Ovidiu Sîrb

Category Archives: Concursuri

Beck’sperience Train – Trenul distracţiei

De mic mi-a plăcut cu trenul – chit că erau în halul în care erau (având bunici în Satu Mare, nu le prindeam pe cele mai îngrijite, alea “de Bucureşti”). În afară de trenul de Satu Mare, toate călătoriile cu trenul pe care mi le amintesc au fost “la distracţie”: câteva drumuri spre mare (voi, timişorenii, ştiţi cum sunt astea: 15-16 ore de mers în căldură, cu întârzieri şi copii mici şi enervanţi în compartiment) petrecute pe culoar, cu capul scos pe geam; un drum până în Moldova, împreună cu alţi 50 de hăndrălăi de liceu, drum în care nici noi, dar nici alţi bieţi călători care au avut ghinionul să se afle în locul nepotrivit în momentul nepotrivit nu am pus geană pe geană; un drum până “în judeţ”, pentru a pune cortul o noapte prin te miri ce câmp; nişte drumuri până la Lugoj, la diverse serbări sau festivaluri ale berii, doar pentru că urmau să cânte în public nişte prieteni. Însă niciodată nu am avut parte de distracţia aia chiar în tren.

Ei bine, Beck’s vrea să repare acest lips. Aşa că, dragii mei timişoreni, avem treabă: trebuie să creăm cel mai lung Beck’sperience Train. Cum vine asta? Read More »

Să mai votăm odată!

Mulţumesc tuturor celor care au votat în prima fază a RoBlogFest-ului – cu ajutorul vostru am avansat, atât acest blog, cât şi Fandroid ajungând în cea de-a doua etapă a votului!

Promisiunea rămâne în picioare! Voi fi prezent la RBF (cu condiţia să nu apară ceva neprevăzut) şi voi trolla ce voi putea pe-acolo. Am, însă, încă o rugăminte: Read More »

Vot me!

Ca în fiecare an de când s-a înfiinţat, particip la RoBlogFest. Ca în fiecare an, sunt pregătit pentru trei variante de rezultat:

1. Să iau un loc în top 3 la ceva categorie, chestie care s-a întâmplat într-un singur an, însă nu cu blogul ăsta, şi nu pot să vă zic exact despre ce a fost vorba;
2. Să nu iau nimic, chestie care s-a întâmplat în restul anilor;
3. Să câştig un premiu, drept pentru care m-aş duce acolo, m-aş îmbăta (după o idee născută acum doi ani) şi aş face scandal, aş vorbi cu o grămadă de bloggeri mici şi medii ale căror nume sau feţe nu le voi ţine minte a doua zi (scuze anticipat, nu e ceva personal, aşa fac eu când sunt obosit după tot drumul ăsta de la Timişoara la Bucureşti, mă-nţelegeţi) şi aş apărea în poze cu ochii mici. Read More »

Caut: armată personală

Mă ştiţi, doar: particip la concursuri. Mă atrag cele la care trebuie să scriu, că mă pricep la asta, şi cele “de popularitate”, la care trebuie să strâng voturi, like-uri şi alte metode de manifestare a dragostei pentru mine :) Dacă pe ultimul l-am pierdut (ştiţi voi, cu telefonul ăla), pe ăsta nu am de gând să-l mai pierd.

Ce câştig? Un ceas cam la fel de scump ca un telefon deştept :) Pe principiul “dacă Andrei poate, poate pot şi eu”, m-am înfipt rapid la concurs şi eu. Ce a trebuit să fac eu: să scriu pe wall-ul Orei de Timiş ce ştiri vreau de la un ziar nou. Le-am zis fix ce scrie aici, iar acum am nevoie de like-urile voastre (unul la pagină şi unul la postare – fără cel de la pagină nu se poate da la postare, aparent), cei mai frumoşi cititori ai celui mai superb blogger din România. Care sunt eu.

Dacă mă aduceţi pe culmi nebănuite, câştig un ceas ca ăsta. Partea mişto e că şi cei care doar votează pot câştiga un ceas Levi’s (nu găsesc link către el, da’ îl puteţi vedea la ei, pe pagina concursului), ca să nu ziceţi că aţi făcut efortul de a-mi dărui două clicuri degeaba, hehe.

Mulţumesc atât fain, cât şi anticipat!

Concurs de secrete

La Ebucătăria. Pentru secretele voastre se dau cărţi cu secretele lor. Poftiţi de sfătuiţi.

Nu e prea târziu

Mai sunt patru zile până se termină etapa “Goana după blogger” a concursului Goana după Ovi 2.0. La momentul scrierii acestui articol sunt pe locul 2 în clasament, având 65 de voturi, cu 35 în urma lui Vali, care a făcut şi face în continuare figuri frumoase :)

În astea două săptămâni de concurs am învăţat câteva chestii interesante despre interneţi. Anume, când vine vorba de un efort de genul ăsta (durează câteva minute până poţi vota – trebuie creată o căsuţă de e-mail), greul îl duc în spate mai mult “fanii” decât prietenii. În sensul că, dintre prieteni şi apropiaţi, cel puţin 5 mi-au transmis că “e prea complicat”, deşi nu e atât de complicat. Corect, în mod normal şi un CAPTCHA mi se pare prea mult efort pentru a acorda un vot, dacă e vorba de concursuri imense cu tragere la sorţi (vezi lumea evei şi şofer de românia). Dar, în cazul de faţă, ajutorul oferit e palpabil şi real: nu se întâmplă tragere la sorţi, nu joc la loto sau la superbingo. E simplu: dacă mă votezi, mă aduci cu un pas mai aproape de un N900. Nu de probabilitatea câştigării unuia, ci de înmânarea unuia, de siguranţa asta. Chiar cu câteva zile înainte de ziua mea :D Aşa că, vă rog io, facem un gest? :) Modalitatea de votare e explicată aici.

Încă ceva: dacă până pe 5 septembrie strâng cele mai multe voturi, sunt declarat Bloggerul Ovi şi, pe 9, vin la Bucureşti să înmânez unuia dintre voi un alt telefon N900 şi zece perechi de căşti BH-905, de ascultat muzică tare prin Bluetooth. Şi beau o bere cu care dintre voi mă vrea :) Aşadar, mai sunt patru zile ca să strâng cel puţin 40 de voturi. Înseamnă cam 3-4 minute din viaţa a 40 de oameni, pentru ca Bloggerul Ovi să fie chiar Ovi! Hai, dragii mei, s-o facem şi pe asta, că nu tuşim!

Mulţumescu-vă!

Goana după… mine?

Nici nu mă întorc bine din ţări străine, că văd o grămadă de oameni gonind după mine. Ce să zic, eu sunt conştient că sunt superb, dar chiar aşa, să organizezi o Goană după Ovi? Ce pot să zic, mă simt flatat. Aşa că particip şi eu la Goana după Ovi. E aşa, o goană după mine însumi, de redescoperire, hehe.

Serios vorbind acum, e vorba de un concurs. Treaba e că în concursul ăsta pot câştiga şi eu, dar mai ales şi voi. Ce anume? Cel mai norocos dintre voi primeşte un Nokia N900, iar următorii 10 norocoşi câte o pereche de căşti BH-9105 (care, fie vorba între noi, arată delicios).

Ce aveţi de făcut?

  • Creaţi-vă un cont de E-mail Ovi, e mega simplu (şi mişto, de altfel; eu am cont de mail la ovi.com de mai bine de un an şi-l folosesc des ca novelty account)
  • Trimiteţi din contul de mail @ovi.com nou creat un e-mail cu subiectul “Care este primul indiciu?” la adresa vreau@goanaovi.ro. Nu trebuie scris nimic în corpul mesajului, dar eu recomand un “trololo” :D
  • Intraţi repejor aici, introduceţi-vă adresa @ovi.com în stânga şi apăsaţi pe butonul de votare de sub faţa mea.

Hai, vă roagă fratele vostru, săriţi de mă votaţi. Orice vot contează. Trebuie restabilită ordinea în univers. Bloggerul OVI trebuie să fie Ovi!

Mulţam atât fain, cât şi anticipat!

Am câştigat o bicicletă roşie!

Zilele trecute aţi putut citi la mine trei articole (1, 2, 3) despre biciclete şi mersul pe ele. Cele trei articole, participante la concursul Bikewalk, m-au ajutat să câştig una dintre cele zece biciclete puse la bătaie. Lucrul ăsta mă bucură foarte tare din două motive:

1. Nu mă aşteptam să câştig. Nu ăsta a fost argumentul decisiv care m-a determinat să scriu cele trei articole, deşi, evident, a fost destul de puternic. Le-am scris pentru că sunt biciclist declarat (şi activ) şi susţin acest sport (şi mijloc de transport) prin orice mijloace găsesc de cuviinţă.

2. Pot să i-o fac cadou iubitei. Pentru că e criză şi momentan avem alte priorităţi financiare, ea nu şi-a cumpărat o bicicletă, aşadar nu putem pedala împreună, deşi eu pedalez aproape zilnic. A venit la fix: o bicicletă de oraş, roşie ca focul să-i surâdă norocul, pentru o domnişoară, într-o seară călduroasă de vară :)

Singurul meu regret e că nu voi fi prezent mâine la BikeWalk-ul din Parcul Izvor, Bucureşti. Oricât de mult mi-ar plăcea să fiu părtaş, ne despart 600 de kilometri, o distanţă momentan prea mare pentru o escapadă ad-hoc. Pot face, însă, promisiunea că voi continua să susţin şi să particip la varianta locală a evenimentului, anume Verde Pentru Biciclete.

Mulţumesc juriului. Nu ştiu care dintre voi a decis, dar vă mulţumesc tutulor.

Biciclete: trotuar vs. asfalt

Tema am preluat-o de la Sebi în cadrul concursului Bikewalk.

Ca pieton, prefer bicicliştii pe şosea.
Ca şofer, prefer bicicliştii pe trotuar.
Ca biciclist, prefer pe piste de biciclete, dar în Timişoara, în afară de zona centrală, acestea sunt inexistente.

Punându-mă în pielea fiecărei categorii de participant la trafic, din orice parte aş privi problema, parcă dincolo de gard iarba e mai verde. Aşa că, în momentul în care mă văd pus în spatele ghidonului şi nu am la dispoziţie o pistă de biciclete, am de ales: pot alege strada, respectând astfel legea, sau pot pedala (cu grijă, căci sunt, totuşi, un adult responsabil) pe trotuar, deranjând, poate, nişte pietoni şi riscând o amendă.

Decizia finală? Până când voi avea la dispoziţie piste dedicate bicicetelor în tot oraşul (sau măcar pe toate arterele importante), dragi pietoni, vă respect ca şi cum aş fi unul de-al vostru (hehe), dar trebuie să fim conştienţi că oricâte lumini aş avea pe bicicletă, oricât de atent aş fi, oricâte veste, ghiozdane, adidaşi şi pedale reflectorizante aş avea, de bine, de rău, strada nu e a noastră, a bicicliştilor sau a noastră, a pietonilor. E a noastră, a şoferilor. Aşa că aleg viaţa. Ne vedem şi pe trotuar.

Choose life.

Bonus: acum câteva zile bicicleam pe lângă o maşină parcată, al cărei şofer a deschis portiera. Am frâne bune, deci nu s-a întâmplat nimic, doar am tras ambii câte o sperietură soră cu noaptea*, după care şoferul a urlat la mine un “bă boule, n-ai voie cu bicicleta pe aici”. Partea ironică e că eu ştiam că nu am voie, dar el era cu totul parcat pe trotuar…

*da, expresia e “soră cu moartea”, da’ să fim serioşi, nu ne-am speriat chiar aşa tare…

Biciclete: Decalogul biciclistului

Tema am preluat-o de la Arhi în cadrul concursului Bikewalk.

Varianta 1:

Atunci Bicicleta a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:

1. “Eu sunt Bicla, bicicleta ta. Să ai grijă de mine şi frânele mele! Să nu pleci niciodată la drum fără să le verifici!”
2. “Să cinsteşti Semaforul de sus şi Trecerea de Pietoni de pe jos. Să le respecţi.”
2. “Să nu iei în deşert Numele Legii, oraşului tău; căci Legea nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Ei.”
3. “Adu-ţi aminte de lichide şi odihnă, ca să le sfinţeşti.”
4. “Cinsteşte pe şoferul de lângă tine, pe biciclistul de lângă tine şi pe pietonul de lângă tine, ca să-ţi fie bine şi să stai departe de ghips.”
5. “Să nu te ucizi. Asigură-te că ai lumini, semnalizări şi obiecte reflectorizante pe timp de noapte.”
6. “Să nu rişti. Asigură-te înainte de a traversa, schimba banda sau trece o cale ferată.”
7. “Să nu furi. Nici alte biciclete, nici în general.”
8. “Să nu pofteşti bicicleta aproapelui tău. Dacă cumva o faci, pofteşte-o în linişte, până îţi cumperi una similară.”
9. “Să nu pofteşti biciclista aproapelui tău. De ţi se pare că are gambe mai frumoase, fund mai frumos, picioare mai frumoase, braţe mai frumoase, sâni mai frumoşi, e doar pentru că face mai multă bicicletă decât a ta. Mai bine explică-i alei tale.”
10. :troll:

Sau varianta 2, concepută de Corina: Read More »

Creative Commons License