Filme cu super-eroi, la grămadă

Din seria “pe ce mai cheltui eu banii”.

The Incredible Hulk

Un film bun, dacă-ţi plac filmele cu super-eroi. Edward Norton rămâne unul din actorii mei preferaţi, iar Liv Tyler e la fel de frumoasă ca întotdeauna. Vizual, e foarte bun, povestea originilor lui Hulk e bine pusă la punct, şi, pe cât de SF e toată tărăşenia, nu e un film peste măsură de ridicol. La sfârşit se leagă frumos de Iron Man, anunţând subtil un film The Avengers. Merită văzut.

Continue reading »

Concluzionând, B’estfest 2008.

Acesta va fi probabil ultimul post legat de B’estfest, spre bucuria unora .

Aşadar, am ajuns înapoi în Timişoara ieri, la cea mai 1337 oră posibilă, anume 13:37 (update: greşesc, am ajuns după 14:30, la 13:37 fumam o ţigară în Lugoj. Irelevant, nerd joke-ul rămâne în picioare). Puţin obosit după 8 ore într-un tren ce ar fi fost mai potrivit ca autobuz, puţin copt după un weekend 100% natural şi profund mulţumit de experienţa B’estfest.
Continue reading »

The Happening - Un film de groază

În sensul că a fost groaznic.

Ceea ce trebuia să fie cel puţin un film decent, de la cel care a scris şi regizat Unbreakable, Zodiac şi Signs, a fost o băşină prost scrisă, prost jucată, prost editată, fără început, fără sfârşit, mustind de clişee mult prea fumate.

Ce ar fi fost mai entertaining:
- să mă uit la o maşină de spălat în care sunt doar tricouri albe şi un ciorap roşu, şi de fiecare dată când apare în gemuleţ ciorapul, să tresar
- să mă uit timp de două ore la reclamele rulate înaintea filmului (care au fost proaste şi ele)
- să îmi rod unghiile de la picioare
- să mă strâng de burtică şi s-o fac să vorbească

Ce a fost mai entertaining:
- să trag cu ochiul în scopul de a prinde momentul când se foieşte blonda din stânga şi apare în primplan un sideboob.

Ce ar fi putut să meargă şi mai prost:
- în loc de The Happening să fi văzut Van Helsing a doua oară

tl;dr: A fost jalnic. Dacă vreţi musai să-l vedeţi, furaţi-l. Nu faceţi greşeala mea, nu vă duceţi la cinema, pierdeţi banii ca la alba-neagra. Eu, prost, aş fi putut să renunţ după ce am citit review-urile, după ce mi-au zis mai mulţi amici că e prost şi după ce la reprezentaţia de la 20:15 am rămas fără locuri (karma, frate!).

The Happening (2008)

Cu: Mark Wahlberg, Zooey Deschanel, John Leguizamo

Regia: M. Night Shyamalan

Scenarist: M. Night Shyamalan

Durata: 91 minute

Genul: s.f., mister, drama

Un thriller ce pune Planeta in ipostaza de victima a actiunilor omenirii impotriva ei, razbunandu-se printr-un cataclism natural. Profesorul de biologie, Eliot Moore, isi da seama de pericol si incearca sa se ascunda impreuna cu familia lui de dezastrul care vine asupra lor. Pe langa fuga lor, Eliot trebuie sa isi rezolve conflictul cu sotia, Alma, pentru a nu se ajunge la divort. 

Trailer The Happening

Ada Milea

Mi-a plăcut dintotdeauna Ada Milea, încă de când toată lumea era înnebunită după Femur. Mi-a plăcut şi mai mult când a scos povestea lui Apolodor şi m-a dat gata de tot în 2005, când am prins Quijote într-un concert-surpriză (surpriză pentru mine, adică) la La John, în Vamă. Mi-a rămas de trei ani aproape întipărită în minte bucăţica aceea cu “dac-aş aveaaaa/o insulăăăăă/dac-aş fi numai eu/pe insulăăă” şi vocea Dorinei Chiriac, şi de-abia am aşteptat să revăd spectacolul, chestie care s-a şi întâmplat aseară, în cadrul Street Delivery.

Aparent era programată şi o întâlnire a bloggerilor în cadrul evenimentului, nu ştiu cum şi când s-a desfăşurat, dar cert este că la concert ne-am strâns eu, Alex, Anca şi Andreea pentru concert şi after-party (în localul preferat al bloggerilor, Irish PUBlic House, de lângă Tribunal).

Concertul trebuia să aibă loc în Cărtureşti, la etaj, dar după trei piese Ada l-a întrerupt, pentru că locul era prea mic pentru tot publicul venit să o asculte. Se stătea în spate, pe scări, iar unii care n-au mai avut loc să intre au rămas afară, încercând să audă ceva de la geam. Aşa că artiştii şi-au luat catrafusele şi s-au mutat cu chitări, microfoane şi boxe, jos, în faţa librăriei de pe strada Mercy, devenită pentru o zi Strada Quijote, unde au reluat spectacolul.

S-ar putea să fiu puţin subiectiv, dar concertul a fost perfect. Povestea lui Quijote şi a lui Sancho spusă şi cântată de Ada, Dorina Chiriac şi Bobo într-un mod unic, amuzant şi expresiv. După care, la bis, un fragmen din noul ei spectacol, adaptare a Nasului lui Gogol. Pe care de-abia aştept să-l văd în întregime. Cei trei au primit aplaude multe, pe măsura spectacolului, şi au cântat mult peste program, chestie care n-a putut decât să bucure pe toată lumea (într-o mai mică măsură pe Alex, care avea o nevoie gravă să-şi golească vezica, hehe).

Multe mulţumiri Adei Milea, Dorinei Chiriac şi lui Bobo pentru o zi frumoasă şi pentru ocazia unui final minunat al acesteia.

Spoilers ahead

Ia ghiciţi la ce film am fost până acum o oră. Corect, Indiana Jones 4. A fost al doilea cel mai aşteptat film de mine de anul ăsta (primul fiind The Dark Knight, woooo!) şi a fost demenţial.

Încă odată, urmează detalii din film pe care nu v-ar place să le ştiţi înainte să vedeţi filmul. Elemente din poveste, surprize. Spoilere. Get the idea? Here goes.
Continue reading »

Foarte Scurt

S-a întâmplat puţin mai devreme festivalul Tres Courts, la Casa Adam Muller Gutenbrunn. E vorba de filme sub 3 minute, pentru cine nu s-a prins deja. Au avut loc proiecţii de scurt metraj în două secţiuni, internaţională şi românească.

Cea internaţională a decurs foarte frumos, au fost 51 de filmuleţe, majoritatea bune, unele chiar excelente, împărţite în trei serii. Au fost subtitrate toate, deci m-am bucurat din plin şi de cele în franceză (sau chiar ceva arabă). Din prima serie am remarcat:
Continue reading »

Iron Man - Omul de Oţel

Ta-na-na-naaaaaa!

Acum ceva vreme, The Onion anunţa că trailerul Iron Man va fi extins şi va fi lansat un lungmetraj bazat pe acesta. Ştirea s-a dovedit a fi adevărată, spre surprinderea multora, filmul fiind lansat chiar astăzi, 2 mai, în majoriatea cinematografelor mari din lume şi în România.

Am fost, aşadar, la cinematograf la Mall, fată, să văd Iron Man. Vă zic de la început, a fost un film demenţial, a meritat fiecare leu, mergeţi de-l vedeţi. Chiar merită văzut la cinema, nu furat de pe interneţi (bine, dacă ai mai ştiu eu ce sistem audio-video de neam prost, atunci poţi să-l vezi şi acasă, dar la banii ăştia nu ştiu ce te-ar opri să te duci la cinema).

Nu a fost, însă, perfect. Sincer să fiu, la cât de tare îl aşteptam şi, judecând după trailer, speram să fie ceva mai epic decât Transformers şi 300 la un loc, dar n-a fost. A avut un build-up de vreo oră jumate (bine, n-a fost deloc plictisitor, ba chiar au explodat chestii chiar din primele două minute) şi mă aşteptam ca ultima jumătate de oră să fie făcută din pure awesome şi creierul să-mi explodeze în slow motion, dar n-a fost chiar aşa. A avut, în schimb, ce îmi place mie la filmele astea mai noi: sunete din alea joase *woooooop… chjBUUUUM* (vezi exploziile din Transformers). În rest a fost perfect.

A fost mult Audi în film. El, Tony Stark, conduce un R8, iar în altă scenă ne e băgat pe gât timp de aproape două minute un Q7. Plus că în scena respectivă, toate maşinile de pe stradă par să fie Audi-uri. Nu am zis că e un lucru rău ăsta, sunt fan Audi înainte de toate. Domnu’ Audi, se aude? Poate daţi şi voi un Audi 80 mai copt, aşa, pentru bloggerii ăştia mai mici, ce zici? Just sayin’. Product placement. Audi.

A fost tehnologie suprarealistă, au fost interfeţe de operare a computerelor aşa cum ne plac nouă, cu sunete înalte şi enervante şi cu animaţii multe, au fost touch-screen-uri şi nu numai. A fost soundtrack bun, overdriven. Au fost efecte brici. A fost poveste brici. Au fost gagici brici. A fost chiar şi puţin umor brici, dar mai bine nu era, pentru că aveam în stânga nişte cocalari care, obişnuiţi cu Mondenii şi La Bloc, au exagerat puţin cu volumul şi lungimea hohotelor. A fost şi un roboţel tăcut şi foarte simpatic, care mi-a amintit într-un fel de R2D2. Nu în ultimul rând, la standul Apple din Mall a fost o gagicuţă foarte simpatică. N-are legătură cu filmul, dar trebuia să bag şi chestia asta undeva.

Omul de Otel - Iron Man (2008)

Cu: Robert Downey Jr., Terrence Howard, Jeff Bridges

Regia: Jon Favreau

Scenarist: Jack Kirby, Larry Lieber

Durata: 126 minute

Genul: thriller, s.f., drama

Bazat pe longeviva serie de benzi desenate realizată de Marvel, "Iron Man" spune povestea lui Tony Stark, enigmaticul moştenitor al Stark Enterprises. Tony este un industriaş miliardar, un inventator strălucit, care este răpit şi forţat să construiască o armă devastatoare. Folosindu-şi inteligenţa şi ingeniozitatea, cercetătorul construieşte o armură superperformantă şi evadează din captivitate. După ce descoperă un complot care are implicaţii la scară mondială,…

Trailer Iron Man

[REC]

Un film horror care m-a speriat. Filmat cu “shakycam”, în stilul Blair Witch Project sau Cloverfield, adică din perspectiva unuia dintre personaje. E film spaniol şi o are în rolul principal pe Manuela Velasco, al cărei rol m-a făcut să vreau să mă mângâi în locuri ruşinoase în timp ce la monitor se întâmpla sânge.

Sinopsis: o echipă TV filmează oameni care se infectează cu ceva, devenind zombies. Sânge. Practic un fel de 28 Days Later, dar puţin mai intens.

Recomand să-l vedeţi acum, până nu scot americanii remake-ul (Quarantine - Noiembrie 2008 la noi).

[Rec] (2007)

Cu: Manuela Velasco, Javier Botet, Manuel Bronchud

Regia: Paco Plaza, Jaume Balagueró

Scenarist: Paco Plaza, Luiso Berdejo

Durata: 85 minute

Genul: groaza

Trailer [Rec]

Walk Hard: The Dewey Cox Story

Prima comedie bună pe care am văzut-o anul ăsta. Trailerul m-a lăsat puţin rece, pentru că, deşi amuzant, mi-a lăsat impresia unui film cu Will Ferrell. Aşa că m-am uitat la Walk Hard (director’s cut - are undeva pe la 25 de minute mai mult faţă de theatrical version) cu oarecare reţineri. Mă aşteptam la un film mediocru, cu umor cu băşini, John C. Reilly ca o copie ştearsă a lui Will Ferrell şi per ansamblu, plictiseală. Am fost, în schimb, plăcut surprins de o satiră genială, umor deştept, aluzii subtile, muzică plăcută, mult ridicol, şi un John C. Reilly ce radiază de şarm, umor şi profesionalitate. Şi pule.

Filmul a fost scris (şi) de Judd Apatow, cel care a scos şi Talladega Nights, Superbad, Knocked Up şi aşa mai departe. Apar în film, printre alţii, Jewel, Jack Black, Jack White şi The Temptations.

Nota zece. Dar, bineînţeles, asta-i părerea mea.

Calca apasat: Povestea lui Dewey Cox - Walk Hard: The Dewey Cox Story (2007)

Cu: Nat Faxon, John C. Reilly, Tim Meadows

Regia: Jake Kasdan

Scenarist: Jake Kasdan, Judd Apatow

Durata: 96 minute

Genul: muzica, comedie

America il iubeste pe Cox! Dar in spatele muzicii este povestea plina de suisuri si coborasuri a unui muzician ale carui melodii aveau sa schimbe o intreaga natiune. In spirala sa rock, Cox se culca cu 411 femei, se casatoreste de trei ori, are 22 de copii si 14 copii vitregi, joaca in propriul sau serial de televiziune din anii ‘70, aduna prieteni de la Elvis la Beatles si pana la un cimpanzeu apoi devine dependent de, pentru ca pe urma sa dea cu piciorul la, toaet drogurile cunoscute… dar in…

Trailer Walk Hard: The Dewey Cox Story

Lykke Li

Tot muzică.

Voiam să fac un mic review la albumul lui Lykke Li, dar am găsit unul foarte frumos la Imnul Trifoiului.

Tot ce voi spune e că am descoperit-o acum câteva zile abia, nu m-am prins de la început dacă-mi place sau nu, dar m-am decis: e foarte tare. Ca preferinţe personale: Complaint Department, Little Bit şi Hanging High.

Video: Little Bit (dintr-un motiv sau altul mi se pare demenţial)

AudioSurf

AudioSurf e un joc apărut vineri. E primul joc de la Portal încoace care m-a făcut să-mi şoptesc “VAI SĂ-MI BAG PICIOARELE CÂT E DE TARE JOCUL ĂSTA!”.

Ca gen, e arcade, adică nimic realistic în el. E o combinaţie între un joc “racing”, unul gen Guitar Hero sau Frets on Fire şi unul gen Zuma. Ca idee. Ce trebuie tu, ca jucător, să faci e să formezi grupuri de câte minim cubuleţe 3 de aceeaşi culoare. Totul pe o hartă asemănătoare unei piste de curse. Şi totul pe muzică.

Citeşte mai departe ca să afli ce e aşa mişto la joc, de ce e best game ever şi să vezi nişte clipuri video. Hai, ştii că te interesează.

Continue reading »

Across the Universe

Ziceam ieri că mi-ar place să trăiesc într-un film epic. Ei, azi m-am răzgândit. Am hotărât, cel mai tare film în care aş putea trăi ar fi un muzical. Imaginează-ţi o lume în care toată lumea ştie să cânte, toată lumea ştie să danseze, toţi oamenii pe care îi întâlneşti sunt frumoşi, iar coregrafia lor e perfectă.

Continue reading »

Beowulf

L-am văzut, nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Mă rog, Zemeckis, Jolie, Hopkins, CGI puternic, acţiune, onoare, scandal şi dragon. Bun până aici. Dar ceva tot n-a fost bine. Undeva a dat greş, şi nu pot să pun degetul pe unde anume. Per ansamblu, un film bunicel, dar care m-a lăsat cu un gust amar în gură.

În altă ordine de idei, mi-ar place să trăiesc în vremurile alea epice, în care fiecare erou are povestea lui, unde se bea mult şi se cântă la fel de mult, unde onoarea e pe primul loc etc.

“- Ovidius, ce-ai făcut ieri?
- Am reparat o căruţă. Tatăl meu a fost reparator de căruţe. Am căruţele în sânge, şi o să-i port numele tatălui meu mai departe. Tu?
- Am omorât un balaur. Ce faci diseară?
- Repar o căruţă. Tatăl meu a fost reparator de căruţe. Am căruţele în sânge, şi o să-i port numele tatălui meu mai departe. Tu?
- Eu o să mi-o trag.
- :cry: “

Wristcutters: A Love Story

Wristcutters: A Love Story e un film minunat. Nu, nu e cu şi despre emos, după cum crede lumea. E vorba despre o lume în care ajung sinucigaşii, lume foarte asemănătoare cu cea reală, doar că puţin mai tristă şi fără zâmbete. Filmul nu e dramă siropoasă, nu e de plâns, nu e plictisitor. E un film de aventuri şi, totodată, o comedie cu gust. Bonus, o gagică frumoasă, un personaj rus “partly based on Eugene Hutz, front-man of Gogol Bordello and friend of director Goran Dukic” şi soundtrack de aceiaşi Gogol Bordello. Până acum, filmul lunii Decembrie.

IMDB Link.

Şi ca bonus, the meaning of life: