Filme şi seriale: 10 Cloverfield Lane, Hardcore Henry, Master of None

10 Cloverfield Lane (2016)

“Urmaşul spiritual” al lui Cloverfield în sensul că i-a plăcut lui JJ Abrams scenariul şi a pus şi el nişte bani chetă să facă filmul cu condiţia să zică Cloverfield în titlu. Un thriller surprinzător de bun. Mary Elizabeth Winstead se trezeşte într-un beci, ţinută închisă de John Goodman, sub pretextul că afară e apocalipsa. Dar este oare afară apocalipsa sau nu e afară apocalipsa? Cine poate şti? Nimeni nu poate şti*.

*cu excepţia celor care au văzut filmul

Unbreakable Kimmy Schmidt (2015-?)

Apropo de 10 Cloverfield Lane, am găsit un serial cu aceeaşi idee incipientă. Având două sezoane, Unbreakable Kimmy Schmidt e o comedie surprinzător de amuzantă în care o femeie, ţinută închisă 15 ani într-un beci de un reverend sub pretextul că afară e apocalipsa, este salvată şi acum încearcă să-şi continue viaţa la oraş. E foarte, foarte amuzant, luându-se la fel de mult în serios ca American Dad. Unul dintre cele mai mişto seriale stupid-amuzante.

Master of None (2015-?)

Serial creat de Aziz Ansari, cu el în rolul principal, e amuzant şi îndeajuns de imprevizibil. Ca atmosferă e cam ca Louie, doar că nu e deprimant şi atât de auto degradant. Şi e filmat frumos tare, anamorfic ca un film adevărat.

Hardcore Henry (2016)

Filmat în totalitate la persoana întâi, filmul ăsta seamănă cu un joc video exploziv şi ridicol. Cam tot atât de ridicol ca Crank, doar că filmat din perspectiva personajului principal, mut. Fiind un film pur de acţiune al cărui principal punct de marketing e că îl vezi prin ochii protagonistului ca-n CounterStrike, e deloc surprinzător de subţire ca poveste şi foarte surprinzător de mişto ca regie, efecte speciale şi mai ales editare (vezi momentul muzical cu clonele). Sharlto Copley joacă foarte bine câteva roluri, apare Tim Roth cu gen trei cuvinte, iar filmul creşte frumos, până la scandalul final grandios. E departe de-a fi o capodoperă, dar e mai mult decât distractiv.

Peaky Blinders (2013-?)

Au trebuit trei încercări ca să trec de primul episod, dar şi după ce am trecut nu l-am mai lăsat. Gangsteri irlandezi de acum 100 de ani, Cillian Murphy, Sam Neill, Tom Hardy şi muzică de Arctic Monkeys şi Nick Cave. Foarte, foarte mişto.

Captain America – Civil War (2016)

Deşi l-am văzut când a apărut, n-am scris nimic de el dintr-un motiv simplu: nu m-a surprins cu nimic. Am avut aşteptări mari de la el, nu m-a dezamăgit, şi în mod deloc surprinzător, mi-a plăcut. Ar fi fost redundant pentru mine însumi să-i dedic un articol întreg.

My Cousin Vinny (1992)

Am revăzut filmul ăsta după vreo 15 ani de când l-am văzut ultima dată şi mi-a plăcut poate şi mai mult decât îmi plăcea când eram tânăr. Şi mi-e necaz că Joe Pesci s-a retras aparent de tot din actorie şi că n-am ştiut să o apreciez pe Marisa Tomei înainte să devină Mătuşa May.

Special Correspondents (2016)

Cel mai recent film al lui Ricky Gervais e unul vag amuzant, dar mediocru în toate celelalte aspecte. E bun dacă parcă ai vrea să te uiţi la ceva în weekend, dar parcă ai avea şi chef să te joci pe telefon.

The Do-Over (2016)

Cel mai recent Adam Sandler, e la fel de stupid ca restul filmelor produse de Adam Sandler în care joacă Adam Sandler, dar parcă e o idee mai bun. Nu e bun-bun, dar e digerabil, la fel ca Special Correspondents.

Altfel, pe cât mi-a plăcut primul episod din Vinil, pe atât m-a enervat cu fiecare episod care a trecut, Game Of Thrones e plictisitor şi Silicon Valley e unul dintre cele mai amuzante seriale ce rulează în acest moment.

6 thoughts on “Filme şi seriale: 10 Cloverfield Lane, Hardcore Henry, Master of None

  1. În primul rand nu îmi vine sa cred ca îți place Unbreakable. Și da, Silicon Valley e cel mai funny film din acest moment.

    1. Şi nici nu pot exprima cât de tare îmi place Kimmy Schmidt. E live-action cartoon, aduce a Seth MacFarlane şi mie-mi place Seth MacFarlane. Cât ai văzut? Că şi eu am renunţat după primul episod, după care i-am mai dat o şansă.

  2. Unbreakable Kimmy Schmidt e în regia “Tina Fey”, deci trebuie să fie ceva bun!

    Hardcore Henry a apărut pe net? Să se vadă calumea?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.