Category Archives: Gadgeţi

Cum se foloseşte un Apple iPad

Apple iPad, în sfârşit!

Salut cu bucurie apariţia iPad-ului sub forma-i finală, din următoarele motive:

  • chiar ieri mă uitam la eeePC-ul din dotare şi mă gândeam că ar fi foarte mişto să am unul la fel, doar că fără tastatură, cu 10% din hard, fără suport Flash, fără porturi USB şi făcut pe jumătate din sticlă.
  • acum câteva zile, când mă jucam cu iPhone-ul lui Horică, m-a tăiat un gând: ce mişto ar fi să am şi eu unul la fel, doar că prea mare ca să-mi încapă în buzunar şi cu care să nu pot da telefoane.
  • m-am săturat de SE G900 şi mai ales de capacitatea lui de multitasking.

Mulţumesc, Apple!

Windows 7 are “God Mode”

La jocuri, “god mode” se cheamă atunci când nimeni nu te poate omorî, oricât de mult te-ar împuşca/lovi. Atunci când, printr-un cheat, devii “tata lor”. Ei, are şi Windows 7 un “Tata Lor Mode”:

  • Clic dreapta pe desktop, New -> Folder
  • Denumeşte pe care tocmai l-ai creat: “GodMode.{ED7BA470-8E54-465E-825C-99712043E01C}“, fără ghilimele.
  • Rezultatul e o iconiţă care arată aşa:

    Dublu clic pe ea şi te lasă să faci cam tot ce e setare avansată în Windows 7, dintr-un singur loc.

    GPS-ul viitorului

    Tocmai ce-am aflat cu bucurie despre concursul lui Manafu, cu premiu un GPS Mio. Ca să fie treaba ca la carte, menţionez oficial că postul acesta este înscris în concursul Mio S505.

    Ei, ziceam că am aflat cu bucurie, să vă explic şi de ce. Pentru că tema concursului e, în mare, “funcţii ideale pentru un GPS al viitorului”. Coincidenţa face că acum nu multă vreme discutam cu un amic exact pe baza acestei teme (eram în maşină, la drum lung, obosiţi, cu un GPS prost în geam) şi ajunsesem la concluzia că “ar fi fain să”, după cum voi enumera mai jos.

    Aşadar, GPS-ul viitorului:

    • Îţi învaţă obiceiurile. Ştie cât mai multe puncte de interes şi ştie să ţi le recomande. Să zicem că în fiecare dimineaţă, în drum spre lucru, îţi bei cafeluţa la un Starbucks. Sau că, de două ori pe săptămână, mergi la un restaurant grecesc sau la KFC. Cu GPS-ul în maşina parcată pe lângă POI. Ei, ai plecat din oraşul de reşedinţă şi ai ajuns într-unul străin, poate chiar într-o ţară străină. Să zicem că mergem la Debrecen, de dragul sonorităţii amuzante a numelui. Conduci de câteva ore fără oprire, te apropii de oraş. La 5km de acesta, GPS-ul te întreabă: “te interesează un KFC? Un Starbucks? Dar un restaurant grecesc?”, iar dacă îi zici că da, te duce la fix.
    • Oarecum similară cu funcţia de mai sus, atenţionare la puncte de interes. Sunt la Viena. Am auzit eu că e oraş frumos, da’ sunt puţin mai de la periferie, n-am apucat să mă interesez despre ce anume vreau să văd. Ajung în oraş, mă cazez, mănânc, beau o cafea şi îmi iau GPS-ul în oraş (în maşină sau la pas). La un moment dat îmi apare pe GPS “la 1,4 km e biserica X; viraţi următoarea la dreapta pentru a o vizita sau apăsaţi Cancel”. Sau “te afli lângă Muzeul Y, da’ vezi că e 30 de euro intrarea”. Ceva de genul ăsta.
    • A treia (şi poate cea mai importantă) funcţie e recepţia schimbărilor urgente în trafic în timp real, direct de la satelit. Mă întorc de la Rob acasă. La bastion, accident în tunel, trei maşini răsturnate, blocate ambele benzi. Cineva sună la poliţie, poliţia ajunge în 5 minute (lol), constată că, da, e blocat bine şi anunţă prin staţie la sediul central. Sediul central trimite doar câteva coordonate la Bucureşti, care le transmit mai departe satelitului. Satelitul îmi transmite mie pe GPS şi în câteva secunde sunt atenţionat că aş face bine să n-o iau pe acolo, ci pe ruta ocolitoare B. Sau pe autostradă, în caz de accident, blocaj, ori pe şosele de munte, cu zăpadă. Totul în timp real. Bine, pentru asta trebuie să depună eforturi şi instituţiile responsabile cu buna derulare a traficului din fiecare ţară, dar hei, e vorba de viitor, nu?

    Ca să fie participarea mea la concurs completă, răspunsul la întrebarea “De ce iti doresti noul GPS Mio S505?” e: pentru că altul n-am, pentru că stau foarte prost la capitolul “orientare în spaţiu”, pentru că din specificaţiile de pe pagina aparatului pare unul bun şi pentru că ştiu că GPS-urile Mio sunt scule bune.

    Baftă mie :)

    Şoricelul magic de la Apple

    Apple a lansat azi un mouse nou, cu multitouch. Costă 69 de dolari.

    Eu voiam, însă, să mă laud: toată funcţionalitatea mausului respectiv, plus încă nişte funcţii (pinch zoom, rotire cu două degete, navigare cu trei degete, tot) le am eu la Eee-ul meu. Cu hardware-ul din fabrică.

    O jumate de puţă

    La distanţa asta am fost de a câştiga o imprimantă wireless HP la concursul de la Daily Cotcodac. Ca să nu existe vorbe cum că n-aş fi rumân verde, da, declar că a fost blat, din simplul motiv că eu am fost bun şi restul nu. Un premiu tot am luat, însă, anume nişte hârtie foto (pe care o voi folosi pentru a-mi tipări nişte nuduri cu mine însumi), plus un set de sincere felicitări de două persoane. Mulţumesc din suflet. Promit ca următoarea imprimantă să fie a mea.

    Iar acum, pentru deliciul domniilor voastre, povestea total adevărată (şi chiar bazată pe fapte reale) cu care am participat şi am pierdut (căci se ştie, second place is the first loser) concursul:

    Preambul: aveam vreo 17 ani. Computerul era în camera alor mei (ca nu cumva să-mi pierd eu nopţile jucând cine ştie ce porcărie de joc în loc să-mi fac temele), iar cablurile erau grămadă: alimentările de la PC şi monitor, alimentatorul de la boxe, cablul de la telefonul de pe masă, cablurile de la imprimantă, reţeaua, o veioză, prelungitoare USB şi probabil şi ceva încărcătoare de telefon mobil. Câinele meu, tânăr fiind, găsea în claia aia de cabluri distracţie maximă, rozându-le ca nebunul. Până când s-a curentat puţin rozând alimentatorul de la boxe şi s-a calmat.

    Ei, eu aveam o prietenă la care mă duceam zilnic pentru a întreţine o relaţie. Aveam, totodată, şi o oră de întors acasă (teme, şcoală, mă rog). Într-o zi, însă, familionul meu a plecat la părinţii mamei, la Reşiţa, iar eu am profitat la maxim, rămânând la prietena mea mult după ora la care trebuia să plec (mă rog, vreo jumătate de oră peste, că avea şi ea teme, şcoală, alea). La ora 23 a început să-mi sune mobilul. Era mama. Ştiam că sunase în prealabil şi pe fix, să verifice dacă sunt acasă, aşa că am preferat să nu răspund şi s-o întind repejor spre casă. “Repejorul” ăsta a însemnat încă o oră, dat fiind că nu mai circulau troleibuzele şi eu n-aveam bani de taxi, dar am ajuns puţin după miezul nopţii, ignorând tot drumul telefonul care suna din două în două minute. Tot ce aveam în minte era nevoia de a dezvolta un plan de bătaie, o minciună plauzibilă. Deja nu mai era cearta “de întârziere” în joc, ci aia de “de ce n-ai răspuns timp de o oră jumate, m-am îngrijorat, las’ că vezi tu mâine”. Am ajuns acasă, am stat puţin cât să-mi trag respiraţia şi am răspuns la mobil.

    Printre urlete, s-a ajuns la întrebarea “de ce n-ai răspuns?” “Păi ştii, mamă, mi-am lăsat mobilul în geacă, în hol, iar eu mă joc pe comp, e sonorul tare.” “Păi şi pe fix?” “…n-a sunat” “Cum dracu să nu sune? Mă minţi ca pe prost!” “Stai să văd” (bine, în momentul ăsta eu eram deja lângă fix şi aveam o idee despre planul de bătaie). “L-a ros Axi, mamă, nu mai sună. Serios, uite, sună-mă pe fix. E, vezi că nu sună? Da, ştiu că în centrală sună, doar că nu mai sună aparatul. Nu ştiu, nu e ros de tot, ci doar molfăit puţin. Da mamă, îl cert, cum să nu.”

    În momentul ăsta aveam o nouă problemă: scăpasem de ceartă, eu, copil cuminte, doar că firul telefonului nu avea nimic. Nu puteam să-l tai, că se vedea că nu e ros. Am încercat să dau cu untură pe cablu, să-l miroase câinele şi să-l roadă, dar n-a vrut, fusese pocnit de prea multe ori pentru mâncat de cabluri. Aşa că ultima opţiune a rămas să-l rod eu.

    Eu m-am curentat puţin la dinţi (e groaznic), câinele meu a primit a doua zi o “mustrare verbală”, dar toate acestea au fost preţul plătit pentru redobândirea încrederii părinţilor mei în plodul lor drept, cinstit şi responsabil, care la ora 22 era deja acasă, săracul.

    “Puteai să mai stai la ea, nu-ţi ziceam nimic…”

    Acum, serios vorbind, felicitări maxime câştigătoarei şi celuilalt finalist, plus multe mulţumiri şi aprecieri băieţilor de la Daily Cotcodac. M-a bucurat foarte mult să mă văd în finală.

    Ba fiţi voi deştepţi!

    Odată cu începerea şcolii, Microsoft a lansat campania “Fii deştept”, prin care părinţii sunt sfătuiţi să le cumpere plozilor calculatoare cu Windows preinstalat. Azi văd că respectiva campanie e susţinută şi de ftw.ro. Citind postul prin care FTW îşi anunţau susţinerea campaniei, am dat peste nişte chestii care m-au făcut să vreau să râd şi să plâng în acelaşi timp.

    Înainte să încep să sudui, ţin să menţionez că sunt oarecum de acord cu campania, în sensul că da, e frumos să încerci să convingi românii să nu mai fure (chiar dacă e vorba de software, şi chiar dacă tehnic vorbind nu e furt, ci doar folosirea unei copii a originalului, original care rămâne bine-mersi la locul lui). Şi mai ţin să menţionez că mă lasă relativ rece.

    Deci, de pe ftw.ro:

    Altfel risti sa-ti pierzi timp si nervi cu versiuni piratate de Windows, sa te expui riscurilor de securitate datorita virusilor si sa pierzi niste functionalitati importante (stiai ca nu poti folosi suita de aplicatii Windows Live Essentials decat pe un sistem de operare original?).

    (boldul e al meu)

    Să vă spun o poveste. Acum două săptămâni, mama a achiziţionat un laptop nou, Acer, cu Vista preinstalat. Laptopul bunicel, preţul bunicel, mai ales cu licenţă validă pentru Windows. Hai să vedem, însă, cum stăm cu pierderea timpului şi a nervilor.

    Când l-am pornit, Windows-ul era gata instalat, dar nu activ: mai trebuia acceptat EULA. Bun, accept. Mă întreabă dacă doresc să instalez McAffee Security Suite, valabil 60 de zile, zic că nu vreau (pen’că mama are NOD32 cumpărat pe bune). Mă mai întreabă câteva chestii, îşi dă singur un restart şi porneşte. Ei, cu cele două kile de RAM cu tot, a pornit în 5 minute, fără exagerare. Pentru că şi-a pornit McAffee-ul, deşi îl rugasem să se abţină, după care şi-a pornit restul căcaturilor preinstalate.

    Aveam ocupaţi deja 30GB din hard, cu Vista plus căcaturi: Acer Arcade, McAffee (care continuă să se instaleze şi să se updateze, deşi l-am rugat frumos, cu puppy eyes, să n-o facă), Microsoft Office valabil 60 de zile (deşi mama e fan OpenOffice.org), o grămadă de jocuri de căcat, gen Pop Games (da, avea şi Zuma), toate valabile doar 60 de minute (nu zile), Acer Grid, Acer eData Security Management, Acer ePower Management etc, Norton ceva, Google Toolbar, ceva arzător de CD-uri şi alte porcării.

    Toate aplicaţiile astea sunt inutile, pentru că funcţiile lor pot fi bine-mersi îndeplinite doar cu Windows-ul sau cu aplicaţii gratuite, dar pentru că au venit preinstalate, am pierdut mai bine de patru ore dezinstalând căcaturile de pe el. Atât cele care şedeau pe hard doar, cât şi cele rezidente în memorie, astfel încât mama să poată folosi computerul bine. Cu toate căcaturile preinstalate se mişca mai greu decât râşniţa mea desktop care de-abia porneşte. AutoCAD-ul era un chin, iar mama pentru asta şi-l luase. A fost pe teren cu el a doua zi după achiziţie, pentru a putea rezolva nişte probleme în viteză. A aşteptat împreună cu clientul o oră întreagă până Windows-ul şi-a făcut de cap, şi-a instalat tot ce avea de instalat şi laptopul a devenit relativ funcţional.

    În schimb, pe Eee-ul meu, la o oră după ce am bootat kitul de Windows de pe USB am avut un computer 100% funcţional.

    Da, sunt conştient că în cazul de faţă Acer e de vină pentru majoritatea căcaturilor preinstalate, nu Microsoft, dar asta e problema cu PC-urile venite cu Windows preinstalat: pe lângă Windows mai vin şi cu alte porcării, alese la mica înţelegere cu Microsoft. Aşa că nu-mi spuneţi mie că achiziţionând un PC cu Windows preinstalat îmi câştigă timp.

    Nu susţin pirateria, dar dacă e musai, o îmbrăţişez. Dacă vreţi să fiţi copii cuminţi şi să nu furaţi, aveţi o alternativă legală şi gratuită la Rezistenţa Urbană. Chiar dacă nu-i va merge copilului Crysis-ul, nu e bai. Că doar îi luaţi computerul să înveţe, nu?

    Şi ca o alternativă la tot, vă dau un sfat: dacă tot vreţi să furaţi Windows-ul, faceţi-o aşa cum trebuie, old-school, cu onoare: mergeţi în cel mai apropiat magazin de IT, băgaţi DVD-ul în geacă şi fugiţi.

    (de votat pe FTW)

    O zi cu Eee PC-ul meu

    A trecut o zi de când mi-a venit Eee-ul, primit cadou din partea părinţilor pentru că ieri a fost ziua mea, zi frumoasă ca mine. Să vă povestesc despre el.

    E modelul 1000H, cu 1GB ram, Intel Atom 1.6Ghz, 160GB hard şi ecran de 10 ţoli. A fost comandat de pe magazinul online Orange, unde a costat 219 euroi cu condiţia să fac şi un abonament de date de 12 euro pe lună. Ceea ce am şi făcut. Teoretic, trebuia să ajungă vineri, dar a ajuns cu două zile mai repede. Mai apoi am aflat că “a dat tata nişte telefoane” şi a apelat la un amic de-al lui de la Cargus ca să se mişte mai repede. Mulţam, deci, tată.

    A venit plin de linucşi, mai exact o versiune de Xandros specială pentru Eee-uri, dar n-a rezistat mult, pentru că eram de câteva zile chitit să-i pun Windows 7, ceea ce am şi făcut. Doar că n-a fost aşa uşor precum am sperat. Nu pentru că ar fi fost musai greu, ci pentru că n-am fost atent. Am găsit pe un blog străinez un ghid despre cum să îţi faci un USB bootabil (oricât m-aş chinui, nu reuşesc să mai găsesc linkul acum – scriu postul ăsta de pe Eee, history-ul îl am pe desktop, iar desktopul nu-l am la îndemână am găsit, deci). Am făcut USB-ul bootabil, am copiat kitul de W7 pe el, mi-am setat Eee-ul să booteze de pe USB şi mi-am dat. După două ore în care m-am chinuit să pricep de ce puii mei nu bootează de pe USB am recitit instrucţiunile de pe blogul respectiv şi am realizat că uitasem un pas mic pentru om, dar un salt uriaş pentru sistemul meu de operare: un Esc după pornirea laptopului, pentru a apărea ecranul de selectare a drive-ului de pe care vreau să bootez. După înjurăturile de rigoare şi Enterul necesar a durat mai puţin decât pe desktop până am avut în faţa ochilor un Windows 7 funcţional, micuţ, drăguţ, cu aproape toate driverele gata instalate şi actualizate, inclusiv tastele de funcţii speciale şi un semi-multitouch.

    Următoarea treabă care m-a măcinat a fost instalarea modemului USB primit de la Orange, treabă pe care am dus-o la bun sfârşit cu ajutorul unui alt blog, anume Stealth Settings. Doar că nu îmi găsea reţea. După încă vreo 10 dezinstalări şi reinstalări, azi am sunat la Orange să-i întreb de sănătate, ca să aflu că abonamentul nu era activat, pentru că a ajuns pachetul prea repede, hehe. Cu încă un apel la departamentul tehnic am rezolvat problema în 10 minute.

    În rest, totul minunat. Merge brici, chiar mai bine ca pe desktop (bine, ăla e şi obosit tare), bateria m-a ţinut azi mai bine de 4 ore, cu wireless pornit şi cu modemul în USB. Chiar dacă e mai micuţ decât laptopurile “normale”, are tastele destul de mari cât să nu fie deranjante şi să pot scrie cursiv, touchpad-ul e genial, permite multi-touch, pinch zoom, gesturi, harfe. Webcam-ul e clar, întrebaţi-i pe cei care au asistat azi-noapte la livestream-ul ad-hoc de pe budă. Boxele, chiar dacă sunt sub el, se aud mai clar şi mai tare decât la multe alte portabile pe care am pus mâna, iar jack-ul de căşti scoate sunet puternic. Jocuri şi filme n-am încercat pe el, dar nu mi-aş face speranţe de mai mult de un Counter Strike sau un Divx. Şi e drăguţ tare.

    Na, acu care-mi oferă o ocazie de liveblogging? Aşteptăm provincia, mai ales.

    Eee…

    Asta e primul post scris de pe noua mea jucarie, un Asus Eee PC 1000H, din ala cu ecran de 10″. Revin cu detalii dupa ce-i pun un Windows pe el :D

    Să se consemneze că vreau un HTC Magic, dacă se poate pe gratis şi cu fundiţă

    Să vă explic şi de ce, că asta e tema concursului.

    În primul rând, pentru Android. Spre deosebire de sistemul de operare de pe iPhone, ăsta e open source. Adică orice dezvoltator cu cap poate să-şi creeze, apoi să vândă sau să ofere gratis aplicaţia, fără să se complice cu aprobări de la Apple, care în ultima vreme respinge aplicaţii din catalogul lor doar pentru că s-au trezit cu faţa la cearşaf.

    Apoi aplicaţiile. HTC Magic poate fi un telefon care mi-ar satisface şi cele mai trăznite dorinţe mobile. Ştiţi cu toţii că sunt mort după gadgeţi. De când mi-am luat SE G900-le ăla care mi s-a stricat deja a doua oară, am pus aplicaţii pe el. De toate felurile, de la fun la entertainment şi chiar aplicaţii utile. Na, acum să ne gândim că Symbian UIQ e un OS destul de puţin răspândit şi iubit şi că Androidul prinde o felie de piaţa telefoanelor din ce în ce mai mare. Asta înseamnă că o să găsesc aplicaţii pentru el care să facă orice. Serios, sunt sigur că există o aplicaţie care să-mi facă dimineaţa cafeaua şi una care să-mi verifice presiunea în cauciucuri. Şi dacă nu există, sigur vor exista.

    În al treilea rând, mi-ar satisface nevoile legate de interneţi. Zapp Easy-ul din dotare nu-mi satisface decât nevoia de e-mail, şi aia cam scârţâit. SE G900-le, atunci când chiar funcţionează, satisface doar relativ nevoile unui blogger faimos, aşa, ca mine. Adică mi-e greu să postez de pe el (asta din cauza browserului, care are o problemă cu dashboard-ul din WP), mi-e greu să twitteresc, cu tot cu Twitter Opera Widget-ul instalat ulterior. Ceea ce-l face pentru mine aproape inutil.

    În al patrulea rând, oricât de aiurea ar suna, nu e iPhone. Deşi mă fascinează iPhone-urile, parcă mă deranjează răspândirea lui. iPhone-ul pare telefon de hipstăr, pe când Magic-ul îmi sună a telefon de cunoscători. E ca şi cum o ţară întreagă merge la concert la Maddona, că na, cântă mişto şi e la toate radiourile, da’ la Editors merg doar 1500 de oameni, că nu-s chiar aşa ieşiţi în lume. În plus, dacă aş ajunge, Doamne feri, la situaţia în care aş fi nevoit să încep să agăţ cu telefonul, ştiu că n-aş agăţa proaste.

    Ah, şi să nu uităm: pentru că azi şi-a luat Blogu unul şi mi-e ciudă de mor. :)

    Update: şi pentru că week-endul ăsta am butonat unul (mă rog, l-am pipăit, că are un touchscreen fain de mori) şi e o bijuterie de jucărie. Ah, cât de tare vreau unul.

    Post scris pentru concursul “Imi doresc un HTC Magic”, organizat de Gadgeteer.ro si Vodafone Romania.

    Creative Commons License