Mame de mame

Ieri m-am aflat într-o încăpere în care se afla şi un televizor. Ceea ce înseamnă că, în 5 minute, am aflat cum au petrecut de 8 martie Carmen Şerban şi mama ei, Adrian Copilul Minune şi mama (minune) şi ce flori şi lanţ de jumătate de kil de aur i-a luat Autointitulatul Rege Al Ţiganilor, Cioabă.

Carmen Şerban povestea cu părinţii ceva în studio, n-am ţinut destul pe post cât să înţeleg ce, însă cred că scria pe ecran că mânca bătaie când era mică. Nu-s sigur. Copilul Minune era cu Mama Minune într-un cadru inimos – în sensul că aveau un cadru mare, de carton sau ce-o fi fost, cu o inimă decupată în el, iar cei doi stăteau în inima respectivă (Mama Minune ţinea cadrul să nu pice). După care Adrian i-a cântat Mamei. Iar Cioabă a fost filmat dându-se jos dintr-o maşină neagră, scumpă, cumpărând ceva flori mov. Urâte, după părerea mea, dar hei, nu-s eu Regele Ţiganilor. Vânzătoarea, cel mai probabil o rudă a Regelui Ţiganilor, îl întreabă “sunt prea scumpe?”, iar el răspunde “nuuuu, sunt chiar prea ieftine” – asta aşa, ca să ne arunce în faţă nouă, plebei, că el are bani de flori, după ce ne-am lovit toată ziua de ieri de buchete de 70 de lei care acum trei zile erau 20. În fine, divaghez. A luat flori, după care s-a dus să i le ducă la nevastă-sa, împreună cu un lanţ care părea atât de mare şi greu, că iniţial am crezut că e detaliu al unei armuri din astea mişto pe care le împleteşte manual Milo.

Fiecare cu ale lui, să le trăiască soţiile şi mamele. Dar stau şi mă întreb: nouă, celor fără înclinaţii către cultura rromă sau linia autointitulată regală ţigănească, de ce nu ni se prezintă ceva cu care să rezonăm? Oare Cheloo de la Paraziţii n-are şi el o femeie? El i-o fi luat flori? Sau măcar o mână de iarbă? Patapievici n-are şi el o mamă, o soră, o nevastă? Liviu Mihaiu a dus, oare, femeia importantă din viaţa lui într-o mini-vacanţă de primăvară? Aud că în Deltă ar fi frumos în perioada asta a anului. Bălănescu nu cântă şi el o dedicaţie? Pleşu, Dinescu, nu sunt şi ei oameni? N-au şi ei suflet? Dacă m-ar interesa ce flori au luat oamenii ăştia, aş rămâne cu buza umflată.

Vai şi-amar.

One thought on “Mame de mame

  1. tigania si tiganiile sunt la rang de arta in rromania iar oamenilor li se da ceea ce cer, circ – noi paine nu cerem.
    sunt convins ca fiecare dintre cei ce constituie masa de rating a acestor emisiuni este invidios sau si-a facut un tel din a fi ca unul dintre cei invitati si atunci iti ajunge.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.