Iniţial am crezut “Folk You! Florian Pittiş” se numeşte aşa pentru a-i aduce un omagiu lui Florian Pittiş. Am impresia, însă, că nu e chiar aşa, ci numele festivalului e o înjurătură adresată în mod direct lui Pittiş. Nu-mi explic, altfel, cum au ajuns să urce pe scena unui festival de folk nume precum Puya, Guess Who, Vama sau Zdob şi Zdub.
Încă o mostră tristă de jurnalism de calitate: a apărut în Adevărul o ştire conform căreia un timişorean a fost prins cu iarbă la festivalul EXIT din Novi Sad (Serbia, pentru cei cu deficienţe de geografie). Doar că… tânărul ăla e indignat. Mai mult, Adevărul e indignat! Mai mult, Zoltan Varga, “critic muzical” timişorean, e indignat şi el! Că ce, la Sziget nu te caută de iarbă, decât aşa, la mişto. Şi că de ce ne-au căutat şi în pachetele de ţigări? Herp derp!
Eu nu pot înţelege cum vine asta. Read More
Ca să nu existe dubii, vă zic de la început părerea mea despre Lecturi Urbane: e, pentru participanţi, o metodă de epatare îmbrăcată în iluzia unei cauze idealiste. Pe unii dintre organizatorii diverselor ediţii locale îi cunosc şi-i ştiu de oameni faini, însă prinşi în valul organizării de orice – dacă vă zic că nu-mi place proiectul nu înseamnă că vă respect mai puţin pe voi, ca oameni. Asta ca să n-avem discuţii după ce terminaţi de citit postul ăsta.
Am citit acum câteva minute un super-articol din ceea ce se autointitulează “Ziarul Unirea” din – nu pot decât să presupun – Alba Iulia, unde s-a întâmplat de curând un eveniment Lecturi Urbane. Ei, din articolul din ziarul Unirea aflăm că: Read More
Ştiţi ce e foarte puţin înţeles de elevii care au picat Bac-ul anul ăsta? Că examenul ăsta are rol de a tria absolvenţii. Dacă mai ţineţi minte filmul 300, la începutul acestuia era o scurtă poveste despre cum copiii, la naştere, erau verificaţi de malformaţii şi neregularităţi şi, dacă erau găsiţi cu nereguli, erau aruncaţi în prăpastie. Asta e şi bacalaureatul, un sistem automat de sortare a verigilor slabe. Un Control Tehnic al Calităţii, dacă vreţi. Aşa trebuia să fie dintotdeauna, însă aparent doar din acest an s-a luat în serios şi aspectul ăsta.
“Subiectele au fost prea grele”, zic elevii. “Raportat la ce?” i-aş întreba eu. La şcoala pe care aţi făcut-o? Asta este, aţi avut 12 ani la dispoziţie s-o schimbaţi. Nu elevii de la liceele şi colegiile bune au picat pe capete, ci aceia care nu au depus destul interes cât să fie admişi la aceste licee. E un cerc vicios, e un lanţ de cauze şi efecte.
Ce nu înţeleg copiii ăştia e că Read More
True story.
La un moment dat, mama – prin natura meseriei ei – a avut nevoie de o hârtie oficială. Mai exact, o copie după ceva hotărâre de consiliu local, însă parafată de Primăria Timişoara, ca să fie treaba oficială.
Se duce, deci, la primărie, cu cererea scrisă frumos, la calculator. Stă la coadă, ajunge la femeia care se ocupa de hârtiile astea, care după ce-i întoarce respectiva cerere pe toate părţile, o întreabă
- Care e numărul hotărârii?
- Am scris numele acolo, nu e de ajuns? Nu se poate căuta?
- Aaaaa, păi se poate căuta, dar io zic că mai bine căutaţi dumneavoastră şi veniţi cu numărul, că altfel cine ştie cât durează – poate o lună sau două…
Şi-a plecat mama, cu coada între picioare, să caute numărul hotărârii. Ajunsă la Internet, a găsit respectiva hotărâre imediat (pe site-ul primăriei), iar a doua zi i-a dus-o femeii, tipărită integral, să nu existe dubii, cu tot cu cerere, să rezolve odată.
Femeia de la ghişeu, foarte mulţumită. Începe să facă ce avea ea de făcut cu hârtiile, şi-i zice mamei: Read More
Exista o vreme când, în momentul în care terminai de vizionat un clip pe Youtube, în interiorul playerului îţi sugera un altul similar – de la aceeaşi formaţie, de la aceeaşi casă de discuri sau, în cel mai rău caz, acelaşi gen, gen.
Mai nou, însă, indiferent ce ascult, fie că e Muse, Cage the Elephant sau altă formaţie indie care e oricum atât de obscură că probabil nu aţi auzit de ea, recomandările sunt doar câteva la număr, printre ele fiind, în 80% din cazuri, Katy Perry, melodia aia cu Barbra Streissand şi, mai nou – ptiu, norocu meu -, Shakira.
Asta chiar dacă Google are întreaga mea istorie de vizionări Youtube vreodată. Deci haidi bre, serios?
Ghişeul.ro e un proiect răsărit de relativ puţin timp în istoria recentă a României (în 2006, mai exact). E un “portal” unde poţi să-ţi plăteşti taxele şi impozite cu cardul, fără să te mişti din casă. Toate bune până aici – alte ţări de lumea a treia, cum ar fi SUA, Marea Britanie, Germania sau Franţa, au sisteme din astea bine implementate, deci era şi cazul să apară şi în România.
Bun, s-a implementat. Acum mai urmează doar să convingem cetăţenii să folosească sistemul şi să-i învăţăm să plătească online. Dar cum? Read More
Guest post de Corina
Nu cred că e cineva care să nu fi observat amploarea pe care a luat-o subiectul Adrian Păunescu în ultima perioadă. Şi e firesc să fie aşa. Numai că anumite opinii, cu toată libertatea de exprimare de care se bucură purtătorii lor, m-au şocat.
Cum să doreşti moartea unui om? Cum să îţi exprimi bucuria şi fericirea pe care ţi le-a oferit, îmbolnăvindu-se? Cum să vrei să vezi nişte copii orfani şi o femeie văduvă doar pentru că un bărbat a avut o anumită orientare politică? Cum să uiţi de umanul dintr-un om, dincolo de ce a fost el ca persoană publică?
Serios că nu pot pricepe o asemenea atitudine. Suntem oameni, înainte de a fi orice. Creştini sau nu, şcoliţi sau nu, unici sau mai puţini, aparţinem aceleiaşi specii. Asta ar presupune măcar puţină raţiune, sensibilitate şi empatie din partea fiecăruia dintre noi.
Voi, ăştia de sunteţi viteji şi puneţi principiile unei democraţii utopice mai presus de viaţa unui om, v-aţi gândit vreodată cum ar fi dacă aţi fi copilul lui Adrian Păunescu şi din link în link aţi fi citit articolul la care am făcut trimitere? Sau cum se simt urmaşii soţilor Ceauşescu când îşi văd părinţii executaţi în fiecare an, în preajma Crăciunului? Şi când aud cum unii sărbătoresc moartea celor ce le-au dat viaţă?
Hai să fim oameni, să ne lepădăm de haine, şi de funcţii, şi de nume şi să ne respectăm înainte de toate. Că serios că lipsa de respect, meschinăriile şi derâderea asta nesfârşită sunt mai grave decât comunismul şi sfidează natura umană mai rău decât orice vers l-ar fi închinat Adrian Păunescu lui Ceauşescu.
Vă căcaţi pe voi că Păunescu e Marele Porc şi a cântat în strună comuniştilor.
Nu contează! E omul care a strâns mii de oameni pe stadioane şi în case de cultură, oameni pe care i-a hrănit cu artă. A strâns mii de oameni care aproape plângeau de bine ce le era acolo (întrebaţi-vă bătrânii care au fost acolo). Oameni care nu au fost obligaţi să fie acolo, cărora nu le era frică de el. Oameni care erau acolo să cânte, să danseze, să spună şi să asculte poezii.
E omul care, timp de 12 ani, a ţinut în picioare Cenaclul Flacăra, din care s-a născut istoria culturală contemporană românească. De la Tudor Gheorghe la colindele lui Hruşcă (pe care le ascultaţi iarnă de iarnă, nu vă trageţi pe cur), de la Nicu Alifantis la acel Pittiş pe care-l plângeţi de trei ani, toţi au început să existe datorită lui. E un poet. E un om consecvent.
Da, nu v-a plăcut orientarea lui politică. Nici mie. Dar, în numele a ceea ce a fost, dincolo de asta, vă rog eu: nu vă pişaţi pe sicriul lui, nici acum, nici după ce o să îl ocupe. Nu se face.
