Am mai zis-o: mă bucur că bacalaureatul există şi că, de trei ani încoace, e greu. Mă bucur nespus că îl pică aproape jumătate din absolvenţii de liceu în fiecare an de când s-au pus cu camerele pe ei. Pentru că mai avem nevoie şi de servicii în ţara asta.

Eu, om cu facultate şi cu job într-o multinaţională, sunt un om comod. Îmi place, de exemplu, să comand tot felul de căcaturi online. E nevoie de cineva să trieze pachetele, de cineva să mi le aducă la uşă. E nevoie ca aparatul de cafea de la serviciu să fie tot timpul plin şi butoiul de apă de la răcitor să fie la locul lui. Dacă mă duc la budă şi miroase a trandafiri şi, pe lângă asta, nu lipseşte hârtia igienică, sunt cel mai fericit.

Avem nevoie de instalatori, am nevoie de poştaşi, de vânzători, de vidanjori, de gropari, de şoferi, de croitori, de zidari, de te miri ce. Prefer, zic sincer, să am parte de un electrician deştept supracalificat, dar care nu şi-a luat bacul pentru că nu i-a plăcut geografia, decât un anestezist care habar n-are cum îl cheamă cu buletinul în mână, dar şi-a şpăgat şi copiat drumul în viaţă fără milă. Sau de un avocat care nu ştie să scrie, sau – doamne fereşte – de un arhitect care-mi proiectează o casă ce-mi cade în cap.

Eu vreau să pice elevii în continuare pe capete. E musai să se întâmple aşa şi, mai mult, aş vrea să nu mai existe admitere la facultate pe bază de dosar. Vreau să existe studenţi puţini, dar buni. Să rămână doar elita în facultăţi, ca-n vremurile bune. Să încerc să dau la facultate şi să pic, dar să mă bucur, pentru că ştiu că locul meu l-a luat un om care-l merită.

Funny story: eu am fost la secţie umană la liceu. La română am excelat, la engleză la fel, la istorie mi-am făcut cruce şi mi-am zis că Joe Pesci cu mila. Ştiţi ce am ales la disciplina opţională, la care mai toată lumea-şi alege sport? Matematică. Pentru că nu-mi place sportul.