TM-99-Blog, v6

Gata, m-am întors. S-a întâmplat şi a şasea întâlnire, o întâlnire mai restrânsă, dar mai lungă (cel puţin pentru mine). Am ajuns pe la 16:30, masa noastră fiind singura ocupată din bar. Erau de faţă Dora, Richie, Nuzzu, Cami şi Bloodie. Numa bine ce ne-am încălzit de la prima bericică şi a apărut şi Răzvan, după care şi Cristi. Dora a plecat foarte repede, a apărut într-un final şi Dan şi am început să jucăm darts şi să batem cuie. Ştiţi cum e, da? Trebuie să baţi un cui în buşteanul din dotarea localului cu partea subţire a unui ciocan. Ultimul care reuşeşte să-l bage plăteşte berile jucătorilor.

Am pierdut, am dat bere. După aia a pierdut şi Dan şi a dat bere. Ne-am distrat, plus că a fost un prilej să facem tot felul de glume cu aluzie sexuală, gen “vezi că ţi s-a îndoit”, glume care au dat naştere unei seri pline de bancuri care au trimis fetele acasă, Cami fiind singura care a rămas pe poziţii voiniceşte. Aş dori pe această cale să-mi cer scuze fetelor pentru limbajul folosit, pentru expresiile care mai mult ca sigur că le-au rămas întipărite în minte şi le vor bântui pentru mult timp. Fetelor, aţi fost şi sunteţi cele mai frumoase şi vă mulţumesc în numele colectivului masculin al TM 99 Blog pentru răbdarea şi înţelegerea de care aţi dat dovadă şi de care veţi da dovadă şi pe viitor (sper). Vă iubim sincer.

După care a sosit şi Adi şi ne-am beţivit cu toţii cel puţin până la miezul nopţii, când eu am plecat singur, tz tz tz. Subiectele discuţiei s-au învârtit, în mare, între sâni şi bancuri porcoase, muzică şi bineînţeles bloguri.

Am aflat nişte chestii interesante, cum ar fi că Bloodie nu poate mânca dacă se uită cineva la ea, după cum se vede şi din una din poze, hehe. Apoi Cami mi-e vecină de 15 ani de zile, dar nu ne-am ciocnit nici măcar odată.

RE: Reminder: nu uit, ţi-o acordez cu prima ocazie.

Şi ca să nu uit, înainte să pun pozele, să ne amintim de pariu. Am pus un pariu cu Dan. El zice că “Adeline” e melodia trupei Partizan, eu zic că e a trupei Timpuri noi. Dane, pe site-ul oficial Timpuri Noi Adeline e trecută pe albumul din ‘98, cu trei ani înainte să se despartă şi să se formeze Partizan, după cum zice Wikipedia. Deci:
I can haz beer

Şi, ca de obicei, poze:
TM-99-Blog

La mai mare, copii! Data viitoare la iarbă verde.



Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu unul dintre ei! Urmăreşte-mă pe Twitter, abonează-te cu un reader la RSS sau abonează-te prin e-mail. (chestiile astea sunt gratis, pentru voi, cei mai noi într-ale interneţilor)

17 Comments

  1. de ce? (15 comments)
    Posted May 26, 2008 at 02:49 | Permalink

    o sa caut si eu :P

  2. Dora (38 comments)
    Posted May 26, 2008 at 08:00 | Permalink

    De ce toata distractia incepe abia dupa ce plec eu? :-(

  3. Ovi (854 comments)
    Posted May 26, 2008 at 08:12 | Permalink

    @Dan: cauta linistit, nu e graba :)

    @Dora
    Pai sa nu-mi zici ca te asteptai ca apogeul distractiei sa fie inainte de ora 19, cand ai plecat :)

  4. Dora (38 comments)
    Posted May 26, 2008 at 08:23 | Permalink

    Why not?
    Eh, glumeam, stiu ca am plecat repede si evident, atunci abia se facea incalzirea. ;-)

  5. bloodie (47 comments)
    Posted May 26, 2008 at 10:40 | Permalink

    Se putea să nu pui poza în care mâncam? :)

  6. Ovi (854 comments)
    Posted May 26, 2008 at 10:51 | Permalink

    …si mai am una!

  7. de ce? (15 comments)
    Posted May 26, 2008 at 13:15 | Permalink

    stai ca m-am trezit ca vorbeam tampenii, da, ai castigat :))

    eu ma gandeam la ‘banii’ si am discutat despre ‘adeline’.

  8. Ovi (854 comments)
    Posted May 26, 2008 at 13:27 | Permalink

    …ceea ce ma bucura foarte tare :)

    (Berea asta e revansa de la berea mea din cuie, hehe)

  9. de ce? (15 comments)
    Posted May 26, 2008 at 13:37 | Permalink

    promit ca nu mai pierd :))

  10. Ovi (854 comments)
    Posted May 26, 2008 at 13:40 | Permalink

    Bai, si eu promit, ca nu e placut portofelului sa dai de baut :)

    Drept urmare, pana la urmatoarea intalnire am sa ma antrenez zilnic sa bat cuie. Si chiar, poate la urmatoarea intalnire o sa batem cuie intr-un bustean adevarat, chiar in natura. Hint-hint.

  11. richie (133 comments)
    Posted May 26, 2008 at 15:04 | Permalink

    Pai eu mi-aduc ciocanul meu atunci. Poate crap busteanul cu el :))

  12. Ovi (854 comments)
    Posted May 26, 2008 at 15:08 | Permalink

    @richie:
    Just for the record, poanta asta e sexuala sau nu? :)

  13. narcis corvette (89 comments)
    Posted May 26, 2008 at 21:11 | Permalink

    Ba, pari batran tare…imi e si rusine sa comentez.

  14. Ovi (854 comments)
    Posted May 26, 2008 at 21:18 | Permalink

    Aoleu, cine?

  15. narcis corvette (89 comments)
    Posted May 26, 2008 at 21:45 | Permalink

    Tu….din cate am inteles tu ai facut pozele deci tu esti “Eu”. Buna ziua!

  16. Ovi (854 comments)
    Posted May 26, 2008 at 21:48 | Permalink

    Hehe, buna sa-ti fie inima, flacau!

    (Asta-i prima oara cand mi se intampla, de obicei nu mi se da mai mult de 18 ani. O fi de la burta si chelie)

  17. narcis corvette (89 comments)
    Posted May 26, 2008 at 22:08 | Permalink

    Mi se intampla mie, si sunt cu vreo 20 de ani mai tanar ca tine daca e sa ne luam dupa poza. Imi zic copilasii de pe scara buna ziua.

2 Trackbacks

  1. By eBlog - No 6 on May 26, 2008 at 15:43

    [...] mahmur pentru a scrie un articol despre intalnirea de ieri. Au scris pentru mine Bloodie, Dora, Ovi, Richie. Next time [...]

  2. [...] Cum azi nu sunt prea in forma pentru scris ii las pe altii sa explice atmosfera: Bloodie, Dora, Ovi, [...]

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*

Do NOT fill this !