Serios: am şi eliminat din start un candidat din opţiunile mele.
În Timişoara s-a dat azi startul la campania electorală, după cum citesc în presa locală. Asta nu înseamnă, însă, că n-am primit în cutia poştală, încă de săptămâna trecută, pliante electorale. Anume, “manifestul” candidatului independent Ioan Gârboni – dar nu am să acord bilă neagră furării startului; mai bine interpretăm asta ca o dovadă a proactivităţii. Căci suntem toleranţi.
Vă invit, însă, să citiţi respectivul manifest, intitulat “Timişoara înainte de toate”, după care îl discutăm. Read More »
Altfel nu îmi explic de ce sunt considerat factor decizional într-un potenţial duet între cele două guriste. Dacă nici asta nu mai e relevanţă, nu ştiu ce e:
Mă distrează până la-ntristare comportamentul de căcat al ateilor de interneţi. Sunt primii care se înghesuie, în perioada sărbătorilor, să explice pe Facebook, bloguri sau ce alte medii au la îndemână, cât de încuiaţi la minte sunt credincioşii, cât de avizi de bani sunt popii, cum că religia e doar o îndobitocire a maselor şi alte revelaţii de ultimă oră.
N-am văzut nicicând în timeline-ul de pe Facebook, mai mult ca în weekend-ul ăsta, citate din Dawkins, poze cu “certificate de ateu”, glume sarcastice care compară Biblia cu Harry Potter şi, în general, statusuri care îi consideră, mai subtil sau nu, proşti pe credincioşi.
Acum, aşa cum e şi normal, nu prea îmi place să discut părerea mea despre religie. Pentru că, în fond şi la urma urmei, credinţa, în sinea ei, e o chestiune personală (de unde şi glumiţa că “religia e ca o puţă – fiecare are dreptul la una, da’ dacă mi-o fluturi prin faţă şi încerci să mi-o bagi pe gât ne supărăm”). Oricare ar fi, însă, părerea mea despre religie sau lipsa ei, urăsc să văd cum nişte oameni mai “iluminaţi” ca tot restul românilor se cacă pe nişte obiceiuri vechi. Sau, mai precis, Read More »
Am umblat zilele astea prin librăriile din mall. Nu panicaţi, nu m-am dus să-mi iau vreo carte sau ceva, ci doar m-am împiedicat de raionul de cărţi în drum spre rafturile cu DVD-uri.
“Vai Ovidiu, ce rebel şi necioplit eşti”
În fine. Ce-mi văd ochii pe unul din rafturi? O carte cu titlul mare “Te căsătoreşti cu mine?”. Las să-mi iasă din gură un “awwwww!”, gândindu-mă că e vreo carte pentru tineri îndrăgostiţi sau chiar tineri însurăţei, când mă uit mai bine pe ea. Avea subtitlul “Cum să-l convingi în 6 luni (iar el să creadă că a fost ideea lui)”: Read More »
Citesc la Ziua de Vest despre un nou proiect de lege care propune două treburi, în mare:
1. să nu se mai ridice maşinile decât dacă opturează (de două ori scrie aşa în articol, să trăiască la mulţi ani) traficul sau intrarea în instituţiile publice.
2. să se ridice maşinile parcate legal, care n-au mai fost mişcate timp de 7 zile.
Proiectul ăsta de lege (“adoptat tacit de Senat”) îmi ridică nişte întrebări. Anume: Read More »
- Şi? Cum a fost?
- Oribil. Absolut oribil. Nu mai vreau să fac asta niciodată.
- De ce? Povesteşte-mi.
- Mi-e… mi-e şi silă să-mi amintesc. Avea un gust oribil, ceva ce n-am mai întâlnit niciodată. Un gust crud, amărui şi unsuros. Şi zeama… albă, lipicioasă… vai, cum mi se scurgea pe colţul gurii, îmi vine să plâng. Am şters-o cu mâneca, iar acum pata de pe cămaşă va trebui să rămână dovada dezgustului meu pentru întreaga zi. Am încercat s-o şterg de pe mânecă, frecând-o de pantaloni, însă mai rău am făcut… Read More »
Citesc un articol despre programul One Laptop Per Child (sau pe româneşte Un Lectop Pentru Tăt Boracu’), program care vrea să ofere şcolilor din ţările “în curs de dezvoltare” ca Mexic, India, Nigeria şi, dacă avem noroc, poate şi România odată şi-odată nişte laptopuri ieftine, cu specificaţii limitate, însă pe care să înveţe copiii să le butoneze încă de la cele mai fragede vârste.
Articolul în cauză are titlul “Dovada că un device smart nu te face deştept: programul “un laptop pentru fiecare copil” nu a mărit notele elevilor!”. Să luăm o pauză de câteva momente în care să reflectăm cu zâmbetul pe buze termenul definitiv şi irevocabil “dovada” şi legătura dintre “deşteptăciune” şi note.
Marea dovadă e că notele copiiilor au rămas la fel, precum şi abilităţile lor lingvistice şi matematice. După care vine bomba: Read More »
Căutam azi un clip de la a doua prezentare a lui Cristi Gog la “Românii au talent” (pe care n-am găsit-o, deci dacă aveţi vreo înregistrare, vă doresc din tot sufletul să-mi lăsaţi un link aici), când dau, în plin Google, fix peste un articol din Gândul, pe care nu am putut să nu-l deschid, pentru că avea titlul “INCREDIBIL! El este bărbatul de care Andrei îi este frică. VIDEO” – titlu de-a dreptul hipnotizant.
Şi citesc. Incredibil, mentalist, artist, entertainer – în fine, mai mult sau mai puţin o transcriere a clipului cu prima înfăţişare. Foarte frumos, ştiam şi eu că-i tare. Înainte să închid, însă, îmi atrage atenţia textul ăsta: Read More »
Mi-a povestit ieri o cunoştinţă situaţia ei curentă cu firma la care lucrează, un cabinet medical privat din Timişoara. Lucrează ca secretară de mai bine de doi ani la cabinetul despre care vorbim, însă – după cum e de aşteptat în România – e angajată cu contract pe patru ore în loc de opt. Deşi munceşte 8 ore pe zi, şi mult mai mult decât atribuţiile ei iniţiale, din fişa postului. În fine, e ţara în care e musai să păcălim sistemul, deci nu mă mai surprind practicile astea.
Fata asta, însă, de curând a decis că e cazul să îşi primească drepturile, cerând patronului să îi schimbe contractul de muncă, de la 4 la 8 ore. Şeful a zis OK, însă cu o condiţie: Read More »
M-a sunat mai devreme un număr de telefon, în legătură cu un job la care aplicasem mai demult.
- “Bună ziua, sunt de la, aţi aplicat la, în primăvara anului trecut“.
Am mai păţit-o să fiu sunat după mai multă vreme de la aplicare, însă niciodată după un an. Nicio problemă, însă, toată stima pentru că păstrează contactele în baza de date şi se organizează bine.
Însă… Read More »
