November 16, 2011 – 18:10
Fără nici cea mai mică urmă de îndoială, cel mai câştigat din tot festivalul de folk de la Alba Iulia am ieşit chiar eu. Să vă explic.
Am revăzut oameni excepţionali. Minunaţi. Uimitori. Anume, pe “băieţii din Alba”: Andrei, George, Marius şi Liviu. Eu unul nu mă mai satur de oamenii ăştia, care ar face absolut orice pentru ce-au ei, acolo, în Alba Iulia. Au fost ca nişte furnicuţe, ne-au făcut toate voile şi poftele, ca şi cum ar fost festivalul lor. Şi n-a fost; ba mai mult, nici măcar n-au mai prins pişcoturi. Iar George, săracul, atât de obosit a fost într-una din zile, că de-abia a mai putut să plece acasă să se culce.
Apoi Read More »
November 15, 2011 – 17:11
Am început să povestesc cum a fost la Alba, însă n-am terminat. Am scris despre concurenţi, însă vreau să scriu musai atât despre artiştii care “s-au produs” pe scenă la finalul fiecărei dintre cele trei zile de festival, cât şi despre oamenii cu care am împărţit zilele astea. Acesta este despre muzică, şi a plecat de la postul acesta al Corinei. E mai mult un amalgam de gânduri, dar înţelegeţi voi.
Părinţii mei au ascultat folk şi rock de când mă ştiu. Dacă rock-ul era mai mult pe benzi de magnetofon, folk-ul încă e dosit, undeva prin casă, pe casete probabil de multă vreme demagnetizate şi viniluri prăfuite. Casete cu Poesis şi Pasărea Colibri, discuri cu Socaciu şi Şeicaru, mai apoi CD-uri cu Ducu Bertzi, Alifantis, nelipsitul Hruşcă şi alţi “dubioşi”. Poate de asta îmi place atât de mult azi muzica asta, sau poate de când îmi cânta mama muzica asta la chitară, acum mulţi ani. Dacă aş avea vreodată vreun lucru să i-l reproşez mamei mele, ar fi că nu-mi cântă atât de des pe cum mi-ar plăcea s-o aud.
În prima oră de muzică a clasei a cincea, profa de muzică ne-a dat temă de casă să învăţăm să cântăm două melodii la alegere, ca “preselecţie” pentru corul şcolii. Nu îmi amintesc acum raţionamentul alegerii melodiilor, însă pot doar să presupun că am cântat fix ce mi-a plăcut. Nu îmi amintesc una dintre melodii (ştiu doar că era ceva cântec vechi, românesc, pe care-l înregistrasem pe casetă de pe discurile bunicului meu), însă cealaltă era Cântec Şoptit. Că doar îmi plăcea. Read More »
November 14, 2011 – 10:28
Azi-noapte am făcut, între Alba Iulia şi Timişoara, 2 ore şi 25 de minute, cu tânărul Logănel care chiar în timpul acestui drum a împlinit frumoasa vârstă de 50.000 de kilometri. Vineri, la dus, am făcut 3 ore şi toată lumea s-a mirat. “Ai mers ca nebunu’”.
N-am mers tare. Nu îmi place să merg rapid, mai ales când sunt obosit. Îmi place, însă, să fiu eficient. Am urcat în maşină la 00:30? Am pornit, am ieşit din oraş şi am setat cruise control-ul la 110. Read More »
…care să-mi explice ce se întâmplă cu HTC Magic-ul Corinei. Bătrânul erou, care are vreo trei ani, s-ar putea să-şi fi dat obştescul sfârşit, însă eu mai sper în miracole.
De două zile, telefonul se blochează. Adică nu mai răspunde la comenzi, iar dacă e pus la încărcat, LED-ul rămţne aprins şi după scoaterea cablului din el. Se întâmplă aleator şi se rezolvă de la sine, tot aleator. Prima dată, rezolvarea a ţinut aproape o zi întreagă, apoi aparent toată noaptea, însă acum a început din nou. Nu porneşte ecranul cu niciun buton, nu mai sună (deşi nu e închis, dacă suni pe el) şi nu mai răspunde la comenzi.
Mă îndoiesc că Read More »
Dacă m-am înscris la secţiunea amuzanţilor de la concursul BlogJuan – la care încă aştept voturile voastre, dacă nu aţi apucat încă – asta nu înseamnă că nu pot fi romantic. Sau că nu sunt, sau că aleg să n-o fac.
Adrian, nu sunt amuzant cu orice preţ, iar înscrierea la secţiunea amuzanţilor nu înseamnă că sunt alpha doar prin acest atribut. Nu înseamnă că mi-e frică să arăt romanticul din mine şi nu înseamnă că nu sunt romantic. Ca o dovadă vie stă chiar minunea de fată cu care-mi împart zilele şi nopţile de aproape trei ani. Sunt absolut sigur că motivul pentru care e gata să-şi petreacă toată viaţa alături de mine nu sunt bancurile mele şi statusurile mele sarcastice. Dar sunt sigur că romanticul din mine a furat-o din alte poveşti. Read More »
Update: am mai scris despre BlogJuan: unu, doi.
Când am auzit de concursul BlogJuan, romanticul din mine a zis că trebuie să particip. Mă rog, mai degrabă când am văzut ce premii are. Problema e: particip ca romantic sau ca amuzant? Cui să-i cer sfatul? În cine să mă încred? Cine mă cunoaşte mai bine ca oricine şi poate să-mi zică orice despre mine? Evident, gagica. Aşa că m-am dus la ea şi am întrebat-o “iubito, io-s un om romantic?”. Ea a început să râdă de s-a ţinut de burtă. Deci, na.
Vreau să merg, deci, la Amsterdam, sub tutela Auraşului. Pe scurt, concursul organizat de Cremosso va trimite la Amsterdam sau Paris pe cel mai cel blogger din universul românesc. Cel mai amuzant sau cel mai romantic, adică. Iar dacă e vorba de amuzanţi, nu există nimeni mai amuzant ca mine în toată blogosfera românească.
Nu pot să-mi fac campanie, să vă explic de ce-aş fi eu un om amuzant. Pot doar s-o dovedesc, dacă aveţi vreo jumătate de oră la îndemână. Şi aveţi, că-i week-end. Citiţi, aşadar, toate linkurile următoare, ca să râdeţi. Read More »
Am schimbat serverul. Cel vechi, un VPS pe care probabil n-am ştiut să-l manevrez cum trebuie, era rapid la cursă lungă, însă tuşea foarte tare când intrau câteva zeci de persoane deodată pe blogul meu sau al Corinei. Sau mai rău, când scriam amândoi deodată şi intra lumea să le vadă pe ambele, de parcă se dădea pâine caldă. Nu o singură dată am fost nevoit să restartez Apache-ul sau chiar serverul, şi sunt sigur că am dezamăgit vizitatori şi pierdut comentarii mişto, pentru că răbdarea oricui are o limită.
De azi s-au cam propagat NS-urile şi ar trebui să vadă toată lumea blogul pe serverul nou. Acum lucrez cu Keyhost, care s-au ţinut multă vreme de capul meu să vin la ei şi au fost super amabili şi prietenoşi, mutându-mi chiar ei, în cursul week-endului, toate site-urile găzduite pe serverul vechi, fără ca eu să mişc un deget. Când am văzut ce nebunie a fost, m-a şi apucat jena, că n-aveau nicio obligaţie faţă de mine. Mulţam, băieţi!
Rugămintea mea, acum, e următoarea: Read More »
Îmi place baconul. Dar îmi place cu aşa o pasiune, cum nu-mi place nimic altceva în viaţa asta. Poate doar sânii.
Cele mai importante două condiţii pentru ca baconul să mă satisfacă sunt următoarele:
1. să fie crocant: baconul zemos, crud, prăjit timid, cât să nu scoată fum, e o mizerie. E o batjocură la adresa porcului care s-a sacrificat pentru ca tu să-i poţi mânca burta. E ca şi cum ai micţiona pe mormântul lui, dacă ar mai rămâne ceva din el cât să poată fi îngropat.
Read More »
Cel puţin în Timişoara, toamna asta a durat fix două zile, la sfârşitul lui septembrie. În momentul de faţă e jumătatea lui octombrie, e aproape ora prânzului şi afară e un grad sub 0.
Urăsc iarna.
În afară de prima zăpadă şi de sărbători, când simt “magia” la modul sincer (sunt om sensibil, familist, iertaţi-mă), urăsc iarna cu tot sufletul meu. Până în măduva oaselor mele degerânde. Nu mi-ar displăcea aşa tare iarna dacă ar fi, să zicem, peste 10 grade. Dar urăsc din tot sufletul să mă îmbrac cu zece şube, chiloţi de blană, izmene cu glugă şi trei perechi de ciorapi doar ca să mă pot duce să cumpăr oţet. Şi să-mi fie, în continuare, frig. Read More »
Acum aproape o săptămână, Corina s-a prezentat la uşă cu un espresor. Din toată gospodăria, eu m-am bucurat cel mai tare, mai tare ca un copil mic la bradul de Crăciun. De ce? Pentru că sunt un puturos şi mi-e foarte, foarte lene să fac cafea dimineaţa, chiar dacă eu sunt cel care se trezeşte cu două ore înaintea celorlalţi, responsabilitatea fiind, teoretic, a mea.
Espresoarele m-au fascinat dintotdeauna. Nu neapărat prin gust (deşi, în momentul în care faci cafea la o jucărie din asta, nu prea ai cum s-o greşeşti), ci prin viteză. Prin lipsa interacţiunii dintre om şi maşină, prin excluderea filtrelor, a rezervorului ce trebuie umplut de fiecare dată şi, mai ales, a cănii-rezervor care se sparge uşor şi des, şi să moară Cici dacă mai găsesc una compatibilă. Problema e că, dacă o cafetieră decentă poate fi găsită şi la 100 lei, espressoarele încep de pe la 350 de lei şi pot merge până la 2000 de lei. Bani care, fie că îi am sau nu, sunt destinaţi altor direcţii, mai urgente. Read More »
