Cei care mă cunosc cât de cât şi/sau mă citesc de o vreme ştiu că cea mai mare pasiune a mea e muzica. Îmi place să o ascult, să o savurez, să o disec, şi nu în ultimul rând, să o cânt. Nu îmi pot imagina viaţa fără muzică. Am tot timpul muzica în urechi, fie că stau la computer, sunt în maşină, pe stradă, în tramvai, la munte sau la mare. Nu pot să beau o bere într-un loc în care e linişte. Nu pot să mănânc dacă nu se aude un radio sau un televizor pe ceva post de muzică. Cu greu fac dragoste fără muzică în surdină. Iar când nu pot auzi muzica (de exemplu, dacă sunt pe stradă şi mi-am uitat căştile acasă), mă trezesc cântând, mai încet sau mai tare, prima melodie care îmi vine în cap. Deşi am trecut deja de adolescenţă, încă mai visez că într-o bună zi voi fi un cântăreţ apreciat, cu câteva mii de oameni în faţă, ascultându-mă şi bucurându-se împreună cu mine. Şi nu îmi pot imagina o viaţă fără niciun sunet. Dacă aş fi, ferească Joe Pesci, nevoit vreodată să aleg între mai multe rele, aş prefera să fiu orb, chilug, paralizat sau mort, decât să suport o viaţă fără sunet. Şi sunt cât de sincer şi serios se poate.
De aceea, când am fost astăzi contactat în legătură cu fata despre care urmează să vă povestesc, m-am pleoştit tare de tot. E vorba de Luana Marina Popa, o fetiţă de un an şi jumătate care încă nu a auzit nimic, nici măcar vocea mamei ei. Luana poate fi vindecată printr-o operaţie (implant cohlear) ce costă 25.000 de euro, din care deja s-au strâns 11.800. Ceea ce înseamnă că e la jumătatea drumului dintre o viaţă fără voci, poveşti, chitări, viori, efecte speciale la Transformers 14, fluierături pe stradă şi o viaţă cu bucuria muzicii, a vocii părinţilor, a vocii grave a unui adolescent cu vocea în schimbare care-i şopteşte noaptea, la telefon, “te iubesc”, chiar dacă încă nu ştie ce înseamnă aia.
Ei, putem face ceva. Luaţi aminte, putem face mai mult decât nişte retweeturi, după cum pe bună dreptate se necăjeşte Arhi aici. Eu, personal, mă voi deplasa mâine, chiar la primele ore ale după-amiezii, la primul self-bank ING, urmând a depune o sumă după puterile mele financiare extrem de slăbite. Pentru că nu mor dacă mâine beau o singură bere în loc de şase, nu mor dacă o să fumez câteva din ţigările mamei în loc să îmi iau pachet nou, nu mor dacă merg o zi pe jos în loc să bag 5 litri de benzină, nu mor dacă stau să fur un film de pe interneţi în loc să mă duc la cinema să mănânc popcorn la suprapreţ. Şi, deşi nu-l cunosc pe copilul ăsta, nu îi cunosc părinţii, naşii sau bunicii, consider că nu are nicio vină pentru ce i se întâmplă şi merită şi ea şansa ei. Aşa că, dacă doriţi, fiţi oameni şi ajutaţi-o pe Luana, câtuşi de puţin.
