Nu îmi place Happy Fish – Ovidiu Sîrb

Nu îmi place Happy Fish

Ştiu că probabil o să-mi pun în cap întreaga blogosferă românească (căci văd că HF e la mare trecere prin aceasta), dar trebuie s-o zic, că nu mai pot ţine în mine: nu îmi place de nicio culoare Happy Fish. Da, observ că mai toată lumea e înnebunită după skiturile lor, dar mie mi se par proaste. Ştiu că unii bloggeri dragi mie (fie că am băut deja cu ei sau nu) îi respectă şi îi linkuie de fiecare dată când scot ceva nou, dar nu îi suport.

Au un umor ori ieftin, ori ridicol (ridicol fără gust, nu ridicol din acela frumos, parol). Ori chinuie prea mult un clip, ori nu îl chinuie destul. Uite, studiu de caz: ultimul clip HF, acela cu RATB-ul, semi-parodia Golden Brau. Vă jur că în primele secunde am avut o rază de speranţă. Mi-a plăcut ideea, mi-a plăcut realizarea. Făcând abstracţie de jocul actoricesc al actorului (ca să zic aşa), ar fi fost ceva mai mult decât decent dacă ar fi durat undeva între 30 şi 60 de secunde. 2 minute şi 38 de secunde e mult. Există videoclipuri de 2 minute şi 38 de secunde, care nu bat apa în piuă pe aceeaşi idee, pe aceeaşi glumă şi cu aceeaşi scenă în tot timpul ăsta.

Asta dacă uităm de clipul cu Costache Măcelaru şi cel cu Păsărin, care îmi par, şi îmi cer scuze celor pe care îi voi jigni cu următoarele cuvinte (căci am auzit că sunt oameni buni şi nu pot contesta faptul ăsta), nişte mizerii. Singurul clip, după părerea mea, cu potenţial, a fost cel cu punkerul şi festivalul Anonimul. Deşi şi ăla putea fi mai periat puţin.

Aşadar, am zis-o, că mă măcina: interneţii sunt plini de clipuri Happy Fish, iar mie mi se par nişte porcării. Cineva trebuia să o zică şi pe asta.




Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)

16 Comments

  1. Posted July 13, 2009 at 22:39 | Permalink

    Se straduiesc prea mult micutii. Trebuie remarcata totusi o oarecare crestere calitativa fata de generatia 3 secunde de acum un an.

  2. Posted July 13, 2009 at 23:57 | Permalink

    Dammit. Mi-ar fi plăcut acu’ să fie un sistem de rating, ca pe forumuri… să-ţi trag o vot plin de reputaţie! HF.

  3. Posted July 13, 2009 at 23:57 | Permalink

    Fuck. Erată! HF HappyFish.

  4. Posted July 13, 2009 at 23:58 | Permalink

    BĂĂĂ. Bag picioru’.
    HF != HappyFish (Sper că acu se înţelege că HF “NU E EGAL CU” HappyFish).
    There!

  5. Posted July 14, 2009 at 01:10 | Permalink

    Mie nu-mi plac deloc HF. Au glume răsuflate, şi încearcă şi ei să imite pe cineva, însă nu le iese de nicio culoare.

    Dacă mă străduiesc, sigur îmi ies mai bine decât penalii ăştia.

  6. Combatantul
    Posted July 14, 2009 at 04:43 | Permalink

    Ce mi-a placut de la HappyFish au fost Stirile Libere cu Raku si Gojira. Dar din pacate nu mai sunt in grila lor de programe din cate stiu.

  7. Posted July 14, 2009 at 08:54 | Permalink

    am vrut sa vin si eu sa te sustin, dar vad ca te-au sustinut destui :)

  8. Posted July 14, 2009 at 09:42 | Permalink

    Nu-ti pui pe nimeni in cap, e dreptul tau sa nu-ti placa. Mie tocmai asta mi s-a parut comic in ultimul episod, cate duble au tras pana n-a mai rezistat regizoru :)

  9. Posted July 14, 2009 at 10:03 | Permalink

    Na chill. Nici mie nu-mi plac. Au un umor ieftin şi de prost gust uneori, asemenea noii Vacanţe Mari.

  10. Eddie_666
    Posted July 14, 2009 at 10:34 | Permalink

    Au umor comercial … stai linistit ca-s o gramada de consumatori care rad pe rupte la materiale ieftine. Asta se vinde mai nou la marea majoritate a publicului (care in mod sigur nu ar gusta nici macar vacanta mare de la inceputurile anilor ’90). E adevarat ca nu ne baga nimeni pe gat HF. Personal, am vazut 2 videouri si m-am convins ca trebuie evitate orice linkuri care contin ‘pestele fericit’.

    Deci, HF is buni…da’ pentru ‘generatia OTV’.

  11. Posted July 14, 2009 at 11:00 | Permalink

    Probabil ca stii tu ce spui ca eu nu urmaresc HF-ul asta. Orium clipul cu Craioveanu mi s-a parut amuzant oarecum..Ai zis insa ceva de un clip cu Anonimul si sunt curios.

  12. Posted July 14, 2009 at 13:07 | Permalink

    Mie mi-au placut pe la inceput cand era un actor pe care nu-l mai tin minte si facea clipuri de how-to la caterinca. Atat.
    Acum imi place de Cosmina, as vrea sa ma trezesc cu ea in pat. Sau ea cu mine, cu forta!

  13. dx
    Posted July 14, 2009 at 15:57 | Permalink

    CORECT. Umor de genu’ “gadila-ma ca sa rad”. Un rahat. Bine ca ai zis-o :)

  14. Posted July 14, 2009 at 17:11 | Permalink

    mie de la ei mi-a placut “seria” aia cu vreo o romania in care sa nu…ceva de genu era…aia mi sa parut genial…dar asta cu ratb sa stii ca ai dreptate e de-a dreptul …plictisitor..

  15. Posted July 14, 2009 at 17:12 | Permalink

    *vreau o

  16. andrei
    Posted July 15, 2009 at 01:02 | Permalink

    Nici mie.

One Trackback

  1. By Blog Day 09 – Ovidiu Sîrb on August 31, 2009 at 20:34

    [...] (pe lung, Patrick Andre de Hillerin) – deşi am o mică problemă cu clipurile HappyFish, PAH îmi place de mor, chiar dacă l-am prins doar pe .ro şi pe [...]

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*

Do NOT fill this !

Creative Commons License