Sâmbătă timişoreană

Îmi era dor de nişte oameni. De toţi pe care i-am revăzut sâmbăta asta, însă mai tare de Zicu, Siropel şi domnişoarele din dotare – că aşa suntem noi, ăştia mici, tragem unii la alţii. Cine să ne mai iubească şi pe noi?

O plimbare pe jos de 8 ore n-a picat deloc rău, mai ales în primul week-end care-a fost cu adevărat week-end pentru mine de mult prea multă vreme. Iar la cât de multă vreme mi-am petrecut-o în casă în ultimele luni, chiar şi eu am fost turist sâmbăta asta prin Timişoara. Chiar turist cu febră musculară, că m-a mâncat în cur să nu şed locului. Nu-i bai, ne antrenăm pentru Sziget Fest, că iar m-au acreditat ca presar, ca un J-lister ce sunt.

Am aflat, cu ruşine abia acum, că Timişoara are un Muzeu al Revoluţiei din 1989. Tartor şef la acesta e un domn Orban, prietenos, însă în felul lui. Revoluţionar, împuşcat în piaţa Libertăţii, se vede din felul în care vorbeşte că viaţa lui se învârte în jurul muzeului şi a revoluţiei, colectând filmări şi poze din toate părţile. O chestie pe care nu v-a zis-o, dar pe care-o ştiu de la cel care a făcut toată reţeaua multimedia şi informatică de la muzeul ăla (mai precis, frate-meu), este că Orban stă mai bine de 10 ore pe zi, în unele zile, să copieze imagini filmate de pe casete VHS în format digital, strângând până acum o arhivă de ordinul terabiţilor.

Tot la muzeul ăsta am văzut un documentar despre revoluţie din care am aflat că: 1) de la Timişoara a început revoluţia şi fără Timişoara mai mult ca sigur că încă am fi mâncat adidaşi de porc pe cartelă. Chestie pe care am mai auzit-o, normal. 2) la Bucureşti, de fapt, a început revoluţia adevărată, că Ceauşescu de fapt s-ar fi pişat pe noi, timişorenii, şi a chemat poporul să lupte pentru el; da’ poporu’ n-a vrut, deci acum am ocazia să scriu ceea ce scriu fără să mă tem că vin băieţii-n ARO negru să mă ia la discuţii, chestie pe care iar o ştiam. 3) “oltenii au venit la Timişoara înfomentaţi, cu bâte”, după care au salvat, de fapt, situaţia, chestie pe care n-o ştiam.

Am aflat şi că “Timişoara nu are personalităţi”, însă n-am aflat ce defineşte o “personalitate”. Cică ar fi vorba de “nume mari, cunoscute”, însă nu se pun la socoteală Johnny Weismuller, Cosmin Contra, Florin Călinescu, Dan Negru sau Nicu Covaci. Deci n-avem.

Ne-am dat cu un tramvai din 1872, pus la dispoziţia noastră de Primăria Timişoara. După ce am coborât toţi din el, Alex l-a rugat pe vatman să-l ducă şi pe el până la maşină, că face varice dacă merge pe jos 20 de minute. Partea bună e că a filmat drumul.

Am prins vreme foarte mişto – răcoare, soare, voie bună, chiar dacă în prima oră şi jumătate a cam plouat. Am văzut oraşul din alte unghiuri. Am băut Timişoreană cu diverşi bloggeri vechi (Makavelis mi-a adus ceva Samsung Galaxy SII primit şpagă de la RMGC, dar pentru că nu era de aur l-am refuzat foarte politicos, că-s fan HTC şi, oricum, ar valora mai mult pentru el, acolo-n Alba) sau noi (am vorbit cu A. Faith câteva minute, salutări). Am împărţit pizza pe malul Timişului şi am făcut poze de grup deasupra Begăi. L-am cunoscut, la un moment dat, pe viceprimar. Nu mă ajută treaba asta pe viitor, că io tot J-lister rămân, însă există cel puţin o poză cu mine dând mâna cu el (sau invers?), deci bonus.

La sfârşit am fost derutat, căci, după ce văd pe bloguri, se pare că nu se ştie dacă Timişoara e a noastră, a voastră, a oricui sau a urmaşilor, urmaşilor cuiva, însă a fost fain. Mai fain ca anul trecut, chiar. Mi-aş mai da.

Poze am făcut mai multe, însă lasă de dorit. Am să pun şi eu câteva poze, însă mâine şi sigur în alt context faţă de ce o să găsiţi la Orădeanul, TVdece, pagina de Facebook “Iubesc Fotografia” şi vă rog să mă mai anunţaţi în comentarii, ca să mai adaug link-uri.

Salutări lui Dan Cărămidariu care, fără glumă, e o Wikipedie umblătoare şi un ghid excepţional. Salutări fetelor Tiţa şi Cristina, care-au pus osul la treabă şi au făcut treaba în aşa fel încât toţi invitaţii să se simtă ca acasă, recunoscători sau nu. Salutări şi sponsorilor Bere Timişoreana, Hotel Timişoara, Mareea, Lucas Super Sandwich, Skoda Timişoara, Pizza Rustica şi Trabucuri.com, fără de care sunt sigur că n-ar fi fost posibilă plimbarea asta, că banii nu cresc în copaci.

11 thoughts on “Sâmbătă timişoreană

Leave a Comment

Your email address will not be published.