Cele mai cretine 3 aplicaţii de Android – Ovidiu Sîrb
Ovidiu Sîrb

Cele mai cretine 3 aplicaţii de Android

Când am văzut că Piticu a acordat titlul de “cea mai cretină” aplicaţiei Talking Tom Cat am mustăcit, am instalat aplicaţia, am râs, după care m-am făcut om serios şi mi-am zis: “bă, da’ e chiar amuzantă, însă nu e cretină. Mă rog, o fi, da’ nu e cea mai cretină. Eu am cel puţin trei aplicaţii şi mai cretine instalate în momentul ăsta”. Şi chiar am. Să începem cu locul trei, adică…

3. PoopLog!

Ce face? Te ajută să-ţi ţii evidenţa căcatului. Dap. Aţi citit corect. Te lasă să îţi ţii o bază de date a defecărilor, sortată după consistenţă, cantitate, frecvenţă, alea. De asemenea, generează rapoarte. Şi sunt sigur că în curând şi statistici, grafice etc. Are opţiune de “share” pe Twitter, Facebook, alea.

Dar staţi! PoopLog e doar pe locul trei! Ceea ce înseamnă că ar trebui să existe o aplicaţie mai cretină pe locul doi. Aplicaţia aia e…

2. Shavester.

Shavester îţi face telefonul să vibreze şi să scoată sunet de maşină de tuns părul. Atât. Aplicaţia e promovată ca aplicaţie-farsă, dar nu văd ocazia în care să o foloseşti ca atare. Sau victimele care ar gusta gluma. Mă rog, poate nu mă învârt eu prin cercurile potrivite.

Că veni vorba de cercurile potrivite, uite încă un cerc în care nu mă învârt: cele formate din cei între 5 şi 10 mii de oameni care ar plăti 1 dolar ca să cumpere…

1. Nose Candy.

Ah, Iisuse Ţestoase, Nose Candy. Să vă arăt:

Deci e un program care costă bani care îţi oferă ocazia să o arzi Mutu la modul virtual. Adică tragi pe nas cu degetul. Adică te droghezi numai că trololo.

Aş vrea să fac asta o rubrică lunară. Dacă mai aveţi nominalizări, lăsaţi-le, vă rog, în comentarii.



Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)

2 Comments

  1. Posted September 1, 2010 at 09:52 | Permalink

    daca as avea android pe tel, astea ar fi primele 3 aplicatii pe care le-as instala :-)) … si mai e inca una: http://www.youtube.com/watch?v=D7i75rj6J2s&feature=youtu.be

  2. mary
    Posted September 4, 2010 at 13:13 | Permalink

    :)) foarte amuzanta treaba cu PoopLog…am ras cateva minute bune :))

Mai mult ca sigur că ai şi tu o părere despre orice:

Your email is never shared.

Creative Commons License