Cea mai tare comedie rămâne…

Walk Hard: The Dewey Cox Story.

Am scris puţin despre filmul ăsta şi acum mai bine de un an, dar l-am revăzut de curând şi încă simt că am scris mult prea puţin despre el pentru cât de bun e. Să vă explic.

Trebuie spus de la început că e o parodie după filme biografice ale cântăreţilor, împrumutând elemente din Walk The Line (în principiu, prima jumătate a filmului e bazată pe ideea acestuia), Ray (partea cu drogurile), Yellow Submarine (tripul pe LSD) şi Dont Look Back (segmentul Bob Dylan-esc). Obişnuiţi fiind cu “parodiile” din ultima vreme (Scary, Epic, Date, Superhero Movie), probabil că deja cuvântul “parodie” v-a făcut să ridicaţi din sprânceană în semn de neîncredere. Nu e cazul.

Walk Hard e un caz rar de parodie deşteaptă, cu un scenariu gândit, nu doar luând scene din alte filme şi adăugându-le băşini. Spre surprindea mea, nu există nici măcar o băşină în tot filmul. Ceea ce e lucru mare în ziua de azi. Există în schimb dialog bine gândit, poante perfect pregătite, potrivite şi executate, ridicol subtil, umor deştept şi satiră fină legată de fiecare perioadă muzicală, începând cu anii ’50 şi până în 2007.

Muzica. Ah, muzica. Prezentând viaţa artistului fictiv Dewey Cox şi fiind un biopic, filmul trebuie să treacă prin mai multe ere muzicale, şi o face într-un mod special. Te poartă prin rock’n’roll timid din anii ’50, te trece prin melodii ce îţi aduc aminte de Johnny Cash, Elvis, apoi te duce la Bob Dylan, la Beatles, la perioada aia psihedelică a anilor ’70, la perioada disco a anilor ’80, ajungând, în final, la anii 2000, perioada în care Ghostface Killah şi Jewel remixează melodia lui Dewey Cox. Fiecare melodie din film e ascultabilă, e bine lucrată (cică s-a lucrat şase luni la înregistrarea coloanei sonore) şi plăcută urechii. Şi nu în ultimul rând, amuzantă prin versuri.

Aşa că, vă recomand din tot sufletul, faceţi rost de el (preferabil Director’s Cut), luaţi un răgaz de două ore de la orice aţi face, daţi-i drumul şi nu lăsaţi pe nimeni şi nimic să vă deranjeze de la el. Merită toată atenţia voastră.

2 thoughts on “Cea mai tare comedie rămâne…

  1. perioada psihedelica au fost anii 60 disco a fost 70 si hair metal sau pop-punk au fost anii 80.

    desigur existau zone in state unde trendurile au ajuns mai incet.

    inca nu am vazut filmul dar ms pt recomandare. voi depune efortu sa il cumpar de la magazinu de torrente

Leave a Comment

Your email address will not be published.