September 4, 2011 – 13:22
Weekend-ul următor mi-l voi petrece la Cluj, împreună cu o mână de bloggeri de succes răsunător din toată ţara – se întâmplă Turul Mărcilor Clujene. Sau, pe limba lor tradiţional-ardelenească, Cluj Brands Tour.
E mişto că e sincer. Nu e o plimbare turistică cu elemente sponsorizate (nu că ar fi ceva în neregulă cu alea, să nu ne înţelegem greşit), ci e, de la bun început, centrată asupra brandurilor implicate. E, din primul moment, recunoscută ca o vizitare a unor mărci naţionale cu sediul în Cluj, fără să se ascundă după deget. Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu.
E mişto că o să fie în Cluj. Read More »
Încă o tură de minunăţii de prin ţara asta minunată, din ultimele două week-enduri. Din Timişoara, Oradea şi Târgu Mureş.
Pentru început, un nou tip de închidere centralizată pentru Dacie:
Read More »
De două zile sunt la casa de vară a părinţilor Corinei, într-un loc absolut fantastic, lângă Cheile Sohodolului. Nici nu pot începe să vă explic cât de mişto e să lucrezi la umbră, sub copaci, între piscină şi livadă, fără să se audă absolut niciun zgomot de fond în afară de păsări, pârâul din fundul grădinii şi sfârâitul grătarului.
Şi, în toată binecuvântarea asta, ascult EuropaFM. Altceva se prinde mai greu pe aici – Guerrilla nu se prinde, KissFM, ProFM, ZU sau 21 sunt nişte mizerii sinistre pe care nici nu mă obosesc să le caut, iar Radio Oltenia n-are ştiri naţionale. Da, aş putea să ascult Guerrilla de pe Internet, însă mănâncă bandă mobilă contorizată strict, că-s pe prepaid (că veni vorba, mulţam Dan pentru WiFi şi Vodafone pentru că-s singura reţea care chiar funcţionează la viteză de 3G aici).
Ei, şi cum ascult eu EuropaFM, realizez că Read More »
- Bună ziua, zic, întrând în pizzeria TipTop din Târgu Jiu. Faceţi şi comenzi la domiciliu?
- Sigur!
- Aş vrea să fac o comandă, atunci.
- …da, dar azi nu se fac livrări.
- …
- …
- OK, atunci facem o comandă aici şi o preluăm noi de aici, bine?
Şi pleacă, însă revine după 30 de secunde, în timp ce ne uităm prin meniu, să ne asiste/grăbească.
- Pizza picantă care e?
- Păi… Read More »
Nu ştiu cum se face, însă e a treia oară când perioada în care bat sudul ţării coincide cu câte o săptămână în care nişte bloggeri se plimbă prin ţară. Şi se pare că de fiecare dată când plec, mă îmbogăţesc cu câteva poze mişto de pe drumuri: Read More »
November 30, 2010 – 15:19
Prizele din trenurile CFR dau curent alternativ. Adică ba dau, ba nu dau. Dau aşa, cât să nu le baţi obrazul că au prizele alea acolo şi nu fac nimic cu ele, câteva minute, după care îl taie. Prima oară când am observat fenomenul eram în drum spre Bucureşti, astă vară. Cu Intercity Laptopul tot trecea de pe alimentator pe baterie, iar de fiecare dată când făcea aşa îmi verificam cablul, că poate l-am rupt sau l-am scos din priză. Nţ. Lasă, o fi o problemă cu priza asta, aia e, trăim şi-aşa.
Duminică am aşteptat trenul într-o gară friguroasă aproape două ore. L-am aşteptat cu sufletul la gură; nu pentru că aş fi fost obosit şi plouat, aş fi avut apă în bocanci şi mi-aş fi dorit foarte, dar foarte tare să nu mă mai tragă curentul din toate părţile sau ceva, ci pentru că nu mai aveam baterie la telefon. Şi, după cum se ştie, telefonul îmi este o extensie. Şi ne suim noi, deci, în tren (noi, adică eu şi Alex, că week-end-ul ăsta am fost domni în deplasare), iar eu, bucuros, îmi bag telefonul în priză, să pot să-mi văd, în sfârşit, de toată treaba adunată pe parcursul week-end-ului; lucru normal, că doar Angry Birds ăla n-o să se termine singur.
Muncesc eu de zor (am reuşit să dau gata peste 30 de nivele în drumul meu spre Timişoara), iar după două ore mă uit la indicatorul baterie, să văd cât a urcat, de la 25% cât era când am băgat telefonul în priză. Urcase vertiginos până la 23%, semn că puteam eu să consum bateria mai repede decât putea CFR-ul să-mi dea mie curent alternativ.
Mai sus avem o muscă într-un pisoar. Partea interesantă e că musca nu e adevărată, ci desenată acolo, cu scopul de a face bărbatul să se concentreze să pişe la ţintă, să nu mai dea pe toţi pereţii. O idee genială, care funcţionează. Şi care ar funcţiona chiar mai bine dacă pisoarul cu pricina nu ar fi chiar cel cu televizor. Read More »
Weekendul ăsta am avut norocul să particip la o nuntă frumoasă tare, cum rar mai găseşti azi. Mireasa a fost o prinţesă, mirele a fost un cavaler, iar felul în care se uitau unul la altul – dragoste pură. Toţi invitaţii au fost tineri şi frumoşi. Sala a fost frumoasă, muzica bună, mâncarea delicioasă, vinul şi ţuica din belşug. Chiar şi slujba de la biserică a fost scurtă, deloc plictisitoare şi deschisă la minte.
Toate astea au fost posibile pentru că au făcut nunta cum au vrut ei doi, cu cine au vrut ei doi, evitând pe cât posibil sugestiile părinţilor şi a naşilor. Fără “obligaţii”, fără “îl chem pe Gicu de la Sculărie, că şi io am fost la fiică-sa la nuntă acum 10 ani”, fără babe cu batic aduse de pe te miri ce colţ al Moldovei, fără domni transpiraţi, beţi, unsuroşi şi plictisiţi care de-abia aşteaptă să se facă ora 12, să vină sarmalele, să dea darul şi să plece. Doar rude şi prieteni într-o sală demnă de aşa o adunătură frumoasă de oameni.
Pentru că se iubesc şi au vrut să facă nunta pentru ei, nu pentru contabil. Încă se mai poate, aparent.
September 24, 2010 – 15:32
Da, susţin campania Let’s Do It, Romania. Că nu am deplină încredere în rezultatele ei pe termen scurt, e altă treabă. Că sunt perfect de acord cu Zicu-când zice că trebuie făcută şi o campanie de follow-up Let’s Keep It, Romania, e total adevărat.
Ba mai mult, am şi cartat nişte gunoaie pe la Gorjî:
Cert e că mâine se întâmplă marea curăţenie, motiv pentru care, de bine de rău (n.tr.: i-am promis mamei), mă voi trezi devreme şi mâine şi voi curăţa patria de sticle, mucuri de ţigară şi, probabil, rahaţi. Nu în sensul de “partid”.
Ceea ce vă doresc şi vouă.
Mici amuzamente culese de prin ţară în ultima lună:
Poză făcută chiar înainte să intru şi să ies din Brebina
Read More »
