Două lucruri nu am priceput (posibile spoilere?):
1. Dacă, la un moment dat, Royce zicea că soarele nu s-a mişcat deloc, de unde naiba vine noaptea?
2. Unde a dispărut scena din trailer în care Royce e acoperit de lasere de Predator din cap până în picioare?
Altfel, un film mişto, fun, o continuare demnă a primului.
Dacă Pixar n-ar fi un studio de animaţie, ci o entitate vie, atunci mai mult ca sigur că ar fi Gheavolu’. Ar fi întruchiparea Satanei pe pământ, venită aici pentru a fura inimi, minţi şi suflete. Pentru că îţi dă ceva care te atrage, te ţine, te face să râzi, te face să te înmoi tot, după care îţi pune un nod în gât şi îţi umezeşte ochii. Iar la sfârşit ţi-ai vinde sufletul, rinichii şi primii doi născuţi masculi pentru încă puţin. Vorbesc, evident, de Toy Story 3, o continuare demnă a Poveştii Jucăriilor, a treia parte dintr-o trilogie minunată, un (probabil) final al acesteia demn de aplauze la scenă deschisă.
La polul opus jucăriilor vorbitoare şi a animaţiilor pentru copii se află Mr. Nobody, un film ciudat, ştiinţifico-fantastic de dragoste cum mi-era dor să văd. Cu Jared Leto în rolul principal, e o poveste povestită în viitor, despre mai multe trecuturi care se poate să se fi întâmplat sau nu, totul depinzând de alegeri. Confuzi? Da, şi eu mai trebuie să-l văd o dată.
Azi am dat peste filmul ăsta, cu explicaţia că e trailerul pentru o renaştere a francizei Mortal Kombat. Urmăriţi-l:
Vestea bună e că e fucking awesome. Vestea proastă e că nu e chiar trailer, ci mai mult un “demo” şi nu se ştie dacă va fi făcut vreodată.
Un film în care singurul personaj negru e sclavul unul antreprenor alb.
Aseară am văzut, în Piaţa Unirii, filmul românesc Nuntă în Basarabia. Proiecţia a marcat începutul festivalului Timishort, ajuns la a doua ediţie. Eu am fost prezent la ediţia de anul trecut şi vă recomand să participaţi şi voi anul ăsta.
Ei, filmul. Filmul a fost comedie, poate cea mai comedie românească din ultimii ani. Am râs cu gura până la urechi, nici n-am simţit cum a trecut o oră şi jumătate în picioare şi, la final, am fost fericit. A fost un film din ăla care te acoperă cu un val de pozitivism, de sub care nu ieşi nici a doua zi.
Povestea e a lui Vlad şi a Vicăi, doi tineri însurăţei – el bucureştean iar ea basarabeancă. Făcuseră cununia la Bucureşti, dar pleacă să-şi facă nunta cu dar la Chişinău pentru că, nu-i aşa, viaţa la capitală e scumpă. De aici încolo, ca la nuntă: mai o beţie şi un scandal, mai un acordeon, mai un ban, mai o uşă încuiată, mai nişte mancuri odihnindu-se, mai o ghiduşie, alea.
Din punct de vedere vizual, filmul e sărăcăcios, dar e frumos filmat. În afară de unele bucăţi în stop-motion, cărora nu le-am văzut rostul, e un film frumos. Actorii sunt buni, iar unele personaje sunt de-a dreptul bestiale. L-am văzut ca pe un “Pisica Albă – Pisica Neagră” românesc. Eu îi dau nota 10.
(Alt review, mult mai avizat şi mai frumos scris, pe Marele Ecran)
E ora 0:30 şi mă ia cu un gând macabru: ar fi cazul să mă culc, că după aia iar mă trezesc la ora 12 după-masa. Bun, hai că mă culc. Da’ nu mi-e chiar somn (căci şi azi m-am trezit la 12), hai să bag un film care să mă adoarmă. Brici, e un plan fără cusur.
Dar ce? Ceva ce am mai văzut, cel mai bine, ca să nu trebuiască să fiu atent la el şi să mă lase sufletul să adorm dacă mi se face somn. Bun, ceva ce am văzut.
Ceva ce am văzut de curând? Depinde, e bun? Nu, nu e chiar atât de bun. Atunci la ce să te uiţi la el, numai să te enervezi şi să te plictiseşti? Bun, hai să mă uit la unul mişto. Nu merge, dacă e atât de mişto încât să-l revezi la scurt timp după prima vizionare înseamnă că n-o să te lase sufletul să închitzi ochii şi să adormi.
Atunci hai să văd unul vechi. Nu merge aşa, măi băiatule, că la alea vechi nu mai ştii ce se întâmplă, nu mai ştii de ce ţi-au plăcut în primă fază. Va trebui să fii atent la ele, nu vei putea adormi. Fuck.
Hai să vedem ce avem pe torernţi. Read More
Fără să fi citit în prealabil cărţile, fără să am cea mai mică idee despre ce e vorba, într-o bună zi din 2003 m-am hotărât să mă uit la primul Lord of The Rings. Le aveam pe primele două (al treilea urma să apară), arse de un amic pe nişte CD-uri zgâriate, le-am ţinut la colecţia de CD-uri pirat câteva săptămâni bune, dar nu m-am uitat la ele, pentru că nu prea aveam eu încredere într-un film care se cheamă “Stăpânul Inelelor”. Aveam 18 ani, nu mă interesau pe mine filmele cu dragoni. Căci ăsta era singurul lucru (de altfel, greşit) pe care îl ştiam despre LOTR: că e cu dragoni. Ei, m-am uitat la primul, a doua zi la al doilea, iar până să apară al treilea nu am putut trăi liniştit fără să citesc cărţile. Atât de mult mi-a plăcut.
Apoi, acum doi ani, într-o săptămână în care am fost răcit cobză, am revăzut toate seriile de filme care-mi plăceau (LOTR, Back To The Future, Terminator 1 şi 2, Harry Potter, Ghostbusters şi Indiana Jones) şi, încă bolnav fiind, am decis să încerc filmul ăla din ’77 despre care vorbeşte toată lumea. Ăla care are poate cea mai mare bază de fani pe care o poate avea oricine sau orice vreodată. Anume, Star Wars. Am pornit filmul cu reticenţă şi strângere de inimă, pentru că nu am fost niciodată fanul luptelor spaţiale: nu m-a fascinat prea tare Star Trek, Stargate sau Battlestar Galactica; singurele SF-uri cu alte lumi care îmi plăceau erau seria de Alieni şi Predator. După vreo 14 ore m-am ridicat din pat să mănânc, încă gândindu-mă într-una la cele două trilogii Star Wars pe care tocmai le văzusem fără să pot să-mi iau ochii de la ele.
Vineri am fost la Avatar. Am intrat în cinema sperând că o să-mi placă. Read More
A ieşit trailerul la Iron Man 2.
Până acum, ăsta e cel mai puternic motiv de a aştepta anul 2010 
Notă: Edward o părăseşte pe Bella, Bella se pupă cu Jake, Bella se împacă cu Edward, vampirii îi promit Bellei că o tranformă şi pe ea în vampiroaică, Edward o cere în căsătorie. Nimeni nu are parte de sex.
La un moment dat vă ziceam că va veni ziua când voi merge la cinema, la Twilight 2, si voi face liveblogging. Ei, astăzi e acea zi.
Sunt în cinema, în sala 2, cea mică, în colţ spate, să nu deranjez pe nimeni cu laptopul. Sala e aproape plină cu minore. Iar prin "minore" înţeleg puţoaice de 13-16 ani, cam fără de sâni. Acum au început reclamele, Richie şi Petre o aşteaptă pe Dora. De aici încolo, cu liniuţă:
- Trailer la Avatar. Lumina e încă aici, dar slabă. Aştept să se întunece de tot.
- Trailer la Zombieland. Lumea nu e impresionată.
- Trailer la ceva film cu Robert de Niro.
- Trailer la Princess and The Frog, ultima producţie Disney 2D. Îşi cunosc, deci, targetul.
Şiiii:
- A început. Pe ecran, o…
Dacă stai să-l pureci, 2012 e o porcărie. Dacă nu stai să-l pureci, dar stai să te gândeşti puţin în timp ce-l vezi şi puţin timp după, nu e chiar o porcărie, dar e un film aproape mediocru. Dacă, însă, nu pleci cu aşteptări la cinema şi îl iei aşa cum e, un blockbuster ridicol, cu efecte speciale în mod excesiv, îl vezi exact ca ce s-a vrut a fi: maximă distracţie.
Nu m-am mai distrat atât de mult la cinema de anul trecut, de la Iron Man şi Transformers 2. Am avut de toate: dezastre (dat fiind că a fost distrusă, efectiv, toată lumea), explozii, vulcani, un Woody Harrelson nebun, clişeul familiei destrămate şi noul prieten al mamei, clişeul preşedintelui american negru care îşi dă viaţa pentru poporul lui, clişeul romanţei dinainte de moarte (gen: ei urmează să moară înecaţi, el urmează să facă un ultim efort urgent să se salveze, dar mai pierde două minute spunându-i ei că ar vrea să se schimbe şi să fie din nou soţul ei), clişeul “omului rău” care nu are neapărat intenţii rele, doar că e foarte, foarte egoist şi aşa mai departe. Singurul lucru care i-a lipsit au fost ţâţele. După cum foarte bine a punctat Raka, “tot filmul plin de apă şi frig şi niciun sfârc?”. A fost, de fapt, un Independence Day cu personaje şi unele evenimente schimbate. A fost, în limba lui Shakespeare, “fucking awesome”.
Aşadar, la mai multe filme din astea. Dacă eşti conştient la ce gen de film te duci şi eşti dispus să-ţi pui creierul în stand-by pentru aproape trei ore, e filmul perfect. Nu ieşi dezamăgit, îţi dă exact ceea ce promite: distracţie. Dacă, însă, preferi filme mai serioase, mai de oameni mari, sau pur şi simplu un film care să aibă sens, evită-l. Eu, de exemplu, când am ieşit din cinema şi Richie nu era niciunde pe acolo, primul lucru care mi-a venit în minte a fost că e undeva, într-un colţ, plângând.
