Nefiltrat vs. Fresh – Ovidiu Sîrb
Ovidiu Sîrb

Nefiltrat vs. Fresh

S-a elucidat misterul certei dintre Micutzu şi Christian D – s-au certat pentru că ambii vor să se distreze, însă fiecare în felul lui. Fiţi atenţi numa’ aici:

Acu, adevărata bătaie e, teoretic, între noile beri Bergenbier Fresh şi Bergenbier Nefiltrată din Grâu. Una mai classy, alta mai raw – oare care-s echivalentele româneşti ale acestor cuvinte care să sune aşa bine încât să exprime cu adevărat esenţa lor? În fine.

Eu le-am gustat pe ambele, şi Fresh, şi Nefiltrată din Grâu. Ba mai mult, nefiltrata încă de acum vreo două luni, şi am făcut mai mult decât să o gust – am petrecut o duminică minunată la grătar cu ea – iar acum să aleg o favorită e foarte greu. Că amândouă au particularităţile lor. Dacă Fresh e mai refreshing şi mai potrivită nopţilor lungi, începute pe lumină şi sfârşite la răsăritul soarelui, cea nefiltrată e mai dură şi mai directă. Dacă ar putea vorbi, ar spune lucrurilor pe faţă. Aşa, cam ca Micutzu.

Dar dacă ar trebui să aleg una dintre cele două, asta ar fi Nefiltrata. Pentru că, personal, îmi place să spun lucrurilor pe şleau şi îmi place gustul puternic al berii naturale, din grâu. Şi pentru că sunt, de câţiva ani, cel mai mare fan al berii nefiltrate, după cum deja am stabilit aici, pe blog. Şi pentru că Micutzu e mişto rău.

Şi voi? Cum sunteţi?



Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)

8 Comments

  1. Posted September 7, 2011 at 18:00 | Permalink

    100% nefiltrat. Din ’88.

  2. Posted September 7, 2011 at 18:49 | Permalink

    Spre rusinea mea n-am gustat inca nici una din cele doua. Se va rectifica.. soon.

  3. Posted September 8, 2011 at 10:29 | Permalink

    Aha! Acum m-am lamurit de ce spui tu uneori lucrurile pe sleau :)

  4. antipapagali
    Posted September 8, 2011 at 18:52 | Permalink

    papagalule

  5. Posted September 10, 2011 at 10:05 | Permalink

    probabil daca ar fi sa prefer, as prefera nefiltrata, dar oricum eu beau doar carlsberg:D probably the best….

  6. madalina
    Posted September 10, 2011 at 22:13 | Permalink

    e super tare melodia ,sa fim fresh :x

  7. Mircea
    Posted November 9, 2011 at 22:29 | Permalink

    Nefiltrata. Am devenit un mare fan; e singura bere pt.care am cumparat sticlele de schimb :) Imi place enorm, nu e grea si a doua zi nu te “resimti”.

  8. Posted February 11, 2012 at 14:38 | Permalink

    Strasnic, nu am ctinvue…cred ca sunt invidioasa pe miss Moldova si de asta zic asa :))groaznic, nu-mi pot reveni

One Trackback

  1. [...] Nefiltrata si Bergenbier Fresh. Au scris despre Andrei Dobra, Doru Panaitescu, Marius Sescu, Ovidiu Sirb, Cristi Dorombach, Cristian Manafu, Sebastian Bargau si probabil multi altii care s-au distrat pe [...]

Mai mult ca sigur că ai şi tu o părere despre orice:

Your email is never shared.

Creative Commons License