Începe să-mi placă să mă deplasez cu taxi-ul în Timişoara, chit că, în ciuda faptului că telefoanele sună precum dracii, saci conţinând milioane din orice monedă de circulaţie internaţională întârzie să apară. Asta pentru că mai dau de câte o poveste interesantă la câte un om pe care e foarte posibil să nu-l mai văd niciodată în viaţă. Cum ar fi: o poveste de criză cu o rochie de mireasă de 7600 de lei şi Costel Busuioc, o poveste cu un rechin care n-a vrut să-mi ia banii, o poveste cu cel mai simpatic ţigan din lume şi una cu Cuviosul Fărădeleg. Iar cea mai recentă o am de două zile.
Postul ăsta e inspirat de ce a zis Andreea pe Facebook. Andreea e o prietenă dragă, însă cu riscul că se va supăra pe mine, nu pot să nu comentez pe marginea acestui post:
maaaa, as vrea si io sa plantez un pom. nu se face nici o activitate de-asta prin Timisoara?
Nu e nimeni capul răutăţilor. Citatul de mai sus a avut doar ghinionul să fie în timeline-ul meu azi, însă am întâlnit multe atitudini similare, la diferite persoane, în diferite contexte. Îndeosebi la români, dar nu e o regulă strictă. Cele două atitudini de mai sus par a fi doi poli opuşi, din păcate în veşnică atragere. Wow, ecologistul din mine e bucuros că cineva vrea să planteze un copac, într-o lume în care se taie zilnic mai mulţi. Însă let’s do it Romania în grup. Ce mă nedumereşte pe mine e: care e cauza gândirii ăsteia? Read More
Încă de mică mi-au plăcut băieţii povestitori. Primul meu prieten, din clasa a cincea, luase media 10 la limba şi literatura română, pentru că citea multe cărţi şi avea un vocabular mult mai bogat decât se aştepta cineva de la un băiat de vârsta lui, de la care te-ai aştepta mai degrabă să îşi petreacă zilele bătând mingea de bloc şi bătându-se cu vecinii. Iar când trebuia să citească din manual în faţa clasei, era un vis! O intonaţie perfectă, fără să greşească niciun cuvânt, nicio literă.
A fost pentru prima oară când am fost emoţionată cu gândul la un băiat. Şi aproape de fiecare dată când se învoia să meargă la baie în timpul orei, mă făceam că trebuie să spăl buretele şi ieşeam şi eu, să mă întâlnesc “întâmplător” cu el pe coridoarele goale, sperând că într-o bună zi se va întoarce din drum şi îmi va spăla el buretele. Şi într-o bună zi s-a şi întors, iar de atunci am fost de nedespărţit. O săptămână, din cauza curvei ăleia de Bianca, că venea tot timpul în fustă la şcoală şi toţi băieţii roiau în jurul ei. Nu contează, în săptămâna aia am fost fericită. M-a făcut să râd sincer, pur, cum nu mă mai făcuse nimeni până atunci. Read More
Coldplay s-au maturizat, se vede experienţa dobândită de-a lungul anilor şi siguranţa cu care adoptă un stil nou, păstrând totuşi puţin din feeling-ul melodiilor lor vechi. Ultimul single îi aduce pe Coldplay mai aproape de estul Europei, cu un videoclip filmat în frig pe malul Mării Negre şi o melodie în limba română, amintind parcă prea puţin de cel ce a fost odată cântăreţul român Tudor Chirilă.
Bravo Coldplay, şi la mai mare! Read More
Ca demnitate, zic.
Ora de Dolj, (ziarul online din grupul Ora de Ştiri, lansat după Ora de Timiş, aparent sub tutela Blogatului), relatează şi ei ştirea cu cei 14 oameni morţi în Ungaria într-un microbuz, odihnească-se-n pace.
Ora de Dolj, însă, are un update: Read More
Ştiţi de ce nu se răscoală poporul român împotriva mai-marilor săi, deşi îi înjură în fiecare clipă? Nu pentru că ar fi puturos, comod şi delăsător (nu că n-ar fi, da’ nu numai de-asta, zic). Ci pentru că nu suportă schimbarea, de oriunde vine ea.
S-a schimbat Google Reader? Linşaj! Facebook are pagină nouă pentru profil? Mă-sa lu’ Zuckerberg e o târfă! Vodafone a băgat abonamente noi? Sunt de tot Read More
Gata. S-a terminat cu planking-ul. S-a terminat şi cu owling-ul. Poate chiar şi cu leisure diving-ul, dacă vă vine să credeţi.
Degeaba se bat între ele, care-i mai amuzantă, care-i mai “cool”, care-i mai greu de prins în poză, care-i mai periculoasă. Toate pălesc în faţa a ceea ce sper să fie cel mai nou curent al pozelor pe Internet, big bad wolfing: Read More
