…să am un pitic numai al meu. Nu pe creier, ci lângă mine, să fie ca un mini-bufon personal, să îl iau cu mine oriunde merg, doar aşa, pentru distracţie. De exemplu, când ies cu băieţii la o bere, iar la un moment dat, după mai multe beri, conversaţia se opreşte brusc fără şanse de recuperare (de exemplu pentru că pe Gigi l-a luat gura pe dinainte şi i-a zis lui Cornel că vrea s-o babardească/a babardit-o pe soră-sa). Pac, scot piticul la înaintare să facă două-trei tumbe, o jonglerie, un barrel-roll, o treabă, şi buna-dispoziţie e restaurată, împreună cu ordinea în univers.
Da, probabil că e de prost gust, da’ serios, cine-i cu mine?
Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)
10 Comments
Un pitic sau o pitica?
Un pitic, mascul, piticele mă înspăimântă dintr-un motiv sau altul.
Dupa o gluma buna revine buna dispozitia, mai ales daca e insotita de bere
Piticii de care vorbesti, multi ii au pe creier. Si le merge bine! Ia uita-te pe la niste politicieni (nici nu trebuie sa alegi, oricare e bun!).
Cred ca ai mai scris asta mai demult :))
Ioi, posibil, ma gandesc de mult la asta. Acu caut, sper sa nu ma fi repetat :))
Update: sa stii ca nu gasesc, dar sunt sigur ca cel putin obdata am expus oral povestea asta :)
Hai recunoaşte că de fapt vrei piticul ăla să te simţi şi tu înalt :)
alina manole – am un pitic
Tu vrei un copil de fapt :))