Săptămâna trecută, cât am fost în Budapesta, am cunoscut fel de fel de oameni din diferite părţi ale Europei, care când au aflat că suntem români au avut reacţii cât se poate de interesante. Nici una la fel de epică precum cea de acum doi ani, dar să vă povestesc.
Era a doua zi. Noi, trupa veselă, pe lângă corturi, puţăream pe-acolo a plictiseală în aşteptarea concertului UB40. Vin un grup de tineri veseli şi se opresc la vreo 2-3 metri de noi. Foarte prietenoşi, foarte puşi pe distracţie. După o scurtă (şi evidentă) întrebare în limba engleză, aflăm că sunt francezi. “You?”, întrebară ei. “Romania”, zicem. “Ah… ok… have a nice week…”. Du-te, du-te, şi s-a dus.
Altul a fost un neamţ. Cânta din mers la chitară, aşa că m-am băgat în seamă. Când i-am zis că-s român, s-a uitat mirat la mine şi a zis că a crezut că-s maghiar. Nu ştiu ce să înţeleg din asta, însă e clar că rădăcinile-mi cu sânge roş-alb-verde nu s-au pierdut de tot.
Altul a fost un maghiar. Era tot presar pe la festival. În faţa scenei, ne abordează. Ah, eşti maghiar, foarte tare. Noi români. “Really?”, zice, “do you want some marijuana?”.
Io, să fiu asociaţie din aia care apără drepturile rromilor, m-aş fi sesizat deja de multă vreme, iar Shakira ar fi fost îngropată în datorii faţă de Consiliul Local Strehaia. Păi cum de ce? Voi n-aţi auzit ultima melodie a Shakirei?
Îi zice “Gipsy” (adică “Ţigancă”, pentru cei cu deficienţe de engleză), iar traducerea în română a refrenului e:
“Sunt o ţigancă, vrei să vii cu mine? S-ar putea să-ţi fur hainele şi să le port, dacă-mi vin bine”
Asta pe lângă alte referinţe, în celelalte versuri:
“La fel ca un ţigan, nu fac înţelegeri” -- denotă lipsa de încredere pe care ţi-o oferă un respectabil cetăţean de etnie rromă “Nu pot ascunde ce am făcut” -- sugerează că orice respectabil cetăţean de etnie alternativă are un trecut îndoielnic, cu evenimente ce trebuie ascunse (ex: ilegalităţi) “Dă-mi jos bluza, nu poţi şti ce ai să găseşti” -- sugerează că respectabilele cetăţene de etnie dubioasă au surprize sub bluză (ex: sâni lăsaţi) şi că sunt atât de dezinhibate încât ar lăsa orice străin să le dezbrace (ex: să-şi -- Doamne fereşte! -- ridice toate cele şapte fuste ca să arate Bucureştiul trecătorilor etc) “Nu o să-mi recunosc toate păcatele/Fii sigur că am să încerc, da’ nu am să reuşesc” -- sugerează că respectabilii cetăţeni de etnie întunecată au atâtea păcate încât nici ei nu le mai ţin evidenţa, a.î. în momentul în care trebuie să şi le recunoască, mereu mai scapă câte unul-două.
Deci, dacă vrea vreo asociaţie să o dea în judecată pe fata asta, eu susţin procesul cu traducerea din engleză în română, plus analiza pe text. Pentru suma corectă.
Bine, teoretic ieri a fost, oficial, prima zi a festivalului, dar noi suntem deja aici de o vreme, deci le numaram cum stim mai bine.
Ei, ieri a fost o zi grea. Cu greu am reusit sa bagam pe insula niste vodca de Auchan, cu greu am reusit sa o terminam pe toata si cu greu, apoi, ne-am miscat spre concerte. Read More »