Stăteam eu şi mă întrebam aşa: ce se întâmplă cu un blog în cazul în care-i moare autorul? În cazul adreselor de e-mail, Gmail şi Yahoo, am înţeles că familia poate prelua accesul căsuţelor. În cazul Facebook, am înţeles că pagina se poate transforma într-o treabă restricţionată, “memorial”, fără wall posts, fără status updates şi alte căcaturi, iar accesul poate fi transferat unei rude.
La bloguri, însă, nu ştiu cum e. Mă gândesc, însă, că dacă e un blog obscur, pe ceva platformă gratuită, rămâne în uitare după primele zile de la moartea autorului. Câteva comentarii de la prieteni, “sper să-ţi fie bine acolo unde eşti”, “zi să mori tu c-ai murit” şi din astea, în rest tăcere.
Dacă însă moare, ferească Cernea, unul mare, e mai grav. Vuieşte blogosfera, necroloage peste necroloage, păreri de rău, păreri de bine şi un ocazional “la mulţi ani” de la nesimţitul de moment. Traficul mortului se dublează sau triplează în primele două zile, chiar dacă, săracul, nu mai are ce face cu el.
Blogul, însă, ce păţeşte? Are fiecare blogger mai de doamne-ajută un om de încredere care să-i ţină blogul în continuare viu (să-i plătească închirierea spaţiului de găzduire, adică)? Un fel de vice-blogger care nu e de găsit niciodată în acelaşi avion cu autorul principal? Are un sistem automat care, în caz că nu e oprit, postează anunţul morţii plus testament (“articolele le las fratelui meu, în afară de categoria Fă proasto, ale cărei drepturi intră în posesia proastei cu pistrui de la alimentara din colţ care nu m-a lăsat acum doi ani să-i deranjez pilaful; profiturile din spaţiile publicitare le donez pentru veşnicie unei fundaţii care se ocupă de orfanii din Etiopia” etc)? Sau, pur şi simplu, e lăsat neplătit, întru veşnica-i suspendare, fiind uitat şi pe veci şters din analele interneţilor?
Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)
21 Comments
Pai scrie-ti in testament ca lasi blogul nu stiu cui si scrie acolo userul si parola si conditiile
Adânc, adânc…
ce intrebare… mor odata cu tine si ajung in raiul blogurilor, of course
Ma vecine, nu stiu pe unde ai umblat in ultimee zile, da’ postarea asta incepe sa ma sperie, ca io pe tine te stiam optimistu’ voios cu pofta de viata…
Or’ mesaju’ postului nu-ti pare a fi chiar caracteristic, deci presupun ca ai cochetat un pic cu ideea de a scrie. Sper ca nu revii la skinu’ EMO si sa te declari fan New Moon
Parafrazandu-l pe Raka: sper sa nu fiu nevoit s-ascund lamele mele de colectie!
Eu i l-as lasa prin testament lui Cernea.
M-am întrebat şi eu chestia asta… Nu găsisem răspuns… ideea cu testamentul sună rezonabil.
Eu l-as lasa copiilor mei cu ordin sa-l lase copiilor lor, s.a.m.d.
Si astfel stranepoti mei vor avea un PORTOFOLIU de invidiat…
cred ca in majoritatea cazurilor e lasat neplatit si dispare
E de la alegerile de mâine…ai să vezi, o să-ţi treacă gândurile astea negre
Ideea cu lasatul mostenire din generatie in generatie nu e rea… Numai sa fie pastrat in stare buna de mostenitori
pai depinde , poa sa ramana la familie daca cel care il detinea il lasa prin testament ..sau poa sa dispara incet incet ..si sa ramana numai amintirea lui
Ovi…..ce te-a trăznit????? ai de gând să crăpi???? Ce-i cu post-ul ăsta aşa macabru….eşti prea tânăr să te gândeşti la d-astea….şi dacă Doamne fereşte e ceva…din Rai…Iad…Purgatoriu…împărăţia lui Osiris…Paradis…etc etc….tot o să postezi pe blogul tău….că nu-l laşi de izbelişte
Haidi, bre, ce v-a apucat? Mă întrebam doar, e o curiozitate de-a mea.
Si io m-am gandit la asta si m-am oprit cand mi-am imaginat ce au sa scrie altii despre mine: “O fo om bun” si dinastea…
Sunt un taran egocentrist 
da ca dupa orice moarte toti te ridica in slavi…
As vrea sa mor, sa ma ridice lumea in slavi si sa reinviu si sa fiu, din nou, un nesimtit!
Nu ar strica o inscenare sa bubuie traficul pe aici
Mai rezista pana in 2012. Atunci o sa murim cu totii si nu mai conteaza cine, cum, cui ramane…
Stari.ro -asa arata un blog parasit. Stapanul nu mai e printre noi de ceva timp
un lucru e sigur…nu se impute asa repede ca mortu’.
n-are voie omu’ să se gândească și el la moarte… pff!
Mi-a trecut si mie prin minte asta dar nu stiam ce sa raspund. Ma bucur ca nu numai eu ma gandesc la asta.