Ovidiu Sîrb

E vorba despre Camelot, un “restaurant cu specific medieval” din Timişoara (şi, aparent, cu site cam tot medieval), în care nu mai fusesem niciodată până ieri.

Când am deschis meniul (enorm, format A3) am fost surprins de două lucruri: preţurile cu care nu sunt obişnuit (nu în sensul că sunt ciudat de mici, ci în acela că nu prea frecventez eu locuri cu aşa preţuri) şi scriitura din acesta. Aveam de ales dintre o variată gamă de zemuri, orătănii şi dulceţuri. A durat mult până am ales ceva, pentru că la fiecare fel pe care îl citeam stăteam puţin, zâmbeam şi atenţionam lumea. “Haha, uite bă, au Friptură şi extaz” “Eu vreau o porţie dublă de extaz… :P “.

După ce am comandat (un platouaş de două persoane, cu un kil jumate de carne – porc, juma de pui, alea – şi vreun kil de garnitură, o Friptura Călăului, o Friptură şi Extaz şi încă ceva – nu mai ştiu ce), a venit ospătăriţa, ne-a legat la fiecare în parte babeţici la gât, după care ne-a adus pâine prăjită pe grătar, plus untură, plus ceapă.

Mâncarea în sine a fost foarte bună, foarte multă şi, mai ales, foarte frumos prezentată. Am băgat în noi ca sparţii şi tot n-am reuşit să dovedim tot ce a fost pe masă. În momentul în care cei doi devoratori de platouaş au realizat că sunt sătui, iar puiul era încă neatins, a luat naştere planul: “Bă, ne odihnim şi continuăm; e ora cinci, la şase începem puiul”.

Vin foarte bun, ţuică foarte tare, mâncare şi mai bună, loc liniştit. Singura problemă a fost nişte vin în plus la nota de plată, dar prezumţia de nevinovăţie îmi dictează că se prea poate să fi fost doar o greşeală (până la urmă, la o notă de plată de aproape 300 de lei mi s-ar părea absurd ca cineva să ţăpească cu 12 lei).

Da, mi-a plăcut.

---

Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)