Păcat

Era odată un orăşel. Bine, orăşelul încă este, căci “odată”-ul ăla e destul de recent. În fine, era odată un orăşel curat, frumos, aproape de graniţa României cu Ungaria. Ei, la un moment dat, primăria orăşelului a decis că vrea bani la bugetul local. Aşa că a construit un parc din ăla cu apă, cu tobogane lungi, spa, jacuzzi, cascade, alea. Fonduri europene, investiţii, treburi. L-a utilat cum s-a putut mai bine şi mai modern, au adus personal mult şi competent. Au pus intrare ieftină (60 de lei pe zi, toate facilităţile incluse), că e criză şi la români, şi în Europa. Au pus afişe în patru limbi (română, maghiară, engleză, germană).

Am fost duminică acolo, e demenţial. M-am dat pe un tobogan de 270 de metri, am făcut baie în bazin outdoor, cu apă caldă, pe ploaie şi soare (simultan). Am fost la jacuzzi. M-am dat printr-o pâlnie. Cuvintele nu pot descrie cât de tare m-am distrat.

De ce-i “păcat” în titlu? Păi, nu e în România. Deci, păcat.

16 thoughts on “Păcat

    1. Păi e păcat că nu e în România. Că e, oricum, plin de români, se vorbeşte româneşte, doar că banii ies din ţară.

  1. A, dar nouă nu ne trebuie banii altora…

    Știi că mi se rupe și mie sufletul că trebuie să trec cel puțin o graniță pentru a mă simți luat pe sus de bun simț și civilizație. Dar în starea în care noi ne aflăm, nici nu merităm așa ceva.

    Păcat că nu e la noi, da. Dar nu că nu e la noi mă doare de fapt.

  2. O prietena a mea a fost acum o luna aici. A stat o zi intreaga si nu mai vroia sa plece.
    Pacat ca ne-am nascut/traim in Romania!

  3. Si eu o sa fac o excursie pana acolo cat de curand… si eram curios sa vad opiniile celor care au fost. M-ai convins :)

  4. Bhai de ce nu zici ca inca nu e gata. Ca se mai construieste acolo in complexu ala , ca e langa un hotel destul de misto, ca e pe malul belti, de astea. :D

  5. Eu am fost anul trecut la Gyula. Am stat 3 zile şi nu-mi mai venea să plec de-acolo deloc. E o minunăţie de orăşel şi, chiar dacă ştandul lor nu e atât de spectaculos ca ăsta ce-l prezinţi tu, e curat şi decent din toate punctele de vedere. Plus e lângă un castel.

  6. asta-i chestia ca la noi s-a incercat ceva cu aqua park , in bucuresti sau in constanta(nu mai tin bine minte) si au pus o suma modica de 100 de lei:) , ca tot romanu’ are bani sa se dea pe njpe mii de topogane si tot felu.In germania am stat intr-un astfel de loc cu 15E pe zi si puteai fi sigur ca nu stai in pisat de om . La noi asta e primu lucru cand intrii in apa.

  7. ssssh
    la noi e in plan langa dudestii noi sau vechi ceva de 4 ori mai mic ca aquapark szeged(37ha vs 11ha), dar la (estimativ) 3/4 din pretul de constructie al celui unguresc.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.