Ovidiu Sîrb

Sunt sigur că, dacă ar fi ceva care să schimbe viaţa românilor cu adevărat, acel lucru ar fi şpriţul. Serios, citiţi doar cuvântul ăsta cu voce tare: şpriţ. Parcă ziua vă e mai bună deja. Şi nu e nici ora 12.

Am tot gândit-o în ultimele zile, am tot zis-o, acum o şi scriu: România are nevoie de o campanie masivă de familiarizare a tineretului cu şpriţul. Tânărul român trebuie să înveţe să iubească, să respecte şi să nu se teamă de şpriţ. Trebuie să înveţe că nu e nimic greşit în a-l bea, că nu strică vinul dacă-l îndoieşte cu sifon şi că nu e nicio ruşine în a bea şpriţ.

Tânărul român trebuie să înţeleagă că şpriţul nu provoacă atâta burtă cât provoacă berea, că nu e nimic nebărbătesc în a bea vin în loc de bere. Şi care e problema dacă îl subţiezi cu apă minerală? Nu, nu e mai puţin masculin. Ca dovadă stă chiar numele băuturii.

Şpriţ.

E un cuvânt dintr-o singură silabă, format din cinci litere, dintre care doar una e vocală. Are o sonoritate aparte. Ca “şanţ”. Sau “crăp”. Sau “clonţ”. E un cuvânt complicat pentru un om neiniţiat în tainele limbii române (ex. liceeni). E un cuvânt cu două diacritice acute: ş şi ţ. Şi alăturarea dintre ş şi p. Citiţi “şp” ca un cuvânt de sine stătător. Este că nu e chiar uşor?

Şpriţ.

E nevoie de un lanţ de magazine care să vândă şpriţ la pahare de plastic, ca alea de bere. Dă-le-n căcat de halbe sau pahare cu picior. România are nevoie de şpriţ în pahare de plastic. Sau la sticle de 0.25 şi 0.5 litri. România are nevoie de un lanţ de locaţii unde să poţi merge să ceri un şpriţ şi să primeşti un şpriţ. Unde să îţi iei un şpriţ, să te aşezi pe un scaun, să bei şpriţul şi să pleci.

Şpriţ.

---

Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)