Codul bunelor maniere pentru pietoni – Ovidiu Sîrb
Ovidiu Sîrb

Codul bunelor maniere pentru pietoni

Voiam să scriu de o vreme însemnarea asta, dar am aşteptat să-mi recuperez permisul, să nu fiu ipocrit. Aşadar, urmând nişte îndrumări simple, ŞI TU poţi supravieţui mai mult pe şoselele patriei.

1. Dacă e noapte şi, pe deasupra, plouă, evită îmbrăcămintea închisă la culoare. Nu toţi şoferii văd în infraroşu. Între faruri reflectate în şoseaua udă, lumini stradale reflectate în şoseaua udă şi stropi de ploaie pe parbriz, e foarte uşor să confunzi o formă neagră cu, să zicem, nimic.

2. Dacă totuşi porţi haine închise la culoare noaptea, pe ploaie, evită să treci strada în fugă sau prin mijlocul drumului, ca boul. Pentru că avem destule treburi la care trebuie să fim atenţi, pe aşa o vreme, iar o umbră apărută din neant în mijlocul drumului nu e foarte uşor de evitat, mai ales când asfaltul e alunecos.

3. Dacă mă opresc înaintea trecerii de pietoni şi te las să treci, treci! Nu îmi fă semn să trec eu, că tu ai timp. Erai pe trecere, aveai prioritate, am oprit, acum du-te-n treaba ta. De aia am oprit, nu ca să-ţi cer voie să trec.

4. Dacă vrei să treci strada, fă-o. Nu te plimba un minut întreg pe trecerea de pietoni, uitându-te de sus la mine, doar pentru că e dreptul tău să treci pe acolo şi e ilegal să trec peste tine. Rişti să fii claxonat, înjurat, speriat, iar în cazul şoferilor de BMW şi Dacie roşie, chiar bătut.

5. Dacă vezi că clipeşte lumina verde a semaforului pentru pietoni, nu te grăbi să traversezi o stradă cu două benzi pe sens. Nu o să reuşeşti să o faci în timp util şi rişti să fii călcat de şoferii care sunt atenţi la semafor, nu la vaca care trece în fugă pe roşu.

6. Dacă ai copil mic, nu traversa cu el DECÂT pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului, dacă e cazul. Asta mă oftică cel mai tare: să văd părinţi cu copil de 2-3 ani de mână, trăgându-l după el în fugă prin mijlocul străzii. Băi, în primul rând, pruncul n-are nici o vină. E încă mic, nu ştie pe unde se trece şi pe unde nu. Dacă vine moşulică chior cu Dacia lui rablagită, tu treci prin mijlocul străzii împingând un cărucior, frânele moşului n-au mai fost schimbate de prin ’81, iar reflexele lui nu mai sunt ca în ’52, ce te faci? A cui e vina că moare copilul ăla? Şi în plus, îţi înveţi prost şi plodul, în momentul în care-l tragi de mână printre maşini. Să nu te miri dacă peste 7-8 ani o să îl hrăneşti printr-un pai, pentru că a decis el subit că poate traversa după cum traversează tata.

Deci, pietonule, te rog fă-mi viaţa mai uşoară mie şi mai lungă ţie. Mulţumesc anticipat.



Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)

10 Comments

  1. Posted December 17, 2008 at 19:53 | Permalink

    Sa inteleg ca ti-ai luat carnetul dinou ? Ș) (smiley românesc)

  2. Posted December 17, 2008 at 19:55 | Permalink

    dada ŞD

  3. Posted December 17, 2008 at 20:19 | Permalink

    7. Dacă vezi sârbomobilul pe undeva prin apropiere, nu te apuca să traversezi strada nici pe trecerea pentru pietoni, nici la lumina verde a semaforului. Nu se ştie cât ţin frânele. :D

  4. Posted December 17, 2008 at 20:36 | Permalink

    Hehe, corect :)

  5. Posted December 18, 2008 at 00:28 | Permalink

    sa inteleg ca ai calcat deja 3 babe? :))

  6. Posted December 18, 2008 at 00:38 | Permalink

    La 10 sarbatorim :)

  7. Posted December 18, 2008 at 08:46 | Permalink

    Si 8. Daca vezi o coada infernala de masini pe 2 benzi tarandu-se ca melcul din cauza unei zebre, mai stai si tu pietonule pe loc si lasa vreo 2, 3 masini sa treaca, macar asa de bun simt, nu te arunca sa le tai fata amaratilor.
    9. Daca pe mijlocul drumului sunt 2 linii neintrerupte nu inseamna ca printre ele e spatiu pietonal, ce dracu.

  8. Posted December 18, 2008 at 09:35 | Permalink

    am impresia ca Richie nu este un sofer tocmai calm :))

  9. Posted December 18, 2008 at 10:34 | Permalink

    Poate o fi, poate nu. Eu inclin a crede ca e, altfel vedeam deja morti, raniti, Pasti, agristee, cruci etc. ;) Si are si dreptate. Din experienta personala in domeniu, as vrea sa adaug si eu una bucata regula pentru pietoni/biciclisti care vor sa fie ei batman, batman! si si cu papagalu’ mare.

    Daca tasnesti calare pe bicicleta pe trecerea de pietoni printre masinile din coloana de pe sensul de mers opus mie, incearca sa eviti sa-mi plachezi masina din lateral si sa te-apuci sa comentezi (“Ce ma muie, ma calci pe trecerea de pietoni? Tu nu vezi in pizda ma-ti zebra?!” venind de la ala dupa ce era calare PE bicicleta pe trecere si tot el intrase in mine). S-ar putea sa ti se umfle mufa si de la sofer, si de la polititsul in misiune pe care l-ai blocat in intersectie cu manevra ta.

  10. Posted December 18, 2008 at 17:19 | Permalink

    si de asemeanea mi se pare de bun simt ca pietonul sa imi de-a prioritate daca me vede pe mine la volan chiar daca exista zebra….ce naiba trebuie sa apas ambreiajul,frana… sa o scot din a 4a…sa astept sa o bag in intaia sa apas ambreiajul sa accelerez sa ridic ambreiajul sa fac iar operatiunea asta la a 2a la a 3a la a 4a …cand poate pur si simplu sa se opreasca pentru numele lui dumnezeu.
    hai sa fim seriosi nu o sa se intample prea curand tot ce sperati voi….

Mai mult ca sigur că ai şi tu o părere despre orice:

Your email is never shared.

Creative Commons License