Cu faitonul la baltă – Ovidiu Sîrb
Ovidiu Sîrb

Cu faitonul la baltă

Nu o dată am citit despre diverşi scârboşi veniţi cu maşinile de câteva zeci de mii bune de euroi la Vama Veche, cu scopul de a se da prin nisip cu ele. Însă azi am avut ocazia să văd unul cu ochii mei. Să vă spun, deci, o poveste.

Când am ajuns pe plajă, gagiul era deja parcat pe plajă, chiar în capul primei străzi ce dă în aceasta, în faţă la Bibi, pe lângă Stuf. Până mi-am înmuiat puţin picioarele în apă, dobitocul a şi dat o tură de plajă, îmbrăcat în pantaloni negri şi lanţ gros de două degete, cu freză de ginerică, cu o nasoală ieftină lângă el, la volanul unui VW Phaeton (mea culpa) Passat negru, cu manele răsunând tare din acesta, pe toată plaja. A făcut o tură, a parcat faitonul şi s-a potolit.

cocalar in vama veche cocalar pe plaja

După vreo jumătate de oră, a revenit. De data asta pe jos, împreună cu ea şi cu o pătură. Să facă şi ei plajă, căci – nu-i aşa? – şi ei e oameni. După care s-a ridicat, a lăsat gagica pe pătură şi a dispărut. Am priceput şi unde: plecase să-şi aducă maşina, căci oamenii au nevoie pe plajă şi de manele, ce mama dracului? Doar n-o fi să asculte valurile, că sună a ud şi le vine pipi, şi e prea rece apa să intre să facă o baie. Ei, şi cum venea el, ginerică, cu faitonul înspre pătura prinţesei, se împotmoli în nisip.

Încercă el ce încercă să iasă, se aplecă puţin să inspecteze ochiometric roţile. Aparent, doar prin forţa minţii nu poţi muta o maşină. Trebuia făcut, deci, ceva. Fizic. Primul impuls al cocalarului a fost să ia cu două degeţele un PET flecit (cu degetul mic ridicat, aşa cum am auzit eu că îşi beau analiştii moccaccino-ul), să-l bage sub roată. N-a mers. A mai frecat puţin motorul, a mai învârtit de volan, s-a mai întrebat puţin de ce nu poate, oare, să plece, deşi are tracţiune integrală (cu ESP-ul pornit, mai greu, da’ de unde să ştie el din astea), (mea culpa din nou, mersi comentatorilor) până când, într-un final, i-a venit şi prietena în inspecţie.

cocalar3 taran in vama impotmolit in nisip

După vreo 20 de minute de scărpinat în creştet, ajutorul a venit din partea unor localnici, probabil de mult obişnuiţi cu astfel de specimene, care în doi timpi şi trei mişcări, cu o lopată şi două scânduri l-au scos din nisip. Pentru suma corectă, bineînţeles.

manelist la vama veche cu masina pe plaja cocalar pe plaja

Nici nu mi-a venit să cred cât de repede nu i-a mai trebuit nici maşină lângă mare, nici manele duioase lângă pătură, nici atenţia celor maxim 20 de turişti de azi de la Vamă. În schimb, ca un manelist curat care este, s-a dus la malul mării şi s-a spălat pe mâini. Cu apă minerală, că marea-i murdară, peştii fac dragoste în ea.

Morala poveştii: eu m-am bucurat sincer de necazul lui. Serios.



Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)

9 Comments

  1. Posted April 20, 2009 at 03:27 | Permalink

    :)) si eu

  2. Posted April 21, 2009 at 13:48 | Permalink

    o mica obiecție. Ce legătura are ESP cu împotmolirea? Susții ca nu putea ieși din nisip pentru ca avea ESP-ul activat?

  3. Posted April 21, 2009 at 13:51 | Permalink

    La un moment dat i se invartea doar roata dreapta, deci logica mea ma duce la ESP. Se prea poate sa gresesc, din moment ce nu am multa idee despre cum functioneaza ESP-ul respectiv, dar cam asta ar fi ideea mea.

    Dac-oi fi prost si gresesc, mea culpa.

  4. Posted April 21, 2009 at 17:26 | Permalink

    Imi pare rau, insa ceea ce numesti tu acolo “faiton” este un VW Passat CC. Nu cer acum ca toata lumea sa stie tot ce exista in lume, insa mie imi pare ca incerci sa faci misto si de masina doar pentru faptul ca ai vazut cativa cocalari conducand masini asemanatoare. Automobil care nici macar nu sti exact ce model este (noroc cu stema ca probabil nu stiai nici ca este VW). Patinajul pe loc nu este controlat de ESP ci de diferential, singura sansa sa nu fi patinat era ca masina sa fi fost vre-nu “jeep” cu diferential bloacabil. Si eu ma bucur lafel ca tine de necazul prostului insa, te rog, nu face in nici un fel misto de masina ca nu este vina ei. :D

    Ca sa clarificam lucrurile: nu am si nu cred ca voi avea vreodata VW, mai ales passat, este o masina (alaturi de Q7 si mai toate masinile de lux cand sunt vopsite alb) rezervata cocalarilor.

  5. Posted April 21, 2009 at 17:36 | Permalink

    Aoleo, ai dreptate, e Passat CC. Mulţam de corecţiune. Aparent nu le am cu maşinile scumpe. Da’ tot faiton rămâne, hehe. Şi nu, nu fac mişto de maşină, fac mişto de proprietar.

  6. Posted April 21, 2009 at 20:36 | Permalink

    E cu siguranta un om cu multa forta, în brate si în creier. Are numar la masina cu “BOX”!

  7. Posted April 21, 2009 at 20:40 | Permalink

    BXO.

  8. Posted April 21, 2009 at 20:45 | Permalink

    o fi completat singur formularul la DIV!

  9. Posted April 21, 2009 at 20:48 | Permalink

    Hehehe, corect.

Mai mult ca sigur că ai şi tu o părere despre orice:

Your email is never shared.

Creative Commons License