu noiembrie şi terminând cu concertul din 22 ianuarie am cântat şi eu cu trupa derivată din Popa Şapcă. Acum cântă, din nou, cu parte din formula iniţială, sub denumirea de PoPa SapKA (literele mari formează Pop-Ska, observ).

Melodia, singura înregistrată până acum (după informaţiile mele), e mega veselă, masterizată bine chiar dacă nu a avut parte de scule performante, iar, personal, nu mă pot sătura de ea. Enjoy.

Încă două cântări!

În ordinea numerelor de pe tricou:

Joi, 11 februarie, de la ora 22, cântă PoPa SapKA în Garaj Pink Freud. Chiar şi cu o mică surpriză :)

Sâmbătă, 13 februarie, la Casa Studenţilor, se întâmplă Marea Adunare Folk. Cântă toată lumea :)

Marea Adunare Folk

Redă speranţa

Redă Speranţa este prima campanie desfăşurată de proaspăt înfiinţatul birou timişorean al agenţiei MB Dragan.

E vorba de cei aproximativ 8000 de bolnavi de leucemie, talasemie si limfom Hodgkin din România, a căror sănătate şi viaţă ar putea fi salvată de donatorii voluntari de celule stem. Ei, problema e că în România nu există decât 754 de persoane înscrise în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, problemă care poate fi pusă pe seama lipsei informării şi percepţiei greşite asupra procesului de donare a celulelor stem.

Azi, la lansarea oficială a proiectului, am aflat că:

  • Transplantul de celule stem nu e acelaşi lucru cu transplantul de măduvă, după cum e perceput popular procedeul (inclusiv de către mine, căci nu-s ştiinţist). E vorba doar de sânge: un ac în venă trimite sângele într-o maşinărie, aceasta separă (prin ştiinţă şi probabil magie neagră, nu ştiu) celulele stem de restul celulelor sangvine, iar sângele este returnat donatorului. Celulele stem se regenerează în câteva zile.
  • Nu e mai dureros ca o serie de analize de sânge.
  • Centre de recoltare/transplant există în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Constanţa, deci “prin zonă”, cam oriunde ai fi.
  • În România, un astfel de transplant costă cam 50.000 de euro. În momentul în care ne gândim că “dincolo” costurile ajung la 150.000 de euro, putem deja să zicem “doar 50.000″.
  • Până acum, transplanturile de celule stem în România au fost în număr mic: 116. Dintre acestea, 92 au fost autologe (celulele au fost extrase din sângele pacientului), iar 24 au fost transplanturi de la donatori înrudiţi. Niciun transplant nu a fost efectuat cu celule de la donatori neînrudiţi.
  • Problema, însă, e că şansa de compatibilitate cu un donator înrudit e mai mică de 30%.

Ei, ideea e că ar fi frumos ca orice om sănătos să se gândească să se înscrie în programul voluntar de donare. Nu doare, nu implică niciun risc, durează puţin şi, mai important, poate salva vieţi. Şi nu în sensul de “donaţi 10 euro pentru copiii din Tahiti”, ci în sensul că un astfel de transplant poate decide dacă un bolnav va trăi sau nu.

Toate informaţiile le găsiţi aici.

Creative Commons License