Ia ghiciţi la ce film am fost până acum o oră. Corect, Indiana Jones 4. A fost al doilea cel mai aşteptat film de mine de anul ăsta (primul fiind The Dark Knight, woooo!) şi a fost demenţial.
Încă odată, urmează detalii din film pe care nu v-ar place să le ştiţi înainte să vedeţi filmul. Elemente din poveste, surprize. Spoilere. Get the idea? Here goes.
Read More
Când o să am un plod, dacă e fată, o să-i pun numele Ema. Şi când e tristă, o să-i zic “Nu mai plânge, Emo…”
Ştiţi ce urăsc eu vara? Nu, nu canicula. E frumos pe caniculă, umblă gagicele dezbrăcate. Nu. Ţânţarii mă oftică.
De exemplu, monstrul ăsta:
Bine, poza n-am făcut-o eu, că dacă îl prindeam pe unul în postura asta îl pozam deja şters de pantaloni. Dar ideea contează. La mine în familie, eu sunt cel cu ghinionul de a fi muşcat de ţânţari. Unii îmi zic că am sângele dulce, de aia mă muşcă. Altele îmi zic că sunt un dulce, de aia mă muşcă. Mă fornichez în el sânge dulce, mai bine mă lipsesc.
Deja e plin de ei, şi încă nu e cât de rău se poate, încă îi mai pot controla. Pentru ucis folosesc pastile, pentru muşcături am cremuţă din aia chinezească, care nici ea nu mai e ce era odată. Dar vine vara şi nu mai mor nici cu pastile. Şi sunt nesimţiţi, vedea-i-aş desert de păianjen, mă muşcă cu mine de faţă. Şi mă umflu tare, şi mă mănâncă. Ce-i de făcut?
Mâine, 22 mai, pe interneţi, şi în 6 iunie la Arenele Romane. Lansarea pe interneţi se face în format digital, albumul putând fi descărcat, de mâine, printr-un SMS de 4 euroi. Plus TVA, normal.
Iniţiativa e bună, sunt probabil primii (cel puţin aşa susţine Tudor pe blog, dar a fost deja săptămâna trecută un scandal legat de ce scrie el pe blog) care fac treaba asta în România. Partea bună e că e mai eftin decât un CD din magazin, banii nu mai trec pe la casa de discuri şi vine, pe lângă mp3, şi în WAV. Adică o copie 1:1 a CD-ului, fără pierdere de calitate. Partea proastă, însă, e că va apărea mult mai repede pe trackerele cu tradiţie şi pe DC++. Mă rog, partea proastă pentru ei.
Pe site-ul Vama există un colaj de 30 de secunde din fiecare melodie de pe album, care este:
L-am ascultat de trei ori, şi pot zice că Tudor şi-a spălat păcatele făcute cu “Fericire în rate” (a se citi “nu mi-a plăcut albumul”). Sună a vechea Vamă Veche, dacă aş putea zice aşa. Aştept să văd ce a făcut din Fotomodele, că am tot auzit pe interneţi versiuni live trase prost şi mi-a plăcut. Cred că îmi vor place şi Scrisoare către Făt-Frumos, Undeva prin Vamă şi Suflet normal, din câte am auzit în “trailer”. În fine, revin cu impresii despre album zilele astea.
Am dat ieri, din link în link, de Radio Alternativ, de care m-am îndrăgostit după 10 minute de ascultat. Deci, să fim înţeleşi: de la The Cure la The Pogues, de la Spin Doctors la The Smiths, de la Morcheeba la Keane. Are ceva în plus faţă de celelalte (două) pe care le mai ascult. ProFM Alternativ parcă prea mult o arde în post-punk revival, iar pentru pop-ul de la Guerrilla parcă n-am tot timpul răbdare. Până acum, aici e numai bine.
Şi nişte muzică:
Throw Me The Statue - About To Walk
Tilly & The Wall - Beat Control
Death Cab For Cutie - I Will Possess Your Heart (varianta scurtă, nu e aia de 8 minute)
Vă anunţ cu această ocazie că România e pe primul loc în top. Nu în orice top, ci într-un top frumos de la Cracked.com, ale căror topuri sunt de primă mână (gen “12 lucruri care m-au ofticat aseară la Larry King”).
Topul de azi se cheamă “The 9 Most Devastating Insults From Around the World“, sau spus pe româneşte, “Cele mai devastatoare 9 insulte din lume”. Adică e un top de înjurături, explicat frumos. România câştigă premiul cel mare cu - atenţie, copii! - “Să-mi bagi mâna-n cur şi să-mi faci laba la căcat”. Apreciez timpul dedicat de băieţii şi, nu în ultimul rând, fetele de la Cracked pentru acest top şi, în numele românilor de pretutindeni, primesc acest premiu cu bucurie şi îi mulţumesc mamei mele care m-a crescut, lui Dumnezeu care mi-a dat putere şi viaţă şi, nu în ultimul rând, salvaţi planeta!
Sunt într-o dilemă: să mă duc la Sziget sau la Stufstock?
Pe la începutul anului dilema asta nu exista: planul meu era să mă duc la Sziget chiar şi mort, şi eventual la Stufstock, dacă-mi mai permite bugetul. Ei, acum lucrurile s-au schimbat puţin. Problema cea mai mare e că Szigetul se desfăşoară între 12 şi 18 august, iar Stufstock-ul între 14 şi 16 august. Deci ideea cu mersul la ambele pică din start. Apoi, line-up-ul de la Sziget nu mă coafează aşa tare anul ăsta. Aş putea trăi şi fără să văd R.E.M., iar pe Kaiser Chiefs îi văd la B’estFest. Rămâne, deci, să le pun pe cele două în balanţă şi să aştept sfaturi.
Aşadar, să începem cu Sziget-ul. Read More
Zilele astea am fost pe la StudentFest, chestie care m-a făcut să-mi amintesc de vremuri mult mai frumoase, dar din păcate trecute, din viaţa mea. Mi-am amintit de perioada când aveam 17-18 ani.
Când aveam 17 ani am eram artist. Am fost actor pentru câteva luni. Nu eram bun de nimic, dar nu conta. Am participat la două festivaluri, în Timişoara şi Bacău, şi am cunoscut câţiva oameni de prin ţară care mi-au rămas în suflet până în ziua de azi.
Apoi am cântat. Am zis-o şi o mai zic, a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, până acum. Eram on the top of the world, king of my castle. Aveam formaţie, cine mai era ca mine? Încă nu pot să uit primul concert, prima ieşire pe scenă. M-am căcat pe mine de emoţii. Eram un om mic într-o sală enormă, lumina reflectoarelor făcându-mă să par şi mai mic, iar strălucirea celor o mie de perechi de ochi aţintiţi spre mine, spre noi, mă băga în pământ. Tremuram tot. Îmi tremura glasul, aveam un nod în gât de nu mai puteam să scot nici un sunet şi transpiram ca un gras care cojeşte o portocală. Mi-a venit să plâng de teamă că n-o să pot cânta şi o să mă fac de cacao din prima. După care a început. Tobarul a bătut de patru ori din beţe, chitaristul a început să-şi ciupească instrumentul, basistul a intrat şi el. Mai urma să încep eu. Cu fiecare bătaie, cu fiecare notă, cu fiecare secundă ce trecea ştiam că urmează să dau tot ce pot. Iar când a venit momentul să cânt, am cântat. În momentul în care am deschis gura, vocea n-a mai aşteptat să gândesc nici măcar o fracţiune de secundă şi şi-a dat drumul. Şi pe măsură ce sunetele fugeau pe lângă noi, mă simţeam tot mai relaxat, tot mai moale, tot mai liber. După trei minute am simţit ce înseamnă fericirea. Mi-am dat seama de ce se zice că viaţa e frumoasă, chiar aşa, plină de căcat cum e ea. Jumătate de oră am cântat, nu mai mult. Am cântat coveruri şi două piese originale. Mai mult nu aveam. Nu a contat, am fost eu şi muzica mea. La sfârşit am fost aplaudaţi. S-a cerut bis. Probabil din politeţe, dar nici asta n-a contat. După o săptămână am avut alt concert, iar la acesta am avut un mic şoc. Au existat câteva persoane care venisera special pentru noi şi chiar ştiau refrenul uneia dintre melodiile proprii. M-am bucurat ca proasta la pulă, îţi dai seama. Eram o mică vedetă. Eram cineva. Făceam ceva. Creasem ceva, iar acel ceva ce a făcut pe altcineva să simtă. Cineva a înţeles ceva-ul meu. Cineva s-a regăsit în ceva-ul meu. Cineva îmi împărtăşea gândurile şi fluctuaţiile pulsului. Cineva iubea şi ura la fel ca mine.
După vreo doi ani, însă, s-a dus dracului. S-a dus fiecare pe alt drum şi am rămas gol. Am rămas ceea ce am fost de la bun început.
Un copil cu un vis.
Nu am date exacte, dar dacă ar fi să fac o presupunere, aş zice că peste 80% din utilizatorii de interneţi cu vârsta între 15 şi 25 de ani au cont de hi5. Pe de o parte e un lucru bun şi util: dacă eşti băiat deştept, îţi faci din treaba asta un avantaj, putând găsi cu puţin efort pagina oricărei fete care îţi trezeşte interesul, chestie care te poate ajuta mult, de la documentare faţă de interesele respectivei şi stilul de abordare care trebuie abordat (?!?) până la o modalitate rapidă de contact (gen “dă-mi şi mie id-ul tău că-mi eşti simpatică”).
Pe de altă parte, însă, mi se pare o chestie tristă, în momentul în care observi felul majorităţii celor de acolo. Căutând azi profilul unei fete (
), profil pe care după circa o oră jumate nu l-am găsit (ceea ce zice una din două despre fata respectivă: 1. e chiar mai cu capul pe umeri decât mă aşteptam; 2. nu are acces la internet - puţin probabil), am trecut prin multe liste de “friends” ale cunoştinţelor ei. Şi am observat nişte chestii, după cum urmează.
Read More
