Timişoara văzută din alt unghi – Ovidiu Sîrb
Ovidiu Sîrb

Timişoara văzută din alt unghi

Atunci când mă întâlnesc cu Zicu facem să fie bine în diferite feluri. Anul ăsta am făcut să fie bine chiar şi fără să fie implicată vreo pălincă din aia bună de-a lui: ne-am făcut un eveniment în eveniment.

În timpul evenimentului Timişoara Noastră am decis să redescoperim Timişoara din cu totul alt unghi. Anume, privind în jos, la 90 de grade. Am ales această metodă pentru că în tururile clasice ale oraşelor, inclusiv în turul de sâmbătă al Timişoarei, turiştii se uită în toate direcţiile în afară de jos. În stânga, dreapta, faţă, spate sunt puncte turistice, clădiri, curiozităţi. În sus sunt turnuri, biserici, castele, clădiri, detalii care pot spune poveşti vechi de sute sau mii de ani. Însă nimeni nu se uită în jos, nu apreciază pământul pe care calcă şi istoria lui.

Aşa că, sâmbătă, eu şi Zicu am decis să redescoperim Timişoara de la orizontală:

Parcul Poporului

Momentul sponsorului

Parcul Doina

La dublu

Zicu la Porto Arte

Ca un erou

Toate pozele cu mine plankând, aici. Urmează, sunt sigur, şi pozele lui Zicu. Poftiţi la mai mult!



Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)

9 Comments

  1. Posted August 2, 2011 at 14:30 | Permalink

    Deci d-aia-mi plac mie de voi2, mo: că, aşa cum mă uit io la voi, sunteţi nişte oameni foarte verticali!

  2. Posted August 2, 2011 at 14:59 | Permalink

    Ar fi de pus la cale un crowd planking in Operei…

  3. Posted August 2, 2011 at 15:00 | Permalink

    Total de-acord, tragem un plank-mob.

  4. Posted August 2, 2011 at 15:23 | Permalink

    Comunitarul ala dintr-unul din parcuri nu era foarte in clar cu ce faceti :))

    ps: I hate your IE troll!!

  5. Posted August 2, 2011 at 20:29 | Permalink

    Foarte tare :))

  6. sintetic
    Posted August 3, 2011 at 10:05 | Permalink

  7. Posted August 3, 2011 at 12:15 | Permalink

    Cea mai funny idee pe care am vazut-o!! :)))

  8. Posted August 4, 2011 at 10:43 | Permalink

    ati innebunit de to cu plankingu’ vostru

    :)))

  9. Posted August 4, 2011 at 11:50 | Permalink

    Da, si eu sunt pentru plankmob. Ar trebui o foarte ca lumea organizare pentru asa ceva. E de vis! Ar fi de vis!

7 Trackbacks

  1. [...] #timisoaranoastra văzută din alt unghi | Ovidiu Sîrb, un blog de sirb.net a zis: 02/08/2011 at 15:05 [...]

  2. By #TimisoaraNoastra « Eparu Cosmin on August 2, 2011 at 17:56

    [...] as vrea sa-l incerc si eu odata cu prietenul meu Ovi , mai multe despre cele intamplate  gasiti  aici Tagged as: #TimisoaraNoastra, aer, nebuloasa, planking, plimbare Leave a comment Comments [...]

  3. [...] oameni care să facă planking de calitate (aici și aici), pentru că Timișoara poate să fie văzută și dintr-un alt [...]

  4. By #Timişoara cui? « Urban Violet on August 3, 2011 at 20:19

    [...] informaţii despre #timisoaranoastra aşternute frumos şi pe la Adelina, sporturi extreme pe la Ovi şi un articol fain pe la Richie, care m-a ocrotit de ploaie. Mersi pentru [...]

  5. [...] am pentru fete partea a doua de antrenament pentru acasa. Spre bucuria plankerilor, primul exercitiu din aceasta noua serie se numeste simplu, PLANK si este un verisor mai [...]

  6. By Big Bad Wolfing | Ovidiu Sîrb cu î din i on October 27, 2011 at 12:13

    [...] S-a terminat cu planking-ul. S-a terminat şi cu owling-ul. Poate chiar şi cu leisure diving-ul, dacă vă vine să [...]

  7. [...] trebuie – ba chiar le aduc în context. Şi depun atâta efort pentru asta, încât a doua zi am febră musculară. Mănânc. Fac glume acide. Sunt hipster. Umblu prin toată România. Şi fac şi [...]

Mai mult ca sigur că ai şi tu o părere despre orice:

Your email is never shared.

Creative Commons License