eDomenii.ro şi GlobeHosting – mai bine te lipseşti – Ovidiu Sîrb
Ovidiu Sîrb

eDomenii.ro şi GlobeHosting – mai bine te lipseşti

Am o problemă cu edomenii.ro. Am comandat de la ei, în data de 11 martie, un domeniu .ro şi un pachet de găzduire. În data de 12 martie am confirmat plata. Teoretic, în maxim 72 de ore trebuia să am domeniul pe picioare, în stare de funcţionare. Asta după ce scria la ei pe site. În data de 18 am trimis primul ticket de asistenţă, pentru că nu numai că nu funcţiona, dar nici nu primisem vreun e-mail de confirmare a tranzacţiei sau cu datele tehnice ale domeniului. Băieţii, prompţi, mi-au răspuns în mai puţin de o oră, spunând că în maxim 72 de ore de atunci totul va fi în regulă.

Cinci zile mai târziu am trimis al doilea ticket de asistenţă, la care am primit răspuns în jumătate de oră. “Domeniul dvs va fi activat in cursul acestei saptamani”. După alte patru zile, adică acum câteva minute, i-am sunat. Mi-a răspuns o roboţică, întrebându-mă la ce departament vreau să ajung. După mai multe “apăsaţi tasta 1 dacă…”, m-a transferat la tehnic.

“Vă rugăm să lăsaţi mesaj după semnalul sonor”

Are idee cineva ce-i de făcut în cazurile astea? Sunt mai bine de două săptămâni de când le-am plătit serviciile, iar eu nu mă pot folosi de ele.

Update:

din pacate s-a amanat foarte mult activarea ultimului pachet de domenii .ro. Motivul acestei amanari a fost o neintelegere la semnarea noului contract cu RNC-ul. Aceasta neintelegere a fost pana la urma solutionata in cursul zilelor trecute iar toate domeniile .ro ramase neactivate vor fi activate si vor deveni functionale in cursul zilei de luni. Speram ca aceasta intamplare nefericita nu va afecta posibila colaborare pe viitor dintre noi. Va multumesc pentru intelegere.

Sunt curios.



Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)

10 Comments

  1. Posted March 27, 2009 at 16:28 | Permalink

    Eu folosesc romarg.ro . Nu vreau sa le fac reclama, dar sunt Ok. Nici nu e nevoie sa le confirmi plata ca sa-ti activeze domeniul. Plata se face la o saptamana.

  2. Posted March 27, 2009 at 16:45 | Permalink

    Sunt convins ca sunt altii la care chiar se poate, dar momentan eu am ramas cu astia pe cap.

  3. Posted March 27, 2009 at 18:45 | Permalink

    Eu m-am invatat minte si cumpar .ro numai de la RNC…

  4. Mihai
    Posted March 28, 2009 at 14:55 | Permalink

    Am găzduire la ei de câţiva ani şi sunt foarte mulţumit de serviciile lor. Am domeniu .com. Cu domeniile .ro ştiu că au avut probleme şi în trecut. M-aş fi aşteptat să le rezolve până acum.

  5. Posted March 29, 2009 at 07:26 | Permalink

    GlobeHosting sucks rău de tot…
    Aveam probleme non-stop la ei :|
    Până mi-a venit mintea la cap şi mi-am făcut host la mine acasă :))

  6. Posted May 2, 2009 at 13:33 | Permalink

    Eu am stat vreo 2 saptamani pana sa mearga totul si chiar azi vad site-ul e offline o sa astept pana luni si atunci o sa intru in legatura cu servicul lor tehnic noroc ca inca nu e gata site-ul . Oricum la cat am platit nu ma asteptam la cine stie ce uptime dar atat timp cat ai platit un serviciu te astepti sa mearga bine .

  7. Posted November 18, 2009 at 20:22 | Permalink

    http://blog.ziaruldeiasi.ro/marius-scovronschi/globehosting-sau-cum-esti-luat-de-fraier-pe-banii-tai/1148/
    nu cred ca normal ce fac tampitii astia!Ce solutie avem?

  8. gabi
    Posted March 12, 2010 at 12:24 | Permalink

    Vreau sa dau in judecata GLOBE HOSTING / E-DOMENII.RO daca se alatura cineva va rog dati un mail : tasta_ok@yahoo.com

  9. Posted July 31, 2010 at 23:08 | Permalink

    Am scris aici in detaliu despre nesimtirea celor de la Globehosting – o teapa de zile mari:

    http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=693784

  10. Posted January 14, 2011 at 20:59 | Permalink

    Din cate stiu eu, edomenii e acelasi lucru cu globehosting. si ca sa mai fie unul, am fost tare nemultumit cand altcineva a inregistrat domeniul pe care l-am comandat de la ei cu 10 zile in urma. . . nu mi-a folosit la nimic faptul ca mi-au facut refund dupa vreo luna.

    Dar, asa se lucreaza la globehosting. (fara sa mai fie nevoie sa mentionez ‘amabilitatea’ cu care esti tratat de angajatii lor)

Mai mult ca sigur că ai şi tu o părere despre orice:

Your email is never shared.

Creative Commons License