Scuze, vin de la băută.
Aşa zicea Dan aseară.
Scuze, în primul rând, pentru întârzere, de obicei eu săream primul cu pozele şi detaliile.
Aşadar, ieri am trecut şi prin a zecea întâlnire lunară a bloggerilor de Timişoara, întâlnire dublă, ce a avut loc la început în Funky, un local funky, iar mai apoi în Bunker, la dat din gioale.
Bloodie, Tudor, Ovi, Nuzzu, Dan, Radu, Richie, Oaanaa, Adi, Cami, Petre, Silviu, Alex (blogless), Flavia, Dora, Ramona, Crinuţa, Alina, Vali, Răzvan, Tomata, Rob cel făr’ de blog, drăguţa, Adeline, Roxi, Ale, Adreea, Marius, Cristi şi probabil şi alţii pe care îi rog să mă înjure niţel, să-i adaug la listă. Dacă doriţi poză cu catalogul încropit la faţa locului, are Anca.
Bun, să încep cu începutul. Prima parte s-a întâmplat în Funky, un local frumos şi colorat. După cum m-a anunţat un amic astăzi:
te am vazut ieri in funky
erai cu o armata de oameni
voiam sa vin sa te salut, da mi-era frica, ca erau prea multzi si tzipau prea tare :))
am auzit muzica doar dupa ce ati plecat voi :))
În primul rând, mii de scuze celor pe care nu-i voi menţiona în următoarele rânduri. A fost mult mai multă lume decât în alte dăţi şi nu am reţinut toate numele, cu atât mai puţin URL-urile. Dar vă invit să îmi lăsaţi o vorbă bună în comentarii, să ne cunoaştem din nou.
Aşadar, întâlnirea a noua s-a întâmplat în San Marzano, la karaoke. Aş zice că a fost până acum întrunirea cea mai bună şi chiar merităm să fim invidiaţi :)
Acum lista, compusă din amintiri, reconstituiri pe baza pozelor şi alte bloguri. În ordine pur întâmplătoare: Read More
Gata, ne-am mai întremat puţin după ziua de ieri, zi ce chiar merită povestită, cu condiţia să-mi mai amintesc detaliile :)
Aşadar:
Read More
Scuze, niţel beat de partea asta a calculatorului. Deci la meciul ăsta am ajuns la concluzia că:
1. “ca la revoluţie” e o expresie pizdoasă. Adică băi frate, în piaţa Unirii a fost “ca la revoluţie”
2. Bănel Nicoliţă e inconfundabil. Gen, e “ăla negru!
3. pnctul 3 îl aveam în minte înainte să beau 4 beri şi 2 teqile, deci probabil că o să îmi amintesc mâine sau nu
vă iubesc mai ales pe voi, fetelor
hai România!
Şi pentru că s-ar putea să nu mai bloghez aşa des de-acum încolo, să fac o scurtă recapitulare a vacanţei care tocmai stă să se termine.
Sâmbătă dimineaţă am fost să-i iau tatălui un N73, împotriva voinţei mele. Apoi ai mei au plecat spre Deva şi m-au lăsat singur cu căţelul. Am avut musafir domnişoară. Am avut musafir neaşteptat pe amicul. Am plecat să îl privesc pe Nea Iisus cum învie din catedrală, de la Rob de pe balcon (deasupra de Cinema Timiş). Rob a făcut pancartă cu “Go Jesus!”, doar că a făcut-o prea târziu. Am băut cu nişte oameni şi am făcut strictis beat pe ZZ Top. Există filmare, sper să nu existe şi pe YouTube.
Duminică am fost atât de mahmur încât am decis să lenevesc niţel şi să mă uit la filme proaste. După ce am terminat cu The Fast and The Furious, chiar în primele 10 minute din 2 Fast 2 Furious vine Rob să îi fac o cafea. A rezultat povestea cu ungurii, care se continuă cu servirea unei cafele într-o benzinărie şi servirea unui Double™ McRoyale™ Large™ Menu™ de la McDonald’s™-ul din Szeged™. A urmat o bericică la mine şi culcarea.
Luni am fost pe o terasă în Unirii, după care la Rob să-i mănânc ecleruţele, după care acasă.
Marţi am avut din nou musafir pe domnişoara, de data asta cu urechiuşe roz de iepuraş. Am făcut poze şi, în principiu, had a very fun time. Seara am încropit o serată culturală cu trupa din liceu (cât a mai rămas din ea), care s-a întins până dimineaţă devreme. Diminează devreme mi-a fost rău şi n-am putut să dorm, aşa că am terminat 2 Fast 2 Furious.
Miercuri m-a trezit Rob pe la 13 şi m-a anunţat că mergem iar la unguri, că i-a venit verişoara în vizită şi vrea să-i arate Europa. I-am explicat frumos să se ducă-n pula mea, după care am căzut de acord că vom merge joi. Restul zilei mi l-am petrecut în pat, mahmur, m-am uitat la The Fast And The Furious: Tokyo Drift şi la xXx, după care am făcut curăţenie după noaptea dinainte.
Joi m-a trezit ţiganul la 10, la 12 am ieşit din oraş şi ne-am îndreptat încetişor spre Szeged. Prima oprire a fost la Cora, doar că era închis. Aparent Rob se gândea că ungurii, fiind catolici, au 1 Mai cu două săptămâni mai devreme. Am fost apoi la Gringo’s Cantina, unde am mâncat o porţie enormă de Nacho Bella Grande care mi-au provocat nişte băşini de-mi venea să plâng (de mândrie). Pe la 19 am ajuns înapoi în Timişoara, pe la 20 au ajuns ai mei înapoi, pe la 21 am ajuns pe terasă în Unirii cu Rob, vară-sa, Alex şi cei doi amici, pe la 21:30 ne-am căcat pe noi de frig, că bătea un vânt şi picura. Pe la 22 şi ceva am ajuns în Irish Pub, să jucăm darts. Mi-am încuiat cheile în maşină, drept pentru care m-am plimbat niţel cu Renault-ul amicului. Am dormit ca un prunc.
Vineri, adicătelea azi, m-am trezit pe la 14, am lenevit până pe la 19, iar de la 20 am fost la Iron Man. Am fost la Rob să mănânc, a venit el încoace să-i dau primele trei Indiana Jones, că a auzit că altfel nu mai poate intra la mine pe blog, şi acum urmează să mă culc.
Sâmbătă (mâine) mă îndrept spre Reşiţa, de unde mă îndoiesc că voi mai bloga ceva (as if), că nu cred să am norocul lui Tudor şi să prind wireless de la vecini.
Duminică mă întorc şi mă culc.
De luni din nou la muncă, nu la întins mâna.
Am o viaţă plină. Am muncă, am şcoală, am ieşiri culturale de bere şi dans, mai o măslinuţă, mai o savarină, mai o şaormă, mai o domnişoară, mai un concert, mai o beţie mică, mai o plimbare. Există distracţie, există mulţumire de sine, există simţul responsabilităţii, există ideea de scopuri de viitor, există relaxare, există chiar şi puţin timp liber. Sunt fericit, deci.
Ce nu există, însă? Nu există jumătatea, cum ar veni. Fata aia care să mă complementeze şi complimenteze, care să îmi fie cel mai bun prieten şi în acelaşi timp cel mai bun amant, care să-mi fie aliat când mi-e rău şi duşman când mi-e bine, cu care să mă cert, căreia să-i cer iertare, care să mă bage în pizda mamii mele când sunt nesimţit cu ea, după care să mă bage între aşternuturi şi să fuck me senseless.
Da, jumătatea asta a existat la un moment dat, dar s-a întâmplat să. Ar putea exista iar, dar întâmplarea face să nu se poată să. Va exista iar, sunt sigur, dar fată, hai mă odată, oricine ai fi*.
Până atunci, vă iubesc** pe toate care mi-aţi făcut până acum viaţa frumoasă şi după care mi-a curs, cu mai mult sau mai puţin succes, mucu.
Şi vă urăsc pe toate pentru perfecţiunea vieţilor voastre imperfecte de care vă plângeţi atât.
_____________
*să nu fii foarte grasă.
**la figurat, e o figură de stil, o expresie, nu mai interpreta totul literal, frumoaso cu ochi negri.
De ce puii mei apare în Feedburner şi în Google Reader un post care a fost făcut privat?
Cei care l-aţi căutat şi n-aţi găsit, n-a fost nimic interesant, îi arătam unui amic amator de WordPress cum se centrează o poză. De test, gen.
Poza era asta:
Aşa, că tot veni vorba: Amy Macdonald e the shit. E cea mai tare cântăreaţă pe care-am auzit-o în ultima vreme. E şi frumuşică, e şi tinerică, e şi scoţiancă. Are un accent delicios.
Am auzit-o la Guerrilla la un moment dat şi mi-a atras atenţia. Mi-am tras frumos albumul şi am rămas profund impresionat. Mă rog, am beut niţel, nu pot continua din moment ce nu pot scrie fraze mai lungi şi coerente, aşa că vă las cu Amy:
Read More
