În momentul în care am văzut Dacia în parcarea mall-ului am fost plăcut surprins: era singura Dacie veche din parcare. Ştiu asta, pentru că am căutat un loc de parcare timp de 10 minute şi aş fi observat alta, dată fiind afecţiunea mea pentru micile bestii.
Am tras încă un fum din ţigara proaspăt începută şi am urmărit-o. Îşi căuta loc de parcare. Rula încet, printre rândurile de maşini parcate aproape una peste alta. Dacă nu aş mai fi avut de aşteptat i-aş ferit locul meu. Din respect, aşa cum ofer locul meu în tramvai bătrânicilor.
Uite-o, e aproape. Aşa te vreau, băiete, ai Dacie şi nu ţi-e jenă cu ea. Ai ales să vii cu ea la mall în loc să iei un taxi. E o dovadă serioasă de tărie de caracter. Nu-ţi pasă de ochii scârbiţi ai vecinilor şi vecinelor de parcare. Nu-ţi pasă că nu se va uita nici dracu’ la tine, văzându-te conducând aşa o hardughie. De fapt, mi se pare normal. Eşti un caracter onorabil, sunt sigur că nu te coafează superficialitatea celor care apreciază omul după criterii materiale. Eşti un om demn de respect, ţii la maşina ta, oricât de coaptă ar fi.
Ai văzut locul de parcare liber. Mă bucur pentru tine, sincer. Îndreaptă-te încet spre el, omule, şi fă-l al tău. O, dar de ce, de ce turezi motorul? Da, l-ai, prins, e al tău, nu trebuia să accelerezi până întorci capete. Dar te înţeleg. Eşti un om simplu, cu Dacie. Ai ceva de spus. “Şi noi, şoferii de Dacie, suntem demni de respect” îmi imaginez eu că ai zice acum, dacă nu ai fi ocupat cu trasul frânei de mână.
Se deschid uşile. Mai întâi cea din dreapta. Coboară prietena ta. E nasoală. E îmbrăcată cu prost gust, într-o rochie care stă pe ea ca pe gard, în timp ce se chinuie să-şi ţină echilibrul pe tocurile-i mult prea înalte. Îmi pare rău de tine, dar te respect. Pentru că ştiu că, având aşa o maşină şi prietenă, şi nefiindu-ţi jenă cu ele, eşti un om de onoare. Iar acum ieşi şi tu din maşină. Tu, cu cămaşa neagră scoasă peste blugi, cu gulerul ridicat, cercel strălucitor în ureche şi ţepi.
Şi fuţi o flegmă pe asfalt, uitându-te mândru în jur.
Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)
11 Comments
final tragic…. :(
mdea, incepuse bine..
Unii oameni isi merita Dacia. Pur si simplu.
DA, DA, DA (de trei ori “DA” pentru cei care nu ştiu chimie) am exclamat. Foarte, foarte misto. Prezentare adevărată, ascensiune, punct culminant(ieşirea şoferului) şi finalul apoteotic. GENIAL!!! Tocmai mi-am amintit de ce te citeam. Într-un timp cam uitasem Ovidiu (NO OFENSE). Dar DA: “This is THE shit” spus în cel mai bun mod posibil. Uelcom beac.
Si eu am dacie, si as fi si mai mandru de ea daca ar merge marsarierul de fiecare data cand am nevoie.
Povestea asta am trait-o de multe ori in Braila… Acum nu prea mai vezi o Dacie nici pe acolo, dar povestea nu s-a schimbat; S-a schimbat doar decorul.
Fail! :)
Fosta mea dacie e des in parcarea de la mall, fiind a cuiva care lucreaza acolo.
E crem, TM-07-UMI :)
Hahaha, să mori tu că coaja lui Rob a fost a ta :))
+protip: nu mai lucrează acolo de vreun an, iar Dacia respectivă e oarecum pe butuci :)
salutare alex!
@ovi: beleşti belenghenu! AMY nu e pe butuci!
are doar o problemă, n-are benzină
@alex să înţeleg că tu eşti păluga ce o conducea pe amy înainte de a o achiziţiona eu? (tac-tu e nenea pupşa?)