Ovidiu Sîrb

Category Archives: Muzică

Mai avem nevoie şi de poezie

Am început să povestesc cum a fost la Alba, însă n-am terminat. Am scris despre concurenţi, însă vreau să scriu musai atât despre artiştii care “s-au produs” pe scenă la finalul fiecărei dintre cele trei zile de festival, cât şi despre oamenii cu care am împărţit zilele astea. Acesta este despre muzică, şi a plecat de la postul acesta al Corinei. E mai mult un amalgam de gânduri, dar înţelegeţi voi.

Părinţii mei au ascultat folk şi rock de când mă ştiu. Dacă rock-ul era mai mult pe benzi de magnetofon, folk-ul încă e dosit, undeva prin casă, pe casete probabil de multă vreme demagnetizate şi viniluri prăfuite. Casete cu Poesis şi Pasărea Colibri, discuri cu Socaciu şi Şeicaru, mai apoi CD-uri cu Ducu Bertzi, Alifantis, nelipsitul Hruşcă şi alţi “dubioşi”. Poate de asta îmi place atât de mult azi muzica asta, sau poate de când îmi cânta mama muzica asta la chitară, acum mulţi ani. Dacă aş avea vreodată vreun lucru să i-l reproşez mamei mele, ar fi că nu-mi cântă atât de des pe cum mi-ar plăcea s-o aud.

În prima oră de muzică a clasei a cincea, profa de muzică ne-a dat temă de casă să învăţăm să cântăm două melodii la alegere, ca “preselecţie” pentru corul şcolii. Nu îmi amintesc acum raţionamentul alegerii melodiilor, însă pot doar să presupun că am cântat fix ce mi-a plăcut. Nu îmi amintesc una dintre melodii (ştiu doar că era ceva cântec vechi, românesc, pe care-l înregistrasem pe casetă de pe discurile bunicului meu), însă cealaltă era Cântec Şoptit. Că doar îmi plăcea. Read More »

Tinerii Zilei de Mâine

Duminică, în cadrul ultimei zile a celei de-a şaptea ediţii a Festivalului-concurs de folk “Ziua de Mâine“, au fost premiaţi cei mai buni dintre cei mai buni concurenţi de la Alba Iulia. Toţi cu melodii proprii, toţi făcând parte din ceea ce Vali Şerban, directorul festivalului, a numit “a patra generaţie”.

În principiu, preferinţele publicului au fost şi cele ale juriului, eventual cu câteva schimbări în ierarhie. Fie că au fost premiile oficiale ale festivalului sau că au fost premii speciale, acordate de diverse entităţi, cam toţi concurenţii care mi-au plăcut au luat câte ceva. Recomand să ascultaţi piesele câtorva dintre ei în cele ce urmează, în filmările de la festival, toate prin amabilitatea lui Vlad Dulea.

Cosmin Vaman a fost preferatul bloggerilor, care, de altfel, am şi încropit un clasament al preferinţelor proprii. Read More »

Plus Noi

Am descoperit de dimineaţă o trupă interesantă, care m-a prins din prima: se cheamă Plus Noi şi sunt patru băieţi cu o chitară. Cântă un folk frumos, care nici nu se agaţă de veşnicele cântece ale “generaţiei de aur” a folk-ului, însă nici nu atinge postmodernismul forţat pe care îl aud, o!, atât de des.

Băieţii au o armonie perfectă între voci. Read More »

Cinci

Astăzi a avut loc prima parte a concursului de muzică folk din cadrul festivalului-concurs de folk Ziua de Mâine, parte în care au concurat cinci artişti. Mă rog, şase, însă doi dintre ei erau trupă, aşa că-i considerăm unul singur.

Alexandra Andrei, prima concurentă, o tânără de 22 de ani din judeţul Vaslui, a cântat o piesă pe versuri de Gellu Naum şi una compoziţie proprie. Nu mi-a displăcut, însă nu m-a prins prea tare.

Ioan Mateiciuc, din judeţul Suceava, Read More »

Astăzi, la Ziua de Mâine

Bineînţeles că eu şi Nebu am fost primii ajunşi aseară la Alba Iulia. Am intrat în oraş exact când ceasul de pe bordul Loganului arăta trei ore de la ieşirea din Timişoara şi am fost mulţumit. În scurt timp, “unsprezecele” bloggerilor s-a completat, calm şi sigur, orele cinei fiind cele la care organizatorii festivalului, care ne-au primit cu atâta căldură încât puteai să juri că-i vară, cu toate cele -5 grade de afară, ne-au povestit despre ce va fi şi ce ne aşteaptă.

Astăzi avem aşa: Read More »

Concurs fulgerător Celelalte Cuvinte!

După cum enumeram mai-nainte, joi e ziua în care turneul “Celelalte Cuvinte – 30 de ani” poposeşte în Timişoara, chiar locul în care, în anul 1981, formaţia Celelalte Cuvinte lua naştere. Mai exact, în data de 13 decembrie 1981, în aceeaşi sală mare a Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara în care debutează şi concertează şi azi formaţii locale mai mici sau mai mari.

Joi vor sosi nu în Casa de Cultură, ci în Setup. Concertul va începe de la ora 21, iar biletele costă 20 de lei, putând fi cumpărate din reţeaua Eventim sau de la faţa locului. Iar dacă printre cititorii blogului meu există fani Celelalte Cuvinte, unul dintre voi poate primi o invitaţie dublă din partea sirb.net

Hipstereală de level 80

Melodia de săptămâna asta e foarte indie. De fapt, e atât de indie încât e hipstereală pură. De fapt, e atât de hipstereală, încât videoclipul piesei a fost făcut cu Instagram! Ce mai ziceţi acum, oameni care faceţi filme cu Nokia?

Altfel, melodia îmi place de mor. M-a prins din prima. Am ascultat-o doar o singură dată, după care am ascultat-o de mult mai multe ori. Cum ar veni.

Aşadar, The Vaccines – Wetsuit: Read More »

Marea mi-a-nghiţit prinţesa

Cum n-aveam azi, oricum, ceva mai bun de făcut şi nimic pe care să-mi vărs productiv sarcasmul (aş fi făcut mişto de ziua lui Băsescu, dar nici el nu s-a sinchisit măcar să-mi lase un mesaj pe wall de ziua mea, darmite să scrie despre mine), am ales să analizez al doilea cel mai important eveniment al zilei de azi, lansarea noului videoclip Vama.

Şi cum să analizezi un lucru mai corect decât comparându-l cu el însuşi în diverse momente în timp? Read More »

Noul single Coldplay

Coldplay s-au maturizat, se vede experienţa dobândită de-a lungul anilor şi siguranţa cu care adoptă un stil nou, păstrând totuşi puţin din feeling-ul melodiilor lor vechi. Ultimul single îi aduce pe Coldplay mai aproape de estul Europei, cu un videoclip filmat în frig pe malul Mării Negre şi o melodie în limba română, amintind parcă prea puţin de cel ce a fost odată cântăreţul român Tudor Chirilă.

Bravo Coldplay, şi la mai mare! Read More »

Folkaţi-mă

Am o idee.

Pe de-o parte, săptămâna viitoare merg la Alba, la festivalul de folk “Ziua de Mâine“. Pe de altă parte, coechipiera şi copiloata cu care voi merge încolo va fi însăşi Nebuloasa. E o întâmplare rară să fie altcineva decât ea la volan în deplasare :) Ei, Nebuloasa recunoaşte că nu prea se pricepe la folk, însă e plină de entuziasm şi e deschisă la a învăţa lucruri noi.

Aşa că pe drum îi voi explica despre toate cele, în măsura în care ştiu ce să-i explic. Însă nu va trebui să lipsească fondul muzical. Aşadar, voi face două CD-uri cu selecţii de muzică folk. Am câteva idei de melodii pe care le voi pune pe el, deja, însă îmi mai trebuie. Aici interveniţi voi: Read More »

Creative Commons License