De ce scriu asta: mi-am amintit de varii modalităţi prin care am încercat, de-a lungul vremii, să înmoi untul – unele logice, altele ilare – şi vreau să fac o colecţie de să ne râdem, în stilul clasicelor eforturi pur ştiinţifice sirb.net; ceea ce înseamnă că aş aprecia orice idee/poveste în comentarii. Încep eu:

Post lunguieţ, click aici pentru a-l citi pe tot: Muierea untului

Cum comentezi? Muierea untului

Cum comentezi? Iarnă românească

A fost pentru prima oară când am fost emoţionată cu gândul la un băiat. Şi aproape de fiecare dată când se învoia să meargă la baie în timpul orei, mă făceam că trebuie să spăl buretele şi ieşeam şi eu, să mă întâlnesc “întâmplător” cu el pe coridoarele goale, sperând că într-o bună zi se va întoarce din drum şi îmi va spăla el buretele. Şi într-o bună zi s-a şi întors, iar de atunci am fost de nedespărţit. O săptămână, din cauza curvei ăleia de Bianca, că venea tot timpul în fustă la şcoală şi toţi băieţii roiau în jurul ei. Nu contează, în săptămâna aia am fost fericită. M-a făcut să râd sincer, pur, cum nu mă mai făcuse nimeni până atunci.

Post lunguieţ, click aici pentru a-l citi pe tot: Alegeri

Cum comentezi? Alegeri

Taximetristul ofilit la faţă, de vreme şi ţigări, lasă să se înţeleagă că soţia lui, mama fetei, e casnică. “A dat 76 de milioane pe rochia de mireasă. Am zis şi io că era scump, dar ce era să faci, că fata a zis că ea vrea rochie de mireasă, nu orice cârpă”. Fata lucrează la stat: are un job la primărie şi unul la universitate. “Nici măcar nu ne-au lăsat să plătim noi decât muzica. Da’ a fost frumos, că a venit

Post lunguieţ, click aici pentru a-l citi pe tot: Poveşti de criză

Cum comentezi? Poveşti de criză

Eram tineri amândoi – atât de tineri încât încă nu cunoscuserăm nici măcar tinereţea. Eram doar nişte copii fără niciun Dumnezeu, fără vreun scop, fără vreun viitor sau trecut. Aveam, însă, emoţia şi entuziasmul vârstei. Iar pe astea nu ni le putea lua nimeni. Aş putea zice că a fost prima, puţin din ea intrând şi rămânând în viaţa mea.

Nu m-a ţinut mult, însă. Am cunoscut-o pe

Post lunguieţ, click aici pentru a-l citi pe tot: Fetele de pe Bega

Cum comentezi? Fetele de pe Bega

Toate astea au fost posibile pentru că au făcut nunta cum au vrut ei doi, cu cine au vrut ei doi, evitând pe cât posibil sugestiile părinţilor şi a naşilor. Fără “obligaţii”, fără “îl chem pe Gicu de la Sculărie, că şi io am fost la fiică-sa la nuntă acum 10 ani”, fără babe cu batic aduse de pe te miri ce colţ al Moldovei, fără domni transpiraţi, beţi, unsuroşi şi plictisiţi care de-abia aşteaptă să se facă ora 12, să vină sarmalele, să dea darul şi să plece. Doar rude şi prieteni într-o sală demnă de aşa o adunătură frumoasă de oameni.

Pentru că se iubesc şi au vrut să facă nunta pentru ei, nu pentru contabil. Încă se mai poate, aparent.

Cum comentezi? Când iubeşti

Exact din locul în care stați acuma faceți 7 pași la stânga, ridicați privirea și priviți pentru fix 7 secunde. Apoi întoarceți-vă la computer și scrieți ce ați văzut.

Io m-am ridicat şi am făcut şapte paşi la stânga. Însă nu m-am întors, ci i-am făcut lateral (gamerii ar recunoaşte acest procedeu ca “strafing”). La al şaselea, privind în jos (ca să am de unde ridica privirea), m-am împiedecat şi m-am dezechilibrat, ştiind sigur că voi pica şi mă voi lovi de ceva. M-au prins, însă, două braţe salvatoare, puternice, bărbăteşti. Am deschis ochii. Era Petri, colegul meu care are biroul, aparent, la fix şapte paşi în stânga de biroul meu. Privirile ni s-au întâlnit şi l-am fixat fix şapte secunde, conform regulilor. Se uita la mine iniţial nedumerit, apoi din ce în ce mai iritat, pe măsură ce treceau secundele. Deşi şapte, treceau încet, de parcă timpul devenise al meu. Sau, mai degrabă, eu al lui. Secundele treceau încet, biblic de încet. Le-am numărat exact, după care m-am sprijinit în marginea biroului şi m-am ridicat, ştiind misiunea lepşei îndeplinită. M-am îndreptat încet spre biroul meu, fără să spun nimic, simţindu-mă urmărit de privirea nedumerită a colegului. M-am aşezat şi i-am auzit din stânga vocea groasă: “Bă, prost eşti”. Nu i-am răspuns. Nu ar fi înţeles.

Cum comentezi? Ce-mi făcuşi, Chinezule?

Dragă Ovi,

Îţi scriu pentru a-ţi aduce la cunoştinţă situaţia relaţiei sexuale dintre mine şi prietena mea.

Vezi tu, am cunoscut-o acum câteva luni şi nu ştiam ce mă aşteaptă. Am curtat-o, am scos-o la sucuri, am scos-o la savarine, chiar m-am şi tuns şi parfumat, în speranţa că poate-poate reuşesc să-i intru în graţii (iar prin graţii înţeleg, bineînţeles, “vagin”). Decât că nu ştiam ce mă aşteaptă.

Pentru că, odată începută, fata asta nu se mai opreşte. Vrea să mi-o pună zi şi noapte, fără încetare. La mare, la munte, în club, în bar. La părinţii ei acasă, la părinţii mei acasă, în maşină, în tren, în avion. La iarbă verde, în zăpadă, în nămol. Dimineaţa, înainte să plec la lucru, ea vrea. Când vin de la lucru, iar vrea.

În timpul filmului, la cinematograf. În timpul filmului, acasă. Vrea în timp ce găteşte. În timp ce stau pe Internet. Că veni vorba, îmi cerr scuzr cp sctiu asa dezorfonat dar cjiar în axest momemt… Haha, glumeam, acum sunt la birou, dar dacă eram acasă tot călare pe mine era. Mă vrea în timp ce fac baie, în timp ce fac duş, în timp ce mă bărbieresc. Odată chiar a vrut să facă sex cu mine în timp ce făcea sex cu mine.

În fine, voiam doar să zic că e bestial.

Cum comentezi? Poşta redacţiei

Fulg frumos şi drăgălaş,
Te topeşti şi ce ne faci?
Ne faci gheaţă şi polei,
Şi ne faci pe toţi şoferii
Să mergem ca pionierii
De mânuţă pe străduţă
Către secţia de poliţie
Să dăm declaraţii scrise,
Să spunem ce s-a-ntâmplat,
Cum de noi ne-am tamponat…

Guest post de la Ceciliu Stronţ, care nu şi-a plătit găzduirea deci a rămas fără bloaghe, aşa că nu mai daţi clic. Primită prin SMS.

Cum comentezi? În luna lui Marte

E vorba de Amicul Gelu, personajul meu preferat. Eram la un revelion, pe la 16 ani, iar el dansa. Dar dansa cu patos, de rupea pământul. Ei, la un moment dat, ca un galant ce era, s-a gândit el să ia o fată la dans. Şi a luat-o, căci omului beat nu i te poţi împotrivi. Şi dă-i, şi danseaz-o, şi dă-i, şi învârte-o, până la un moment dat şi inevitabil, Amicul nostru ameţeşte. “Pic”, zice, după care se îndreaptă spre masă, să se prindă de dânsa. Alcoolul, însă, nu-l lasă să vadă exact care e treaba cu ea, aşa că, în loc să se prindă de masa masivă, se prinde de o tavă de prăjituri de pe aceasta, pe care, în cădere, le trage pe toate peste el.

Odată ajuns jos, se prinde bine de covoraşul de sub el, îl strânge la piept şi începe să urle, cu lacrimi în ochi:

- Vă rog, ţineţi-mă, că pic!

(altă poveste, tot cu Amicul Gelu, de la aceeaşi petrecere, în deplasare la Sebi)

Cum comentezi? Cum îţi dai seama că eşti beat