Ca follow-up la postul cu Pizzeria Poli, adică.
Duminică seară, după ce ne-am întors de la Viena, am sunat după pizza. Roco aveau şi ei ofertă de 1+1, plus că eram obişnuiţi cu pizza lor, aşa că i-am ales pe ei. Sun. Înainte să comand ceva, mă asigur că mai e valabilă oferta. Primesc confirmarea, cer şase pizza (eram mulţi). Aleg pizza, aleg sosuri, dau adresă şi număr de telefon, după care întreb, de control, cât mă costă.
- Păi… 20 de lei aia, plus 40 de lei alea, plus… 124 de lei.
- Cum, doamnă, atât? Păi oferta?
- Păi da, şase a câte 20 de lei şi şase gratis.
Păcatele mele, dacă nu întrebam mă trezeam cu doişpe pizza la uşă. Nici nu ştiu cum se procedează: dacă cer una, aşteptând două, rămân nemâncat. Dacă cer şase, aşteptându-mă să plătesc doar trei, risc să mă trezesc cu provizii pentru o săptămână.
Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)
4 Comments
eu m-am lamurit cu pizza roco… nu o sa mai fac niciodata greseala sa comand de acolo
Ce bine de mine că nu mă dau în vânt dupa pizza. Daca totuşi se întâmplă să mi se aplece, comand una şi-mi ajunge două zile. :D
worst case scenario ai fi avut materie prima pentru o seara de monopoly sau alte activitati facute in grupuri de dimensiune mica / medie intre prieteni :P
Mda…aşa era şi eu să mă ard odată.