Nişte câteva scuze la scenă deschisă – Ovidiu Sîrb
Ovidiu Sîrb

Nişte câteva scuze la scenă deschisă

- Cititorilor fideli, mii de scuze că nu mai updatez cel puţin o dată pe zi.
- Timişorenilor, mii de scuze că nu am mai participat la nimic din ce se întâmplă în ultima vreme cu blogosfera timişoreană.
- Arhi, mii de scuze pentru că încă nu m-am ocupat de treabă. Nu am uitat, sunt conştient că mi-am luat o responsabilitate pe care nu mi-am făcut-o prioritate.
- Alex, mii de scuze că în ultima vreme îţi refuz mai toate invitaţiile la bere, şi pentru că m-am tras pe fese vis-a-vis de lulz-urile respective. O ţinem ca idee.

Ei, toate astea se întâmplă din cauza faptului că am multă, multă muncă legată de trupa în care activez, şi voi avea chiar mai mult de tras o lună de acum încolo, dacă vrem ca acele două concerte pe care sper să le pot anunţa oficial zilele astea să devină realitate.

Am să încerc să-mi fac timp pentru toate. Trebuie, însă, să intru într-un anume ritm, căci trecerea de la o viaţă petrecută mai mult întins într-un pat la una antrenantă nu e chiar uşoară. Să nu înţelegeţi, însă, că mă plâng. Eventual mă laud :)



Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)

4 Comments

  1. Posted November 24, 2009 at 23:09 | Permalink

    eu te sustin sirbule

  2. Posted November 24, 2009 at 23:23 | Permalink

    Io nu mă supăr, mai ales dacă dai şi interviuri. :P În cadrul formaţiei, of course.

  3. Posted November 25, 2009 at 16:20 | Permalink

    Ah, deci asa se explica… pai bafta atunci. :) Si nu uita sa ne chemi la concerte. :)

  4. Posted November 25, 2009 at 21:40 | Permalink

    Calm, ca nu te mananca blogul daca-l ignori. Better than a girlfriend.

    Berea s-a putea s-o primesti .. in cap, la primul concert :D

Mai mult ca sigur că ai şi tu o părere despre orice:

Your email is never shared.

Creative Commons License