Acum vreo zece ani (pe vremea mea, hehe) întrebam amicii şi prietenii de zilele lor de naştere şi le notam într-un carneţel – era normal, trebuia să ştiu când beau, că urmau majorate peste majorate. Mai apoi am descoperit că noile telefoane Nokia (gen 6020, această minune a tehnologiei în 2004) au funcţie de calendar în care poţi nota zile de naştere şi te poate anunţa când acestea stau să vină.
Şi am impresionat lumea. Fete mai mult, că pe atunci aveam timp de prostii, dar şi lumea în general. Toată lumea avea telefoane cu calendar, da’ credeţi că avea cineva răbdare să bage în ele zile de naştere peste zile de naştere? Ei, eu aveam – şi pica tare bine. Trişam, da’ trişam frumos.
– Uite, te-am sunat să-ţi zic la mulţi ani… (doar după ora 17, că atunci îmi intrau apelurile cu 1 cent în reţea)
– Vaaai, dar de unde ai ştiut?
– Păi mi-ai zis tu atunci…
– Vaaaaaai, şi ai ţinut minte?
– D’apăi cum!
Şi toată lumea era mulţumită. Apropiaţii ştiau că ţin minte (şi chiar ţineam/ţin minte, că am o memorie tare bună când vine vorba de numere), cei mai puţin apropiaţi erau plăcut surprinşi, chestie pe care o puteam, mai apoi, specula în folosul meu.
Astăzi, însă, e altfel. Tot ce trebuie să faci ca să ştii ziua cuiva de naştere e să exişti şi să ai un cont pe Facebook. Te anunţă pe site, pe telefon, pe e-mail, te agasează cum că e ziua unuia şi a altuia. Iar asta ia din urare tot factorul de “uite, te apreciez, îmi eşti drag, n-am uitat să îţi urez sănătate şi virtute, să avem ce bea şi ce pune pe masă”. Şi, lăsând la o parte cunoştinţele îndepărate, Facebook fură şi momentul ăla special dintre apropiaţi, emoţia aia de “oare cine mă sună? cine uită?”. În ziua de azi nu mai există riscul să nu îi urezi cuiva mulţi ani, decât dacă eşti în comă, mort, plecat în insule sau pur şi simplu dacă nu vrei să-i urezi mulţi ani (însă eşti şi destul de bine crescut cât să nu-i urezi să moară în chinuri). Şi se ajuge la încercări de a o drege, chiar dacă n-ar trebui să fie cazul ca urările să fie explicate. Gen “Ţi-am scris şi pe Facebook, însă îţi trimit SMS-ul ăsta să-ţi urez personal La mulţi ani!” – în momentul în care un om trebuie să explice că “bă, serios că mă gândesc la tine, nu a fost o urare automată”, ar trebui să ne punem întrebări în legătură cu starea societăţii în care trăim.
În altă ordine de idei, la mulţi ani Richie şi Roxana!
Da, din acest punct de vedere facebook e un must pentru amaratii cu insuficienta memorie ca mine.
Iar in conjunctie cu twitter, care btw accepta mesaje programate, te poti aranja pe tot anul fara bataie de cap.
Thanks again. Sa bem pt minunile tehnologiei.
Să bem cu-adevărat, că eu am ţinere de minte scurtă. Câteodată mă întreb dacă ştiu când îi ziua mea. :))
Ioi, da! Facebook e neserios in aceasta privinta, dar este ok pentru ca si eu cam uit. Nu ca mi-as dori, dar vremurile astea grele. Deci multumim! Si sa bei o bere in cinstea noastra! :))
Da-ti vine sa crezi ca am vazut ieri ca e ziua unui fost coleg si am zis sa-i urez alea alea. Toata ziua am stat cu ala in nas si pana la urma am uitat sa-i urez :D
nu-ti mai afisa ziua de nastere pe facebook si vezi cine te suna,
Sau poti face ca mine si treci tot alte dati ca zi de nastere pe facebook si de ziua ta nu iti mai zice nici dracu la multi ani :))
Acum o sa dam in alta oala :) de genu…. “lasa vrajeala ca stiu de unde ai aflat ca-i ziua mea, te-ai uitat pe Facebook” :)))
si si asa mai uita cativa de la care astepti sa iti ureze :-<
Daca nu esti atent, uiti cu tot cu Facebook :)).
pai eu am stat toata ziua cu data sub nas(pe leptop)si am uitat sa-i urez fratelui meu la multi ani!drept dovada ma sunat(el) seara tarziu si mi-a spus:sorela te-am sunat sa-mi spui”LA MULTI ANI FRATELO!”..